ICCJ. Decizia nr. 2664/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2664/2007
Dosar nr. 27567/2/2005
Şedinţa publică din 24 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 16 august 2005, reclamantul N.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, T.N. şi S.V., să se constate refuzul nejustificat de soluţionare a unor cereri, obligarea pârâţilor să răspundă acestor cereri şi obligarea lor, în solidar, la plata unor daune materiale de 27.000 lei, precum şi la daune morale în valoare de 10.000 lei.
La data de 24 ianuarie 2006 reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că solicită şi anularea Ordinului nr. 411 din 1 aprilie 2005, prin care autoritatea pârâtă a dispus încetarea aporturilor de serviciu prin pensionare şi obligarea acesteia să emită un nou ordin prin care să dispună încetarea raporturilor de serviciu prin demisie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2993 din 15 noiembrie 2006, a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârâtul Secretariatul Guvernului României şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Referitor la excepţia invocată de Secretariatul General al Guvernului, introdus în cauză în calitate de pârât urmare admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României la termenul de judecată din 1 februarie 2006, Instanţa a reţinut că reclamantul are un interes legitim în susţinerea cererii de chemare în judecată al cărei obiect constă în analizarea refuzului nejustificat al autorităţii publice pârâte de a răspunde şi soluţiona cererile ce i-au fost adresate de reclamant vizând reglementarea şi acordarea unor drepturi rezultate din raportul de funcţie ce a existat între părţile aflate în proces.
Cu privire la fondul cauzei s-a reţinut în esenţă, că în cauză nu există refuz nejustificat de soluţionare a unor cereri şi nici nu se poate constata producerea unor pagube în patrimoniul reclamantului ca urmarea unui astfel de refuz.
De asemenea, Instanţa a constatat, că nu poate fi reţinută culpa persoanelor fizice sau juridice pârâte cu privire la daunele morale sau materiale solicitate de reclamant.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul N.A. invocând prevederile art. 304 pct. 7,8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut că sentinţa atacată este nelegală, netemeinică, conţine considerente contradictorii, Instanţa a interpretat şi aplicat greşit legea, hotărârea pronunţată neavând acoperire prin probatoriile la dosar.
Privitor la refuzul nejustificat de a primi răspuns la cererea sa înregistrată la 3 martie 2005, recurentul susţine că în mod greşit Instanţa a reţinut că prin aceasta a solicitat încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare.
În realitate, a solicitat ca sistarea acordului pentru continuarea activităţii să se facă la data comunicării deciziei de pensionare.
Cu privire la refuzul nejustificat de rezolvarea cererii sale de demisie înregistrată la 1 aprilie 2005, recurentul arată că aceasta nu conţine data formulării, iar cererea de demisie nu a fost luată în seamă şi nu a primit nici un răspuns de natura a-i explica faptul că în condiţiile date aceasta nu putea opera.
În legătură cu refuzul nejustificat de rezolvare a cererilor sale din 4 aprilie 2005 şi din 28 aprilie 2005, având ca obiect plata unor ore suplimentare, recurentul susţine că a depus fişele pentru plata orelor suplimentare precum şi motivarea legală a plăţii acestora.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea înregistrată la 16 septembrie 2005, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul N.A. a chemat în judecată Guvernul României şi pe T.N., director al D.C.R.U. şi S.V., consilier în cadrul aceleiaşi direcţii solicitând Instanţei, recunoaşterea drepturilor şi intereselor legitime vătămate prin acte administrative cu caracter individual, care au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, coroborat cu nesoluţionarea, tergiversarea sau refuzul nejustificat de rezolvare a cererilor şi obligarea pârâtelor în solidar la repararea pagubelor cauzate şi la plata despăgubirilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. h)1 din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere presupune exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea.
Prin urmare, pentru a fi vorba de un refuz nejustificat este imperativ necesară comunicarea expresă a poziţiei autorităţii publice căreia i s-a adresat cererea, iar refuzul de o soluţiona favorabil cererea să fie consecinţa depăşirii limitelor dreptului său de apreciere, adică a excesului de putere fiind în prezenţa unui abuz de drept al autorităţii.
În speţă, Instanţa de Fond a stabilit în mod corect că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa refuzului nejustificat.
Astfel, referitor la cererea din 3 martie 2005, Instanţa de Fond a reţinut corect că aceasta a fost soluţionată favorabil, fiind emis Ordinul nr. 209 din 4 martie 2005, prin care s-a dispus îndeplinirea procedurii necesare întocmirii dosarului său de pensionare şi depunerea acestuia la Casa de Pensii a Sectorului 4 Bucureşti.
Totodată, acestei cereri a recurentului i s-a răspuns şi direct cu adresa din 14 martie 2005.
Urmare a acestor demersuri s-a emis Decizia de pensionare nr. 194408 din 1 aprilie 2005, care i-a fost comunicată recurentului - reclamant.
În ce priveşte refuzul nejustificat de rezolvare a cererii de demisie înregistrată la 1 aprilie 2005, susţinerile recurentului - reclamant sunt nu numai nefondate, dar şi contradictorii, în contextul în care el însuşi solicitase anterior, prin cererea din 3 martie 2005, încetarea de drept a raporturilor de serviciu la data comunicării deciziei de pensionare.
Urmare a comunicării deciziei de pensionare, Secretariatul General al Guvernului a emis Ordinul nr. 411 din 1 aprilie 2005, prin care în temeiul art. 84 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999 s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale recurentului.
Cu privire la plata orelor suplimentare, în mod corect Instanţa de Fond a reţinut că în calitatea sa de şef serviciu, recurentul - reclamant a prestat muncă peste durata normală a timpului de lucru fără a exista o dispoziţie scrisă a ministrului delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, cererea sa fiind nefondată în raport de dispoziţiile art. 16 din OUG nr. 92/2004, neputând fi apreciată ca un refuz nejustificat în sensul legii.
Având în vedere cele mai sus expuse, recursul declarat de recurentul - reclamant va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul N.A. împotriva sentinţei civile nr. 2993 din 15 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2663/2007. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 2665/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
