ICCJ. Decizia nr. 2895/2007. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2895/2007
Dosar nr.3347/2/2006
Şedinţa publică din 6 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la 30 ianuarie 2007, SC A.I. SA în contradictoriu cu A.N.R.C., a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 3432 din 6 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate pe care o consideră nelegală şi netemeinică.
În motivarea recursului recurenta a precizat că hotărârea atacată nu este motivată şi pe de altă parte solicită a se interpreta dispoziţiile art. 47 şi art. 48 din OUG nr. 79/2002 privind taxa de monitorizare în sensul referirii strict la domeniul în care activează şi cu privire la care se estimează cifra de afaceri.
Din actele cauzei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin sentinţa 3432 din 6 decembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei SC A.I. SA în contradictoriu cu A.N.R.C.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta SC A.I. SA a solicitat anularea Deciziei nr. 2468/ EI din 15 decembrie 2005 emisă de pârâta A.N.R.C. cât şi suspendarea executării acestei decizii conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, în vederea prevenirii producerii unei pagube iminente. A solicitat de asemenea recalcularea tarifului de monitorizare numai pentru veniturile totale realizate din furnizarea de servicii de telecomunicaţii şi nu pentru întreaga cifră de afaceri a societăţii cum a calculat A.N.R.C.
A precizat reclamanta că actul administrativ atacat, Decizia nr. 2468/ EI din 15 decembrie 2005 se referă la tariful de monitorizare pentru veniturile obţinute în anul 2004, an pentru care OUG nr. 79/2002 era în vigoare şi este incorectă impunerea reţinându-se cifra de afaceri pentru toate obiectele de activitate.
Instanţa de Fond a respins acţiunea formulată în cauză reţinând că reclamanta este posesoarea certificatului tip din 24 ianuarie 2003, ca furnizor de reţele şi de servicii de comunicaţii electronice, deci a dobândit calitatea de furnizor de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, cu toate drepturile şi obligaţiile ce le incumbă această calitate. Aşa fiind reclamantei i se aplică dispoziţiile OUG nr. 79/2002 aprobată prin Legea nr. 591/2002 datorând tariful de monitorizare anual calculat ca un procent din cifra de afaceri, norma specială nefăcând distincţie între veniturile obţinute din diverse activităţi.
Hotărârea Instanţei de Fond este corectă astfel încât recursul declarat va fi respins.
Potrivit art. 47 alin. (1) din OUG nr. 6/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, aprobată şi completată prin Legea nr. 591/2002, furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice autorizaţi, datorează A.N.R.C. un tarif de monitorizare anual, calculat ca în procent din cifra de afaceri a fiecărui furnizor, reclamanta fiind un astfel de furnizor.
Art. 47 alin. (6) din OUG nr. 79/202 a definit cifra de afaceri ca suma veniturilor realizate din vânzările de produse sau din prestările de servicii efectuate de agentul economic în cursul unui exerciţiu financiar, această cifră vizând totalitatea veniturilor obţinute de agentul economic în cursul unui exerciţiu financiar.
Legea nr. 239/2005, invocată de reclamantă a-i fi aplicată întrucât dispoziţiile acesteia îi sunt avantajoase, nu poate fi aplicată în cauză întrucât actul administrativ atacat priveşte tariful din 2004 când reglementarea aplicabilă este 79/2002 completată cu Legea nr. 591/2002.
De altfel Legea nr. 239/2005 a intrat în vigoare la 31 decembrie 2005.
Susţinerea recurentei că hotărârea atacată este nemotivată este neîntemeiată, hotărârea fiind motivată conform art. 261 C. proc. civ.
Aşa fiind sentinţa atacată fiind legală şi temeinică, recursul declarat va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.I. SA împotriva sentinţei civile nr. 3432 din 6 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2870/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2900/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
