ICCJ. Decizia nr. 2697/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2697/2007

Dosar nr. 10941/2/2006

Şedinţa publică din 25 mai 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 10941/2 din 22 decembrie 2006, reclamantul B.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 4707 din 15 decembrie 2006 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 105 din 16 ianuarie 2007, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul B.P. în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că, reclamantul nu a făcut dovada faptului că a fost persecutat din motive etnice şi nici a prejudiciului cauzat, întrucât nu era conceput în momentul strămutării părinţilor săi, fiind născut după ce aceştia au fost strămutaţi din localitatea Turtucaia din Bulgaria.

Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen recurs reclamantul B.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă că, întrucât s-a născut în perioada strămutării părinţilor săi din motive etnice, a suferit toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.

Examinând sentinţa în raport cu motivul de recurs invocat, probele administrate în cauză, precum şi dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat.

Este necontestat că reclamantul s-a născut la data de 18 februarie 1943 în localitatea Cerna, judeţul Tulcea, din părinţii G. şi H., care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, urmare Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la 7 septembrie 1940 la Craiova.

Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate în actul normativ.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei rezultă că, atât obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.

Or, în cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu din Bulgaria în România a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victime şi/ sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din OG nr. 105/1999 şi soţului supravieţuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o îndemnizaţie lunară soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii, copilul care fiind născut în perioada refugiului/ strămutării a suferit toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuţiilor etnice.

În consecinţă, se admite recursul declarat de reclamantul B.P., se va casa sentinţa atacată şi se va admite pe fond acţiunea reclamantului. Se va anula hotărârea emisă de pârâtă, care va fi obligată să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 18 februarie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 august 2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de B.P. împotriva sentinţei civile nr. 105 din 16 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi pe fond admite acţiunea reclamantului B.P. Anulează Hotărârea nr. 4707 din 15 decembrie 2006, a C.J.P.C. şi obligă pârâta să emită hotărâre prin care să-i acorde reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 18 februarie 1943 – 6 martie 1945 începând cu 1 august 2002.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2697/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs