ICCJ. Decizia nr. 280/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.280/2007
Dosar nr. 13181/1/2006
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 16 septembrie 2005 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trimisă spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul HG a chemat în judecată Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă din cadrul M.J., solicitând anularea hotărârilor date în dosarele nr. 1679/2000 şi nr. 4197/2000, prin care s-au respins cererile sale de constatare a calităţii de beneficiar al dispoziţiilor OUG nr. 214/1999.
În motivarea acţiunii arată că hotărârile contestate sunt nelegale, pentru că nu s-au avut în vedere înscrisurile depuse la dosarele respective, din care rezultă că tatăl său a fost persecutat politic de către regimul comunist prin privare de libertate şi interdicţia de-a exercita profesia pentru care s-a calificat, dar că şi reclamantul a suferit persecuţii din partea aceluiaşi regim pentru manifestare duşmănoasă la adresa acestui regim.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1000 din 9 mai 2006 a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că tatăl reclamantului a fost introdus într-o colonie de muncă pentru o perioadă de 36 luni, fiind pus în libertate la data de 17 februarie 1961, dar arestarea s-a datorat faptului că a fost membru al mişcării legionare în perioada 1936-1941, a deţinut funcţia de şef de garnizoană şi a participat la rebeliunea legionară.
Mai reţine, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din OUG nr. 214/1999, persoanele care au fost condamnate pentru infracţiuni împotriva umanităţii sau care s-a dovedit că au desfăşurat o activitate fascistă în cadrul unei organizaţii sau mişcări de acest fel, cum este cazul şi al tatălui reclamantului, nu pot să beneficieze de prevederile acestei ordonanţe.
Reţine şi că reclamantul a fost supus unor măsuri administrative abuzive, în sensul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. c) şi d) din ordonanţă, dar acestea nu au fost dispuse ca urmare a săvârşirii, de către el sau tatăl său, a unei fapte în scopurile menţionate la art. 2 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă.
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinţei, considerând că eronat instanţa a reţinut că mişcarea legionară din România a avut un caracter fascist, contrar celor stabilite prin Decizia nr. 745 din 12 iulie 2995 pronunţată de Curtea de Apel Suceava.
Menţionează că prin sentinţa civilă nr. 6106 din 19 august 1997 a Judecătoriei Brăila s-a reţinut că reclamantul, în perioada 1973-1978, a fost persecutat politic, iar din anul 2002 este beneficiar al Legii nr. 189/2000 ca urmare a faptului că a fost strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu.
M.J. a formulat întâmpinare în temeiul art. 6 din ordonanţă, solicitând ca recursul să fie respins ca nefondat, deoarece tatăl recurentului a fost membru al mişcării legionare, a desfăşurat activitatea politică anterior datei de 6 martie 1945, iar afirmaţia privind strămutarea sau instituirea de restricţii domiciliare din motive politice nu e susţinută de vreun document.
Recursul va fi admis în sensul şi pentru considerentele care se vor arăta în continuare.
Conform prevederilor art. l din OUG nr. 214/1999, modificată şi completată, „se recunoaşte calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945-14 decembrie 1989".
Art. 2 alin. (1) din ordonanţă stabileşte sfera infracţiunilor săvârşite din motive politice, printre acestea fiind menţionate propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii faţă de aceasta, exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalităţii, terorii comuniste, precum şi abuzului de putere, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale şi culturale, acţiunea de împotrivire cu arma şi răsturnare prin forţă a regimului comunist.
De asemenea, art. 3 din ordonanţă prevede că „Prin măsuri administrative abuzive se înţelege orice măsuri luate de organele fostei miliţii sau securităţi ori de alte organe ca urmare a săvârşirii unei fapte în scopurile menţionate la art. 2 alin. (1)", printre acestea fiind enumerate privarea de libertate în locuri de deţinere sau pentru efectuarea de cercetări, stabilirea de domiciliu obligatoriu, strămutarea în altă localitate, exmatricularea din şcoli, licee sau facultăţi, încetarea contractului de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice şi dovedite cu acte scrise, administrative sau judecătoreşti, de la acea dată.
Dar, prin art. 2 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă se stabileşte că „Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfăşurat o activitate cu caracter fascist în cadrul unei organizaţii sau mişcări de acest fel".
Instanţa de fond a respins acţiunea în principal pentru faptul că tatăl reclamantului a desfăşurat activitate în cadrul mişcării legionare şi că activitatea politică a tatălui reclamantului a influenţat parcursul profesional şi social al acestuia.
Intimata-pârâtă i-a respins cererea pentru faptul că nu se încadrează în prevederile art. 2 şi art. 3 din ordonanţa menţionată mai sus.
Din Ordinul nr. 10003 din 15 aprilie 1958 al ministrului afacerilor interne rezultă că tatălui reclamantului i s-a stabilit loc de muncă ca urmare a activităţii desfăşurate, fiind considerat deosebit de periculos pentru securitatea statului, iar prin Ordinul nr. 10081 din februarie 1961 al ministrului afacerilor interne s-a dispus punerea acestuia în libertate din locul de muncă, la 17 februarie 1961, prin expirarea pedepsei de 36 luni.
În adresa din 2 noiembrie 1990 a M.I. – D.S., către H.E., se menţionează, printre altele, că H.C. (tatăl recurentului) a fost membru legionar în perioada 1936-1941, a deţinut funcţia de şef de garnizoană şi a participat la rebeliunea legionară.
Din înscrisurile aflate la dosar, şi în special din extrasul din carnetul de muncă al tatălui recurentului rezultă că acesta era absolvent al şcolii normale de învăţători, a profesat ca învăţător, dar că ulterior a desfăşurat numai activităţi ca muncitor necalificat în diverse domenii.
Recurentul a depus, în susţinerea acţiunii sale, copie de pe Decizia nr. 745 din 12 iulie 1995, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi de contencios administrativ, care priveşte pe numita G.R., în motivarea căreia se reţine că respectiva persoană nu s-a dovedit că „a desfăşurat o activitate cu caracter fascist, iar faptul că a făcut parte din mişcarea legionară nu constituie o probă în acest sens".
Prin sentinţa civilă nr. 6106 din 19 august 1997, pronunţată de Judecătoria Brăila, s-a constatat că recurentul, în perioada anilor 1973-1978, nu şi-a putut exercita profesia datorită faptului că a fost urmărit de organele de represiune din motive politice.
Însă, din probele aflate la dosar, în mare parte contradictorii sau neclare, nu se poate desprinde indubitabil dacă recurentul a suferit ca urmare a unor măsuri cu caracter politic sau administrativ, luate de autorităţile comuniste împotriva sa, dintre cele prevăzute la art. 2 alin. (1) şi art. 3 din ordonanţă, în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989 şi în caz afirmativ, dacă aceste măsuri sunt ca urmare a activităţii desfăşurate de tatăl său împotriva regimului comunist în această perioadă sau din cauza activităţii proprii a recurentului în acelaşi sens.
De asemenea, nu este lămurită nici împrejurarea dacă eventualele măsuri luate asupra recurentului s-au datorat activităţii desfăşurate de tatăl său în calitate de membru al mişcării legionare şi dacă această mişcare a avut caracter fascist.
Din considerentele menţionate mai sus rezultă că este necesar a se administra probe suplimentare în cauză, în sensul lămuririi situaţiilor neclare, ceea ce impune ca sentinţa să fie casată, iar cauza să se trimită aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
Instanţa căreia i se va retrimite cauza urmează să administreze noi probe, printre care şi relaţii de la Academia Română, de la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga" ori de la alte autorităţi publice cu privire la clarificarea activităţii desfăşurate de mişcarea legionară, precum şi relaţii necesare lămuririi motivelor pentru care recurentul a suferit, eventual, din motive politice sau administrative abuzive, luate împotriva sa de regimul comunist, în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989, şi dacă i se poate stabili calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Văzând şi prevederile art. 6 alin. (2) din OUG nr. 214/1999 şi ale art. 313 şi art. 315 C. proc. civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de HG împotriva sentinţei civile nr. 1000 din 9 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 28/2007. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 281/2007. Contencios → |
|---|
