ICCJ. Decizia nr. 2844/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2844/2007
Dosar nr.10898/2/2006
Şedinţa publică din 1 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 20 decembrie 2006, reclamantul A.Ş. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Secretariatul de Stat, pentru problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, anularea adresei din 20 noiembrie 2006.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin adresa contestată, pârâtul a schimbat înţelesul lămurit al cererii prin care contesta, în temeiul prevederilor art. 39 din HG nr. 566/1996, calitatea de revoluţionar a numitului P.M.
A mai susţinut că pârâtul are competenţa să-i soluţioneze cererea, petiţia sa fiind îndrumată la această autoritate de către Preşedintele României.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 586 din 22 februarie 2007, a respins excepţia lipsei procedurii prealabile şi a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Cu privire la excepţia lipsei procedurii prealabile, Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu obiectul acţiunii, pe care l-a calificat ca fiind refuz nejustificat de soluţionare al cererii, în accepţiunea dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 lit. h), din Legea nr. 554/2004 şi cu natura juridică a adresei contestate, care nu constituie un act de autoritate de natură a produce efecte juridice prin ea însăşi.
Pe fond, Curtea de Apel a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 şi art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 în sensul existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii, întrucât reclamantul a primit răspuns la solicitarea sa, neavând relevanţă că acesta nu este mulţumit de respectivul răspuns.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul A.Ş., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul - reclamant a susţinut că Instanţa de Fond a schimbat înţelesul lămurit al cererii formulate în temeiul HG nr. 566/1996 şi nu al Legii nr. 341/2004.
Aceasta deoarece adresa de la intimatul - pârât nu este un răspuns, ci o declinare a competenţei, ca şi cum această autoritate nu ar avea atribuţii privind problemele „revoluţionarilor falşi".
A mai arătat că, prin respingerea excepţiei lipsei procedurii prealabile, Instanţa a recunoscut implicit că nu este vorba despre o contestaţie formulată în baza Legii nr. 341/2004.
O altă critică formulată de recurent vizează pretinsele motive contradictorii pe care se întemeiază sentinţa, deoarece respingerea acţiunii pe considerentul că a primit răspuns la contestaţie nu este dovedit de răspunsul intimatului, Instanţa încălcând legea.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent precum şi cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este legală şi temeinică.
Prima Instanţă nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, nu a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, Instanţa a calificat în mod corect, în raport cu modul de redactare a acţiunii, obiectul acesteia, ca fiind refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de soluţionare a cererii reclamantului, astfel cum este definit de prevederile art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, respectiv „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea".
Faptul că, prin adresa contestată, intimatul - pârât a invocat prevederile Legii nr. 341/2004 şi nu pe cele ale HG nr. 566/1996, nu înseamnă că Instanţa de Fond a schimbat înţelesul cererii.
Nu se poate susţine, din acelaşi considerent, că motivele pe care Instanţa fondului şi-a întemeiat soluţia, ar fi contradictorii ţinând cont că, într-adevăr, aşa cum s-a reţinut în sentinţă, faptul că recurentul - reclamant nu este mulţumit de răspunsul primit, nu echivalează cu un refuz nejustificat al autorităţii de a-i soluţiona petiţia.
De asemenea, nu poate fi considerată respingerea excepţiei lipsei procedurii prealabile ca fiind o recunoaştere implicită a faptului că nu ar fi vorba despre o contestaţie formulată în temeiul Legii nr. 341/2004, după cum arată recurentul, motivul respingerii excepţiei fiind acela că, în cazul refuzului nejustificat de soluţionare a cererii, o astfel de procedură nu mai este necesară.
Având în vedere că dezlegarea dată pricinii de către prima Instanţă este, în raport cu toate cele expuse, corectă, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul A.Ş. împotriva sentinţei civile nr. 586 din 22 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2843/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2847/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
