ICCJ. Decizia nr. 2835/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2835/2007
Dosar nr.1680/44/2006
Şedinţa publică din 31 mai 2007
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 99/ F din 22 august 2006, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul A.C., în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A. şi I.G.P.F., şi a dispus anularea Ordinului nr. 137696/2005 şi a Dispoziţiei nr. S/137447/2005, emise de primul, respectiv cel de-al doilea pârât, prin care reclamantul a fost sancţionat disciplinar.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul M.I.R.A., că aceasta nu poate fi primită, atâta vreme cât actul contestat de reclamant, respectiv Ordinul nr. 137696 din 20 septembrie 2005, a fost emis de către conducătorul acestei autorităţi publice iar, potrivit art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi.
Pe fondul cauzei, Instanţa de Fond a reţinut că sancţiunea aplicată reclamantului nu este justificată de faptele imputate acestuia.
Astfel, cu privire la restituirea unei cantităţi de motorină, s-a reţinut că reclamantul a verificat actele de provenienţă ale combustibilului şi, constatând că sunt legale, doar a propus restituirea acestuia, Decizia finală fiind luată de şeful inspectoratului. Deşi în raportul de cercetare reclamantul a fost învinovăţit de neglijenţă, nu s-a menţionat în ce ar fi constat nelegalitatea propunerii lui.
În ceea ce priveşte culpa de neconfidenţialitate, constatată cu prilejul verificării efectivelor şi armamentului, Instanţa a reţinut că dacă inducerea în eroare a reclamantului a fost intenţionat provocată, prin trimiterea unui lucrător cu documente fictive, în cuprinsul anchetei trebuia dovedit în ce ar fi constatat neglijenta acestuia. Deşi reclamantul a susţinut că delegaţia şi documentele prezentate de ofiţerul care efectua controlul erau perfect valabile, proba contrarie, aflată în sarcina şi în posesia pârâtului, nu a fost produsă. Pe de altă parte, mai reţine prima Instanţă, nu s-a făcut dovada că informaţiile la care a avut acces ofiţerul delegat ar fi fost clasificate, astfel încât nu există abatere disciplinară.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs pârâţii M.I.R.A. şi I.G.P.F.
Recurentul M.I.R.A. arăta că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală întrucât Instanţa de Fond a soluţionat în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, prin Ordinul nr. 13696/2005 a fost soluţionată contestaţia împotriva actului de sancţionare, iar acest act administrativ nu este cel care i-a cauzat prejudiciul reclamantului. Susţine recurentul că sentinţa este lipsită de temei legal fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel Instanţa de Fond s-a pronunţat asupra cererii reclamantului fără a analiza materialul de cercetare prealabilă care a stat la baza aplicării sancţiunii contestate şi fără a constata că unele din înscrisuri poartă menţiunea intimatului - reclamant că nu are obiecţiuni cu privire la abaterile reţinute în sarcina sa.
Conchide recurentul că prin această menţiune se atestă temeinicia şi legalitatea sancţiunii.
I.G.P.F. invocă nelegalitatea prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 6,7,9 C. proc. civ.
Se susţine în esenţă că sentinţa recurată nu este motivată în drept şi în fapt fiind emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nu au fost examinate apărările şi s-a respins cererea de ataşare a unor înscrisuri cu privire la care nu s-a făcut dovada că exista, fiind încălcate dispoziţiile art. 1169 C. civ. respectiv reclamantul era cel care avea obligaţia a a-şi dovedi propriile afirmaţii sau pretenţii invocate pe calea acţiunii introductive.
În cauză, a fost încălcat principiul egalităţii părţilor în proces şi principiul dreptului la apărare, având în vedere, că Instanţa a admis cererea reclamantului în lipsa oricărei dovezi privind nevinovăţia sa, iar recurentei i-au fost respinse nemotivat toate dovezile care atestau temeinicia aplicării sancţiunii disciplinare.
Din aceeaşi perspectivă a neanalizării materialului de cercetare prealabilă susţine recurentul, hotărârea atacată este nelegală.
Recurentul arată nu a fost respectat principiul disponibilităţii procesuale şi prin anularea Dispoziţiei nr. S/137447 din 01 septembrie 2005 i s-a acordat reclamantului ceea ce nu a cerut, fără a ţine seama de pct. IV din cererea de chemare în judecată prin care a arătat că nu doreşte reintegrarea în funcţia deţinută anterior, solicitând mutarea la B.R.N.B.
Recurentul face trimitere în acest sens la prevederile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 potrivit cu care pentru motive temeinic justificate poliţişti pot fi numiţi la solicitarea acestora în funcţii inferioare gradelor profesionale pe care le au.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi a probelor administrate la fondul cauzei şi în recurs conform art. 305 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Reclamantul a investit Instanţa de judecată cu cererea având ca obiect anularea Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 137696 din 20 septembrie 2005 prin care în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului cu modificările şi completările ulterioare, art. 65 alin. (5) şi 66 alin. (3) lit. a) din Ordinul nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I., s-a decis respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei împotriva Dispoziţiei nr. 5/137447 din 01 septembrie 2005 emisă de I.G.P.F.R. şi menţinerea sancţiunii aplicate.
Prin acest act administrativ contestat s-a menţinut ca temeinică şi legală dispoziţia de sancţionare, în conformitate cu art. 61 alin. (1) din Legea nr. 360/2002.
Conform acestor prevederi legale, poliţistul poate contesta sancţiunea disciplinară, în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă, la şeful ierarhic superior celui care a aplicat sancţiunea. Acesta se pronunţa prin decizie motivată, în termen de 30 zile.
De asemenea conform alin. (2) al textului de lege, împotriva sancţiunilor aplicate şi a deciziilor nefavorabile, poliţistul nemulţumit se poate adresa C.N.P. potrivit art. 50 lit. d).
Se observă astfel că ceea ce se poate contesta este atât sancţiunea aplicată cât şi Decizia nefavorabilă care în speţă este emisă de M.A.I., pârât în cauză.
În această situaţie nu se poate pretinde că nu există identitate între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
Constatând că în baza acestor prevederi legale, cât şi pentru motive de opozabilitate a hotărârii, pârâtul M.I.R.A. are calitate procesual pasivă, recursul ce vizează această excepţie este nefondat.
Cu privire la motivele ce vizează fondul cauzei, din analiza hotărârii recurate se constată că prima Instanţă a reţinut că sancţiunea aplicată reclamantului nu se justifică în raport de faptele reţinute în sarcina sa.
Reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut pentru neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi încălcarea normelor privind confidenţialitatea activităţii desfăşurate, abateri prevăzute de art. 57 lit. b) şi lit. g) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.
Prima Instanţă a analizat materialul probator administrat în cauză şi a concluzionat că Decizia de sancţionare este vădit excesivă şi nejustificată.
Astfel s-au avut în vedere înscrisurile depuse la dosar privind Raportul cu principalele concluzii rezultate în urma controlului efectuat la D.P.F.C. şi I.P.F. inclusiv la I.I., precum şi Raportul de cercetare prealabilă prin care au fost reţinute suplimentar celor din raportul iniţial şi alte abateri în sarcina reclamantului.
Faptele reţinute de recurenţi drept abateri disciplinare au fost analizate de Instanţa de Fond în raport de probele administrate şi susţinerile părţilor.
Cu privire la restituirea cantităţii de 581 litri de motorină se constată că reclamantul intimat a verificat actele de provenienţă şi a propus restituirea către proprietar, însă Decizia finală de restituire a fost luată de o altă persoană respectiv şeful inspectoratului.
Aşa cum s-a arătat de Instanţa de Fond, în cauză nu s-a dovedit că propunerea făcută de reclamant pe baza actelor justificative ar fi fost nelegală, iar restituirea motorinei către alte persoane decât cei îndreptăţiţi şi completarea actelor nu poate fi reţinută ca abaterea de neglijenţă în serviciu.
Referitor la fapta de încălcare a normelor privind confidenţialitatea activităţii desfăşurate, prin faptul că ar fi permis un control la un rastel de armament deşi ofiţerul M.A.I. ar fi prezentat un ordin de serviciu cu urme vizibile de fals, prima Instanţă a reţinut că nu s-a arătat în cursul anchetei în ce ar fi constat neglijenţa reclamantului, în condiţiile în care atribuţia de a controla documentele la intrarea în unitate revenea agentului de serviciu la punctul de control şi ofiţerului de serviciu conform Regulamentului nr. 459/2004 privind accesul în unităţile M.A.I.
Nu poate fi reţinută astfel critica referitoare la faptul că hotărârea nu cuprinde menţiunile prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. şi nici încălcarea principiilor egalităţii părţilor în proces şi a dreptului la apărare, întrucât cererea reclamantului a fost examinată prin raportare la probele administrate. Chiar dacă motivarea poate fi privită ca sumară, rezultă, care au fost motivele ce au determinat soluţia pronunţată precum şi concluzia la care a ajuns Instanţa, că măsura disciplinară este excesivă.
Împrejurarea că unele din înscrisurile din materialul de cercetare prealabilă poartă menţiunea reclamantului că nu are obiecţiuni, nu conduce la concluzia că o eventuală recunoaştere a reclamantului ar dovedi vinovăţia, întrucât recunoaşterea nu este regina probelor, faptele reţinute ca abateri disciplinare fiind analizate în contextul probelor administrate în cauză.
De altfel, s-a avut în vedere că măsura luată fată de reclamant este excesivă. Conform art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 la aplicarea sancţiunii se ţine seama de activitatea desfăşurată anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârşită, de cauzele, gravitatea şi consecinţele acesteia, de gradul de vinovăţie a poliţistului precum şi de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.
Astfel, în cauză nu a rezultat împrejurarea ca recurentul a procedat la o corectă individualizare a sancţiunii aplicate având în vedere activitatea desfăşurată anterior de intimat, gradul de vinovăţie a poliţistului, atitudinea acestuia în cursul cercetării prealabile prin care a recunoscut o parte din vină pentru controlul insuficient al modului de întocmire a documentelor privind combustibilul şi accesul în unitate al ofiţerului M.A.I.
Critica ce vizează încălcarea principiul disponibilităţii procesuale şi acordarea a ceea ce nu s-a cerut, raportat la pct. IV din cererea de chemare în judecată, nu poate fi reţinută întrucât reclamantul nu a solicitat numirea pe o funcţie inferioară gradului profesional pe care îl are, conform art. 22 alin. (6) din Legea nr. 360/2002.
În capitolul IV din acţiune, reclamantul a cerut, ca urmare a anulării măsurii de sancţionare cu trecerea într-o funcţie inferioară, să fie mutat pe o funcţie corespunzătoare gradului profesional.
Mai mult se constată că prima Instanţă s-a pronunţat în sensul anulării dispoziţiei de sancţionare şi respectiv ordinului de respingere a contestaţiei şi nu asupra mutării reclamantului pe o funcţie corespunzătoare gradului profesional, această măsură fiind ulterioară, la cererea reclamantului, ca urmare a anulării actelor de sancţionare.
În cauză, hotărârea prin care s-a respins cererea de completare a sentinţei civile nr. 99/2006 conform art. 281 C. proc. civ. nu face obiectul recursului, nefiind atacată cu recurs în condiţiile legii.
Pentru aceste considerente, recursurile declarate de pârâţi, vizând nelegalitatea, sunt nefondate şi în baza art. 312 C. proc. civ. au fost respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii M.I.R.A. şi I.G.P.F. împotriva sentinţei nr. 99/ F din 22 august 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2826/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2836/2007. Contencios. Anulare acte privind... → |
|---|
