ICCJ. Decizia nr. 2478/2007. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2478/2007
Dosar nr. 4531/2/2006
Şedinţa publică din 15 mai 2007
Asupra recursului da faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 4531/2/2006 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.A.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. A.S. anularea adresei din 9 februarie 2006, prin care pârâta i-a respins cererea de stabilire a domiciliului în România şi anularea adresei din 27 martie 2006 comunicată la 29 martie 2006, prin care s-a menţinut soluţia de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România în baza art. 70 alin. (1) lit. a) pct. II din OUG nr. 194/2002.
În motivarea acţiunii reclamantul arată că la data de 27 iulie 2005 a depus cerere de stabilire a domiciliului în România, iar prin adresa din 9 februarie 2006 i s-a comunicat respingerea pe motiv că nu a avut o şedere temporară continuă şi legală în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, având discontinuităţi la prelungirea dreptului de şedere pe o perioadă de 68 de zile consecutive.
Prin sentinţa civilă nr. 76 din 11 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii invocată de pârâtă; a admis acţiunea formulată de reclamantului S.A.T., în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. A.S.; a anulat adresele din 9 februarie 2006 şi din 27 martie 2006 emise de pârâtă. A obligat pârâta să emită în favoarea reclamantului o decizie prin care să aprobe stabilirea domiciliului în România.
Pentru a hotărî astfel, a constatat că nu se poate reţine excepţia tardivităţii formulării acţiunii deoarece reclamantul nu a rămas în pasivitate pentru a fi sancţionat cu respingerea ca tardivă a acţiunii, ci a acţionat potrivit Legii nr. 554/2004 contestând în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 73 alin. (3) din OUG nr. 194/2002, adresa din data de 27 martie 2006, care a reprezentat răspunsul comunicat de autoritate la memoriul prin care solicita reanalizarea cererii de stabilire a domiciliului în România.
Pe fondul cauzei, instanţa a constatat că reclamantul îndeplineşte cumulativ toate condiţiile prevăzute de art. 70 din OUG nr. 194/2002 determinând caracterul legal şi continuu al şederii sale în România.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A.S. din cadrul M.I.R.A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivare a susţinut că un prim motiv de nelegalitate a sentinţei recurate îl reprezintă respingerea excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei, invocată de A.S., prin raportare la dispoziţiile art. 73 alin. (3) din OUG nr. 194/2002, în sensul că la data de 9 februarie 2006, prin adresă, A.S. i-a comunicat reclamantului respingerea cererii pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România, în conformitate cu prevederile art. 70 alin. 1 lit. a) pct. II din OUG nr. 194/2002, reclamantul trebuind să se adreseze instanţei de contencios administrativ în termen de 30 de zile, de la primirea comunicării, termen care a fost depăşit.
Pe fondul cauzei, motivează recurenta că la data de 27 iulie 2005 cetăţeanul irakian S.A.T. s-a adresat B.S.I., solicitând stabilirea domiciliului în România. Intimatul se afla, la data formulării cererii pentru aprobarea stabilirii domiciliului, în evidenţele B.S.I. având prelungit dreptul de şedere temporară în scopul desfăşurării de activităţi comerciale, valabil până la data de 5 mai 2006, astfel că reclamantul a avut şedere temporară continuă pe teritoriul României, în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, dar nu a avut şedere temporară legală pe teritoriul României în ultimii 5 ani anterior depunerii cererii, fapt dovedit de întârzierea la prelungirea dreptului de şedere pe o perioadă de 68 zile consecutive, in perioada 12 martie 2003-19 mai 2003.
La data de 3 februarie 2006, în urma analizării cererii intimatului, în temeiul art. 73 alin. (1) din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia constituită la nivelul A.S., a propus respingerea cererii de stabilire a domiciliului în România, întrucât nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 70 alin. (1) lit. a) pct. II din O.U.G nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare. Textul invocat arată că: „Străinii îşi pot stabili domiciliul în România dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) o şedere temporara continua si legala în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii". Şederea va fi considerată legală atunci când discontinuităţile între perioadele pentru care s-a acordat succesiv dreptul de şedere sunt mai mici de 30 de zile consecutive şi nu depăşesc în total 90 de zile pe întreaga perioadă, chiar dacă fost sancţionaţi contravenţional." întrucât discontinuităţile dintre perioadele pentru care s-a acordat succesiv dreptul de şedere depăşesc de 30 de zile consecutive, şederea intimatului pe teritoriul României şi-a pierdut caracterul legal, în conformitate cu prevederile textului sus menţionat.
A mai susţinut că, deşi, intimatul susţine faptul că din data de 27 iulie 2000 şi până la 27 iulie 2005, sunt 5 ani de şedere legală şi continuă, din actele dosarului rezultă că, între data de 2 martie 2003 (data expirării dreptului de şedere) şi 19 mai 2003 (data depunerii cererii de prelungire) intimatul nu a avut drept de şedere, locuind ilegal pe teritoriul României.
Analizând motivele de recurs, soluţia instanţei de fond şi probele administrate în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat.
Analizând excepţia tardivităţii formulării acţiunii reiterată în motivele de recurs, Curtea îl apreciază ca neîntemeiat, având în vedere că în baza dispozitivelor art. 73 alin. (3) din OUG nr. 194/2002 respingerea cererii de stabilire a domiciliului în România poate fi contestată de străin pe calea contenciosului administrativ în termen de 30 de zile de la data comunicării. În cauză, reclamantul a formulat în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 plângere prealabilă împotriva soluţiei de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România din 9 februarie 2006. Pârâta a comunicat la 29 martie 2006 răspuns la plângerea prealabilă menţinându-se soluţia prin adresa din 27 martie 2006. în termenul de 30 de zile de la comunicarea soluţiei în plângerea prealabilă reclamantul a sesizat instanţa potrivit art. 73 alin. (3) din OUG nr. 194/2002 la data de 28 aprilie 2006.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că în cauză reclamantul a avut o şedere legală şi continuă şi pentru perioada a 12 martie 2003-19 mai 2003, deoarece nu s-a probat la dosar sancţionarea contravenţională a reclamantului pentru această perioadă, iar pe de altă parte din nota raport (dosar fond) rezultă că s-a acordat reclamantului prelungirea dreptului de şedere inclusiv pentru perioada indicată ca fiind şedere nelegală, ulterior anului 2003 până la data de 5 mai 2006 inclusiv.
Prin adresa din 9 februarie 2006 emisă de pârâtă s-a respins cererea formulată de reclamantul S.A.T. la data de 27 iulie 2005 de stabilire a domiciliului în România pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 70 alin. (1) lit. a) pct. II din OUG nr. 194/2002 pe motiv că reclamantul nu a avut o şedere temporară continuă şi legală pe teritoriul României în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, având discontinuităţi la prelungirea dreptului de şedere pe o perioadă de 68 de zile consecutive în anul 2003, conform notei raport din 2 august 2005.
Prelungirea în mod succesiv a dreptului de şedere al reclamantului şi pentru perioada în care s-a depăşit termenul legal de solicitare a vizei nu constituie întreruperea acestui drept ci dimpotrivă determină caracterul legal şi continuu al şederii sale în România în sensul prevederilor art. 70 lit. a) pct. II din OUG nr. 194/2002, cu atât mai mult cu cât i s-a acordat ulterior intimatului-reclamant o nouă viză de prelungire a dreptului de şedere în România.
Pentru aceste considerente instanţa constată că recursul este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge recursul declarat de A.S. din M.I.R.A., împotriva sentinţei civile nr. 76 din 11 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2403/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2480/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
