ICCJ. Decizia nr. 2892/2007. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2892/2007
Dosar nr. 11188/2/2005
Şedinţa de la 6 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 1209 din 5 aprilie 2005, reclamanta SC A.I. SA Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.R.C., anularea Deciziei nr. 1597/ E.I. din 6 decembrie 2004 emisă de pârâtă, suspendarea executării acestui act administrativ, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, în vederea prevenirii unei pagube iminente şi recalcularea tarifului de monitorizare, numai pentru veniturile realizate din furnizarea de servicii de telecomunicaţii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, potrivit art. 1 lit. a) din OUG nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, aprobată şi modificată prin Legea nr. 591/2002, pârâta A.N.R.C. reglementează cadrul general al activităţilor privind ratele şi serviciile de comunicaţii electronice, iar potrivit art. 1 lit. c) din acelaşi act normativ, agenţia este organ al administraţiei publice centrale de specialitate în domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale. Reclamanta a precizat că a fost înfiinţată în anul 1994 în temeiul Legii nr. 31/1990, având ca obiect principal de activitate: comerţ cu ridicata şi servicii de retransmisie programe TV prin cablu, fiind deci furnizor de reţele şi servicii de comunicaţii electronice. Reclamanta a mai arătat că, tariful de monitorizare anual, datorat pârâtei în temeiul art. 47 din OUG nr. 79/2002, pentru anul 2004 a fost greşit calculat şi pretins de către pârâtă, întrucât potrivit bilanţului contabil pe anul 2003 a realizat un venit de 1.011.980.000 lei din servicii de retransmisie programe TV prin cablu pentru care taxa de monitorizare anuală ar fi de 2.500.000 lei, faţă de suma de 2.486.851.072 lei aşa cum a calculat pârâta.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 713 din 22 martie 2006 a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A.I. SA Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.C., ca neîntemeiată.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 47 din OUG nr. 79/2002 aprobată cu modificări prin Legea nr. 591/2002, la calcularea tarifului de monitorizare anual se are în vedere întreaga cifră de afaceri a agentului economic, iar nu doar o parte din veniturile realizate de acesta, astfel că, pârâta a aplicat corect dispoziţiile legale în materie cu ocazia emiterii actului administrativ contestat, impozitarea aplicată reclamantei fiind stabilită pe baza datelor rezultate din evidenţele contabile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamanta SC A.I. SA Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că: Instanţa nu a motivat soluţia cu privire la susţinerea reclamantei privind fundamentarea bugetului de venituri şi cheltuieli anual astfel ca tariful de monitorizare să fie cuprins în preţul abonamentului utilizatorului de serviciu TV prin cablu; Instanţa nu a interpretat corect dispoziţiile art. 47 din OUG nr. 79/2002, stabilind că la calcularea tarifului de monitorizare anual se are în vedere întreaga cifră de afaceri a agentului economic, iar nu exclusiv veniturile obţinute de agentul economic din activitatea de furnizare de reţele sau de servicii de comunicaţii, ajungându-se astfel la o impozitare dublă sub diverse forme, a diferitelor categorii de activităţi.
Examinând sentinţa atacată în raport cu motivele de recurs invocate, precum şi potrivit art. 3041 se constată că, recursul este nefondat.
OUG nr. 79/2002 art. 47 alin. (1) în redactarea anterioară datei de 31 decembrie 2005 stabilea că: „furnizorii de reţele şi de servicii de comunicaţii electronice autorizaţi în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă datorează A.N.R.C. un tarif de monitorizare anual, calculat cu un procent din cifra de afaceri a fiecărui furnizor".
Potrivit alin. (6) – (7) ale aceluiaşi articol, cifra de afaceri este suma veniturilor realizate din vânzările de produse sau din prestările de servicii efectuate de agentul economic în cursul unui exerciţiu financiar. În vederea determinării cifrei de afaceri, furnizorii de reţele şi de servicii de comunicaţii electronice au obligaţia de a transmite A.N.R.C. un exemplar al situaţiilor financiare anuale, o dată cu depunerea acestora la direcţia generală a finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în termenul prevăzut de lege.
Ca atare, A.N.R.C. a stabilit pentru recurenta - reclamantă furnizor de reţele publice de comunicaţii electronice, tariful de monitorizare pentru anul 2004, prin raportare la cifra de afaceri a reclamantei pentru anul 2003, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, la data emiterii deciziei Preşedintelui A.N.R.C. nr. 1597 din 6 decembrie 2004.
Faţă de susţinerea recurentei privind nemotivarea sentinţei cu privire la fundamentarea bugetului de venituri şi cheltuieli anual astfel ca, tariful de monitorizare să fie cuprins în preţul abonamentului utilizatorului de servicii TV prin cablu, se reţine că, sentinţa criticată este clar şi explicit motivată, arătând că, faţă de dispoziţiile art. 47 din OUG nr. 72/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 591/2002, care reglementează plata tarifului de monitorizare anual datorat de furnizorii de reţele sau servicii de comunicaţii electronice, dispoziţii care nu disting între veniturile obţinute de agentul economic de furnizare de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice şi veniturile obţinute din alte activităţi, la calcularea tarifului de monitorizare anual avându-se în vedere întreaga cifră de afaceri a agentului economic, iar nu doar o parte din veniturile realizate de acesta (dosar de fond fila 109 alin. (6)).
Astfel, tariful de monitorizare datorat de recurentă pentru anul 2004 a fost stabilit în anul 2004, ca un procent din cifra de afaceri a anului 2003, neexistând nici o neconcordanţă cu regulile privind fundamentarea bugetului de venituri şi cheltuieli.
Pe de altă parte, furnizorii de reţele de comunicaţii electronice îşi pot fundamenta bugetul de venituri şi cheltuieli pentru un anumit an, luând în calcul tariful de monitorizare datorat pentru acel an, faţă de prevederile art. 47 din OUG nr. 79/2002 care stabilea că, tariful se determină anual, fără să depăşească 0,5% din cifra de afaceri a furnizorului respectiv, corespunzătoare anului anterior. Prin urmare, respectivul furnizor poate să îşi previzioneze în buget o cheltuială cu tariful de monitorizare anual, în cuantum de 0,5% din cifra de afaceri pe anul anterior.
Faţă de susţinerea recurentei privind interpretarea forţată de către Instanţa de Fond a prevederilor art. 47 din OUG nr. 79/2002, în sensul că, deşi prevederile legale nu fac distincţie între domeniile supuse tarifului, iar Instanţa le-a stabilit ca fiind totalitatea lor, se reţine interpretarea corectă de către Instanţa de Fond a acestor prevederi, în raport cu dispoziţiile art. 47 alin. (6) din OUG nr. 79/2002 care definesc cifra de afaceri ca fiind suma veniturilor realizate din vânzările de produse sau din prestările de servicii efectuate de agentul economic, în cursul unui exerciţiu financiar.
Faptul că prin Legea nr. 239/2005 în vigoare de la 31 decembrie 2005, a fost introdusă expres şi doar în anumite condiţii, posibilitatea de determinare a tarifului de monitorizare în funcţie de veniturile realizate exclusiv din activităţile din domeniul comunicaţiilor electronice demonstrează că, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la data emiterii deciziei contestate, nu există o asemenea posibilitate, tariful de monitorizare putând fi determinat doar ca un procent din cifra de afaceri, aşa cum aceasta se regăsea în situaţiile financiare anuale.
La data emiterii deciziei contestate exista o singură modalitate de calcul a tarifului de monitorizare, iar modificările dispoziţiilor legale în vigoare de la 31 decembrie nu pot fi aplicabile speţei în cauză, legea neputând fi aplicată retroactiv.
În consecinţă, soluţia Instanţei de Fond este legală şi temeinică, iar recursul nefondat urmează să fie respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.I. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 713 din 22 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2891/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2894/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
