ICCJ. Decizia nr. 2890/2007. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2890/2007
Dosar nr. 5733/2/2006
Şedinţa publică din 6 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1848 din 14 septembrie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca fiind lipsită de interes acţiunea formulată de reclamantul S.Ş. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenientul M.A.E. şi, în consecinţă, a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul menţionat, în interesul Guvernului României.
În motivarea acţiunii se reţine că reclamantul a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună următoarele:
- obligarea Guvernului să emită o hotărâre prin care să abroge HG nr. 223 din 27 februarie 2003 privind numirea unui consul general;
- obligarea Guvernului să emită o hotărâre prin care să abroge centralizat toate hotărârile sale de numire a unor consuli generali la Consulatele României, care au fost rechemaţi în ţară de la intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă;
- obligarea Guvernului să retragă Nota de fundamentare şi să dispună ministrului afacerilor externe refacerea ei, în funcţie de actualul conţinut al HG nr. 330 din 16 martie 2006;
- obligarea pârâtului să nu mai accepte în expunerea de motive, ca temei legal, a unor acte normative care nu au relevanţă pentru subiect;
- obligarea pârâtului să plătească o penalitate de 100.000 RON, în favoarea bugetului de stat, pentru nerespectarea cu vinovăţie a legii;
- obligarea Guvernului la plata unei penalităţi de 1 RON în favoarea reclamantului.
În motivarea sentinţei se reţine că reclamantul ca persoană fizică nu are un drept subiectiv prevăzut de lege sau un interes legitim preexistent, de natură a fi vătămat în concret, prin hotărârea de numire a unui consul general al României la Montreal; totodată, faţă de caracterul individual al hotărârii de guvern prin care a fost numit un consul, nu se poate reţine motivul de nelegalitate invocat de reclamant, acela al nerespectării normelor de tehnică legislativă prevăzute pentru elaborarea actelor normative.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. o) şi lit. p) din Legea nr. 554/2004, dispoziţii legale care definesc interesul legitim privat şi interesul legitim public.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul S.Ş., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, deoarece în mod greşit s-a reţinut că în cauză nu este îndeplinită condiţia existenţei unui interes legitim vătămat, făcându-se o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. o) şi lit. p) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Astfel, recurentul susţine că apără un interes legitim public pretinzând pârâtului să respecte normele de tehnică legislativă prevăzută de Legea nr. 24/2000, deoarece aceste norme vizează reglementarea relaţiilor sociale prin lege şi alte categorii de acte normative, astfel cum rezultă din art. 1 al legii menţionate.
Totodată, recurentul susţine că este şi titularul unui interes legitim privat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004, în sensul că, în calitate de cetăţean român, s-ar putea adresa oricând C.G.R.M. Canada, pentru servicii consulare; dacă legea nu este respectată întocmai, interesul său ar putea fi afectat.
Recurentul a invocat, în ceea ce priveşte încadrarea motivelor de recurs, prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Analizând actele dosarului de fond şi motivele de recurs invocate Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Susţinerile recurentului privind necesitatea respectării dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 în activitatea de elaborare a actelor normative, deşi principial sunt corecte, nu îşi găsesc aplicabilitatea în cauză, deoarece hotărârile de guvern atacate nu au caracter normativ, ci reprezintă acte administrative cu caracter individual, de numire şi revocare din/ în funcţia de consul general a unor persoane determinate. Astfel cum arată şi titlul Legii nr. 24/2000, lege privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziţiile sale se aplică doar în cazul actelor ce conţin norme cu caracter general, adică reglementări aplicabile unui număr nedeterminat de subiecte de drept, ori de câte ori ipoteza normei juridice este îndeplinită.
Prin urmare, primul motiv de recurs este neîntemeiat, faţă de tipul de act administrativ ce formează obiectul acţiunii introductive.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, recurentul nu a dovedit existenţa unui interes legitim privat în sensul art. 2 alin. (1) lit. o), acest text de lege menţionând condiţia dreptului subiectiv „viitor şi previzibil, prefigurat"; recurentul a invocat doar o eventualitate ca în viitor să-i fie încălcat un drept, fără a preciza care este acel drept şi în ce ar putea să constea nelegalitatea actului administrativ.
Pentru considerentele menţionate Înalta Curte constată că hotărârea Instanţei de Fond privind respingerea acţiunii ca lipsită de interes este legală şi temeinică, cu referire la art. 312 alin. (1) recursul urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.Ş. împotriva sentinţei civile nr. 1848 din 14 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2885/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2891/2007. Contencios → |
|---|
