ICCJ. Decizia nr. 2705/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2705/2007
Dosar nr. 390/35/2007
Şedinţa publică din 25 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Oradea sub nr. 390/35/CA din 12 februarie 2007, reclamantul O.L.R.M.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P.B., anularea Hotărârii nr. 13088 din 19 ianuarie 2007, emisă de pârâtă şi stabilirea calităţii sale de beneficiar al drepturilor acordate de Legea nr. 189/2000.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 49/CA/2007/P.I. din 12 martie 2007, a admis acţiunea formulată de reclamantul O.L.R.M.V. în contradictoriu cu pârâta C.J.P.B. şi în consecinţă a anulat Hotărârea nr. 13.088 din 19 ianuarie 2007, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, părinţii reclamantului s-au refugiat din Oradea la Arad, din cauza persecuţiilor etnice, reclamantul fiind născut în timp ce părinţii săi se aflau în refugiu, dobândind astfel statutul de refugiat al părinţilor săi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, pârâta C.J.P.B., criticând-o în temeiul art. 304 alin. (1) pct. 8 - 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că, întrucât reclamantul nu era născut la data plecării în refugiu a părinţilor săi, acesta nu avea un domiciliu de la care să fi fost strămutat în altă localitate din motive etnice, menţionând şi că legislaţia română nu recunoaşte capacitatea de folosinţă în favoarea fătului conceput, singura excepţie fiind cea în care fătul conceput s-a născut viu, pentru a i se deschide dreptul la moştenire.
Examinând sentinţa atacată în raport cu critica formulată, probele administrate în cauză, dispoziţiile legale incidente pricinii şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat.
Este necontestat că reclamantul O.L.R.M.V. s-a născut la data de 2 decembrie 1943 în oraşul Arad din părinţii I. şi F., care se aflau în refugiu, fiind nevoiţi să-şi părăsească domiciliul din Oradea, din cauza persecuţiilor etnice.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanţe, persoana, cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate în actul normativ.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei rezultă că, atât obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
Or, în cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi s-au refugiat din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a refugiului.
Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victime şi/ sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că, astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din OG nr. 105/1999 şi soţului supravieţuitor.
Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o îndemnizaţie lunară soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii, copilul care fiind născut în perioada refugiului/ strămutării a suferit în mod direct, toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuţiilor etnice.
Prevederile legale referitoare la stabilirea filiaţiei, la care recurenta se referă în motivarea recursului nu au nici o legătură cu dispoziţiile legale incidente cauzei. În speţă se pun în discuţie drepturile personale ale copilului născut în timp ce părinţii săi se aflau în refugiu, iar nu calitatea nou născutului de succesor legal al părinţilor săi, reglementată de art. 650 şi următoarele C. civ.
În consecinţă, soluţia Instanţei de Fond este legală şi temeinică, iar recursul nefondat urmează să fie respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P.B. împotriva sentinţei nr. 49/CA/2007/P.I. din 12 martie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2703/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2706/2007. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
