ICCJ. Decizia nr. 281/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.281/2007
Dosar nr. 13942/1/2006
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureş, reclamanta SC T.L. SA a solicitat, în contradictoriu cu M.F.P., A.N.A.F. şi D.R.V.C., anularea procesului - verbal de control din 2 martie 2005 şi a deciziei nr. 8 din 19 ianuarie 2006, ambele emise de pârâtul I.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 96 din 30 iunie 2006, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantă, constatând totodată că a rămas fără obiect cererea acesteia prin care solicita suspendarea executării actelor administrative contestate.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că prin procesul-verbal atacat s-a reţinut că reclamanta a fost obligată să achite următoarele sume cu titlurile de obligaţii fiscale: 262.361 lei drepturi vamale, 554.264 lei majorări de întârziere şi dobânzi aferente drepturilor vamale şi 81.332 lei penalităţi de întârziere, iar prin Decizia contestată s-a menţionat această obligaţie.
A mai reţinut instanţa că, urmare a contractului de leasing încheiat cu firma irlandeză R.M.C.L., reclamanta a introdus în ţară 24 de autobuze în regim de admitere temporară, pentru care a achitat numai primele 4 rate trimestriale din cele prevăzute în contract, ultima fiind achitată la 15 august 1999.
În raport de această situaţie de fapt instanţa a apreciat că neachitând ratele aferente contractului de leasing reclamanta nu a pus în executare contractul şi, prin urmare, nu poate beneficia de dispoziţiile art. 25 din OG nr. 51/1997, modificată şi completată prin Legea nr. 90/1998 potrivit cărora bunurile mobile importate în scopul utilizării în leasing se încadrează în regimul vamal de admitere temporară, pe toată perioada contractului, cu consecinţa exonerării totale, de plata sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garanţiilor vamale.
Instanţa a apreciat de asemenea că, în condiţiile în care contestatoarea nu a mai făcut nici o plată după data de 16 august 2000, iar autobuzele au rămas în posesia reclamantei acestea trebuiau să dobândească un nou regim vamal, respectiv cel aplicabil mărfurilor importate.
În acest sens s-a făcut distincţia teoretică dintre contractele de leasing financiar şi cele de leasing operaţional, invocându-se dispoziţiile OUG nr. 51/1997, în vigoare la data încheierii contractului în discuţie, precum şi, ca practică judiciară, Decizia Curţii de Apel Târgu Mureş din 25 februarie 2005, concluzionându-se că, în speţă, ne aflăm în prezenţa unui contract din prima categorie.
Pe cale de consecinţă instanţa a reţinut că, în condiţiile în care, potrivit art. 25 alin. (1) C. fis., în leasingul financiar utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca proprietar, situaţia contabilă trebuia corelată cu aceste dispoziţii legale urmând a se face înregistrarea bunurilor mobile respective în contul 212, cel al mijloacelor fixe.
Prin urmare autobuzele trebuiau să dobândească regimul vamal al mărfurilor importate definitiv.
S-a reţinut în acest context că valoarea reziduală a maşinilor s-a raportat în mod corect la valoarea contractului de leasing şi a ratelor achitate de reclamantă.
Instanţa a reţinut de asemenea că motivul pentru care reclamanta a încetat plăţile către firma irlandeză contractantă nu este opozabil pârâtelor care sunt terţi în raport cu acest contract, reclamanta având obligaţia să clarifice situaţia societăţii străine.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamanta SC T.L. SA Târgu Mureş, care a invocat prevederile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică pentru faptul că:
- societatea comercială finanţatoare irlandeză şi-a încetat existenta;
- încetarea plăţilor în contul ratelor de leasing nu are efecte în raport cu autoritatea vamală.
- societatea comercială reclamantă şi-a îndeplinit toate obligaţiile care decurgeau din regimul vamal suspensiv de care a beneficiat pentru importurile respective de autobuze.
A.N.V., prin D.R.V.C. a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului menţionând, în esenţă, că, la data încetării plăţii ratelor şi a radierii societăţii comerciale finanţatoare, reclamanta era obligată să ceară autorităţii vamale clarificarea regimului vamal suspensiv care îi fusese acordat în baza contractelor de leasing care nu mai puteau fi executate.
Recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 8 din 9 ianuarie 2006 emisă de A.N.A.F. a fost respinsă contestaţia formulată de societatea comercială împotriva procesului-verbal de control din 2 martie 2005, întocmit de inspectori din cadrul D.R.V.C. pentru suma totală de 897.957 lei, din care 262.361 lei drepturi vamale şi 635.596 lei majorări, dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Organele fiscale şi instanţa de fond au reţinut în mod exact că, la data de 30 iulie 1998, societatea comercială a încheiat un număr de 24 contracte de leasing pentru un număr de 24 autobuze cu firma R.M.C.L. din Irlanda, bunurile fiind importate şi introduse în ţară în regim vamal de admitere temporară cu exonerare totală de la plata taxelor vamale, în conformitate cu prevederile art. 25 din OG nr. 51/1997, privind operaţiunile şi societăţile de leasing, pentru o perioadă de 3 ani (8 octombrie 1998 - 8 octombrie 2001).
La data de 25 ianuarie 2000 firma irlandeză a fost radiată din registrul de înmatriculare a societăţilor comerciale din Dublin ca urmare a dizolvării, plata ratelor de leasing fiind sistată, ultima rată plătită rămânând cea din 15 august 1999.
Organele fiscale şi instanţa de fond au reţinut că societatea comercială avea obligaţia să clarifice care era situaţia juridică a societăţii comerciale irlandeze şi să comunice autorităţii vamale sistarea plăţii ratelor de leasing şi a contractelor respective în vederea definitivării regimului vamal al bunurilor importate în regim suspensiv.
În schimb, societatea comercială recurentă a susţinut că sistarea plăţilor nu are nici un efect în ceea ce priveşte raporturile cu autoritatea vamală, regimul vamal suspensiv fiind acordat pe o durată determinată, susţinere care este lipsită de temei legal.
Astfel, potrivit prevederilor art. 5 din OG nr. 51/1997 utilizatorul se obligă să efectueze plăţile cu titlu de redevenţă în cuantumul valoric stabilit şi la datele fixate în contractul de leasing, obligaţie care a fost preluată şi în contractele de leasing încheiate de recurenta - reclamantă cu firma irlandeză.
Ori, este necontestat că recurenta-reclamantă nu a achitat decât primele 4 rate trimestriale prevăzute în contractele de leasing, ceea ce probează faptul că nu şi-a respectat obligaţia asumată pentru obţinerea regimului vamal de admitere temporară acordat în conformitate cu prevederile art. 25 din OG nr. 51/1997.
Astfel, prin neachitarea ratelor aferente contractelor de leasing, recurenta-reclamantă nu a respectat prevederile art. 5 din OG nr. 51/1997 şi clauzele contractuale care au constituit o condiţie pentru acordarea regimului vamal dar şi pentru menţinerea acestuia pe întreaga durată a contractelor.
Deci, în aceste condiţii menţinerea regimului vamal de admitere temporară nu s-a mai justificat, devenind scadentă datoria vamală pentru bunurile importate în regim de leasing.
Astfel, potrivit art. 144 din Legea nr. 141/1997 Codul vamal al României, în vigoare la data respectivă, datoria vamală ia naştere în cazul neîndeplinirii uneia dintre condiţiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate bunurile importate.
Susţinerea societăţii comerciale importatoare, cum că a întrerupt plata ratelor de leasing din motive neimputabile, a fost înlăturată în mod corect de către instanţa de fond, reclamanta fiind cea care avea obligaţia să clarifice care era situaţia juridică a societăţii comerciale irlandeze şi, totodată să comunice autorităţii vamale situaţia survenită, care impunea definitivarea regimului vamal acordat.
În concluzie, în mod judicios a stabilit instanţa de fond că actele fiscale contestate sunt legale, recurenta-reclamantă datorând drepturi vamale pentru bunurile importate şi accesorii (majorări, dobânzi, penalităţi de întârziere) de la data naşterii datoriei vamale: 25 ianuarie 2000, dată când firma irlandeză a fost radiată ca urmare a dizolvării şi când executarea contractului de leasing a încetat.
Astfel fiind, urmează ca recursul să fie respins, soluţie instanţei de fond şi actele administrative atacate fiind legale şi temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC T.L. SA Târgu Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 96 din 30 iunie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 280/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 282/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
