ICCJ. Decizia nr. 2988/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2988/2007
Dosar nr.10688/2/2006
Şedinţa publică din 12 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 21 din 9 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului P.N., în contradictoriu cu C.P.M.B., a anulat Hotărârea nr. 16184/453 din 15 septembrie 2006 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada 16 martie 1943 - 06 martie 1945 şi să îi acorde drepturile aferente începând cu data de 1 septembrie 2006.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că, din analiza probelor administrate, rezultă că părinţii reclamantului au făcut în anul 1940 obiectul schimbului de populaţie dintre România şi Bulgaria în urma Tratatului semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, fapt necontestat de pârâtă, iar reclamantul s-a născut la data de 16 martie 1943 în comuna Beidaud, judeţul Tulcea, România, suferind aceleaşi persecuţii şi privaţiuni ca şi părinţii săi.
Împotriva sentinţei civile nr. 21 din 9 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta C.P.M.B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând situaţiile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, C.P.M.B. contestă faptul că instanţa a acordat reclamantului beneficiul OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi susţine, în esenţă, că P.N. nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din ordonanţă, întrucât s-a născut în România, după doi ani şi şase luni de la semnarea Tratatului dintre România şi Bulgaria, astfel că a nu făcut dovada persecuţiilor din motive etnice, că au calitatea de strămutat doar persoanele care la data semnării Tratatului respectiv îşi aveau domiciliul pe teritoriul judeţelor prevăzute de acest act, iar OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede că beneficiază de drepturile cu caracter reparatoriu copiii născuţi după strămutarea părinţilor.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta - pârâtă C.P.M.B., în raport cu prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., ale OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În esenţă, criticile recurentei - pârâte vizează acordarea beneficiului OG nr. 105/1999 persoanelor născute în localitatea în care părinţii lor au fost strămutaţi în urma Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.
În cauză, este necontestat faptul că familia intimatului - reclamant a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populaţie în baza Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, şi că reclamantul P.N. s-a născut, în cadrul perioadei prevăzute de OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, în România, comuna Beidaud, judeţul Tulcea unde se stabilise familia sa după strămutare.
În mod constant, în practica Înaltei Curţi s-a reţinut că, din interpretarea teleologică a dispoziţiilor din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispoziţiilor Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002, rezultă că atât obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi cu caracter reparatoriu pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate din motive etnice, în mod direct şi indirect, de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Astfel, Instanţa de Fond a reţinut întemeiat că persoane asupra cărora persecuţiile din motive etnice s-au răsfrânt nemijlocit sunt şi copiii născuţi în perioada în care părinţii lor au fost strămutaţi şi care au avut de suferit toate consecinţele nefavorabile ce decurg din această situaţie.
În consecinţă, în mod corect a reţinut Curtea de Apel că reclamantul a făcut, prin probele administrate, dovada că părinţii săi au fost strămutaţi din Bulgaria în anul 1940 şi că s-a născut în localitatea în care aceştia au fost strămutaţi, astfel că a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile ca şi părinţii săi, fiind, deci, îndreptăţit să beneficieze de prevederile OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
A admite teza recurentei - pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimatul - reclamant, pe de o parte, şi părinţii săi, pe de altă parte, cu care aceasta s-a aflat în aceeaşi situaţie, în speţă cea de strămutat, suportând consecinţe nefavorabile similare datorate persecuţiilor din motive etnice.
Interpretarea pe care Instanţa de Fond a dat-o dispoziţiilor OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu aspectele reţinute de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a Instanţei judecătoreşti".
În consecinţă, pe baza probatoriului administrat, Curtea de Apel, întemeiat şi legal, a reţinut că familia reclamantului a făcut obiectul schimbului de populaţie în baza Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 şi că, fiind născut la data de 16 martie 1943 în localitatea de strămutare a familiei sale, P.N. se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi beneficiază de drepturile cu caracter reparatoriu prevăzute de lege pentru perioada cuprinsă între data naşterii şi data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de C.P.M.B.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.P.M.B. împotriva sentinţei civile nr. 21 din 9 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2984/2007. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2994/2007. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
