ICCJ. Decizia nr. 2994/2007. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2994/2007
Dosar nr. 7563/59/2006
Şedinţa publică din 12 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 28 decembrie 2006 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC L.L.C. SA Timişoara a solicitat, în contradictoriu cu A.N.A.F. – D.G.A.M.C., în temeiul art. 185 alin. (2) C. proCod Fiscal coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere fiscală nr. 228 din 08 decembrie 2006 şi a Raportului de inspecţie fiscală din 07 decembrie 2006 emise de pârâtă.
În motivarea cererii de suspendare, reclamanta invocă, în principal, cuantumul ridicat al creanţei fiscale stabilite prin actele în litigiu, în sumă de 25.082.270 RON, la care se adaugă obligaţiile accesorii, de asemenea în cuantum ridicat, şi susţine că, în ipoteza executării silite, prejudiciul creat societăţii nu ar mai putea fi recuperat şi ar exista riscul falimentului.
În privinţa aparenţei de nelegalitate a actelor a căror suspendare se solicită, reclamanta susţine că acestea au fost întocmite cu nerespectarea prevederilor art. 103 alin. (3) C. proCod Fiscal şi ale Legii nr. 143/1999, întrucât controlul efectuat în anul 2003 cu privire la scutirea de la plata impozitului pe profit pe anul 2002 a fost reluat în mod nelegal, deoarece Decizia de reverificare a fost semnată de directorul executiv adjunct al D.G.A.M.C., care nu avea această competenţă, şi nu a fost motivată în sensul expunerii situaţiilor excepţionale de natură a permite recalcularea impozitului.
Totodată, reclamanta expune situaţia de fapt şi de drept cu privire la faptul că societatea a beneficiat, pe o perioadă de 5 ani de la începerea activităţii, de scutirea de la plata impozitului pe profit, iniţial (ianuarie 1998 - decembrie 2002) ca o facilitate fiscală şi, ulterior, ca schemă de acordare a ajutorului de stat.
Prin precizarea de acţiune, reclamanta susţine că Decizia de impunere contestată încalcă principiul securităţii juridice, principiul protecţiei aşteptărilor legitime şi principiul proporţionalităţii. În acest sens, este invocată Decizia C.E. nr. 2003/ 757/ CE din 17 februarie 2003 (publicată în J.O.C.E. nr. L 282 din 30 octombrie 2003) prin care, în considerarea principiilor enunţate, chiar în situaţia interzicerii unor scheme de ajutor social, s-a reţinut că „se justifică menţinerea pentru un termen rezonabil a ajutoarelor deja aprobate, pentru a elimina impactul pe care schema de ajutor de stat l-a produs deja pe piaţa naţională". În completarea motivelor expuse iniţial cu privire la consecinţele executării deciziei de impunere, reclamanta arată că executarea ar conduce la lipsirea societăţii de lichidităţii, ceea ce ar avea ca efect imposibilitatea de realizare a lucrărilor în considerarea cărora au fost obţinute de la unităţi bancare facilităţi de credit sindicalizat cu titlu de capital de lucru. În probaţiune, reclamanta depune şi copia somaţiei prin care s-a dispus începerea executării silite în temeiul titlului executoriu reprezentat de Decizia de impunere nr. 228 din 08 decembrie 2006.
Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.F. a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Timişoara, susţinând că reclamanta a înţeles să se judece în contradictoriu cu D.G.A.M.C., care nu este autoritate publică centrală, ci este un organ deconcentrat al A.N.A.F., aşa cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 1, art. 25 alin. (2) din HG nr. 208/2005 şi ale lit. n) a cap. 1 din anexa nr. 1 la Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 753/2006, astfel că, potrivit art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004, competenţa aparţine Tribunalului. În acelaşi sens, pârâta susţine că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, în raport cu suma ce face obiectul actelor în litigiu, întrucât se solicită suspendarea executării unor acte administrative emise de un organ deconcentrat.
Pe fond, pârâta solicită respingerea cererii de suspendare a executării actelor administrative în litigiu, susţinând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, şi anume: prevenirea unei pagube iminente şi cazul bine justificat. Pârâta arată că este neîntemeiat motivul din cerere referitor la cuantumul obligaţiei fiscale şi a accesoriilor acesteia, întrucât societatea are o cifră de afaceri mai mare sau egală cu 70 milioane RON. Totodată, A.N.A.F. susţine că prezumţia de legalitate şi veridicitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită nu a fost răsturnată de simpla susţinere a reclamantei în sensul că nu datorează suma la care a fost obligată.
Prin sentinţa civilă nr. 21/ P.I. din 31 ianuarie 2007, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC L.L.C. SA Timişoara şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere fiscală nr. 228 din 08 decembrie 2006 şi a Raportului de inspecţie fiscală din 07 decembrie 2006 emise de pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea procedurii unei pagube iminente. În acest sens, Instanţa de Fond a apreciat ca debitul calculat de pârâtă, prin cuantumul substanţial, constituie un motiv bine justificat, iar paguba iminentă este reprezentată de punerea în executare a titlului de creanţă conform somaţiei depuse în probaţiune. A mai reţinut Curtea de Apel că reclamanta a făcut dovada formulării contestaţiei în procedura administrativă, precum şi depunerea cauţiunii conform art. 7231 C. proc. civ. Instanţa de Fond a avut în vedere şi Decizia Curţii de Justiţie dela Bruxelles în cazul Regatul Belgiei/ Forum 187 A.S.B.L. din 2003.
Împotriva sentinţei civile nr. 21/ P.I. din 31 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, D.G.F.P. Timiş în numele M.F.P. – A.N.A.F. - D.G.A.M.C, invocând situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurenta - pârâtă critică sentinţa atacată, reiterând aspectele din întâmpinarea depusă la fond cu privire la aprecierea cuantumului obligaţiei fiscale prin raportare la cifra de afaceri a reclamantei, în sensul că prin executarea deciziei de impunere nu se pune problema perturbării grave a activităţii societăţii şi nici a falimentului acesteia. În esenţă, recurenta - pârâtă susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală.
Prin întâmpinare, intimata - reclamantă SC L.L.C. SA Timişoara a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a D.G.F.P. Timiş, care a declarat recurs în numele M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.A.M.C, susţinând că mandatul acordat Direcţiei a fost dat cu încălcarea art. 68 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu este o procură specială pentru exercitarea căii de atac, ca act de dispoziţie, datorită faptului că mandatul acordat este anterior pronunţării sentinţei atacate şi se referă doar la reprezentarea în justiţie. Pe fondul cauzei, intimata - reclamantă solicită respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate, reiterând argumentele cuprinse în cererea de chemare în judecată şi în precizarea de acţiune. în plus, intimata - reclamantă precizează că, prin Decizia nr. 48/2007, A.N.A.F. a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate pe cale administrativă de societate împotriva Deciziei de impunere nr. 228 din 08 decembrie 2006, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a Dosarului nr. 1025/30/2006 al Tribunalului Timiş, secţia penală. Mai susţine intimata - reclamantă că suma de plată stabilită suplimentar în sarcina societăţii ar putea produce obligaţii accesorii în cuantum de aproximativ 500.000 RON pe lună.
Potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va soluţiona mai întâi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a D.G.F.P. Timiş, invocată de intimata - reclamantă.
Se constată că la fila 4 a dosarului de recurs a fost depus mandatul pe care A.N.A.F. - D.G.A.M.C. l-a acordat D.G.F.P. Timiş pentru reprezentare în Dosarul nr. 7563/59/2006 privind pe SC L.L.C. SA Timişoara în vederea întreprinderii actelor procedurale necesare apărării intereselor legitime ale statului.
Înalta Curte reţine că mandatul acordat D.G.F.P. Timiş întruneşte cerinţele art. 68 şi art. 69 C. proc. civ., astfel că va fi respinsă ca neîntemeiată excepţia invocată de intimata - reclamantă SC L.L.C. SA Timişoara. Se constată că în cuprinsul procurii respective, chiar anterioară pronunţării sentinţei atacate, se precizează că D.G.F.P. Timiş este mandatată „să întreprindă toate actele procedurale necesare apărării intereselor legitime ale statului". Or, exercitarea căii de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care a fost suspendat un titlu executoriu privind o obligaţie fiscală reprezintă o modalitate firească de apărare a intereselor legitime ale statului, în speţă, cele care privesc administrarea impozitelor datorate bugetului de stat, ceea ce se circumscrie noţiunii de „act procedural" în sensul mandatului acordat.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 185 alin. (2) C. proCod Fiscal, republicat, „introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal", fără a se aduce „atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei".
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară Instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea Instanţei de Fond".
În cauză, se constată, aşa cum a reţinut şi Instanţa de Fond, că societatea reclamantă a introdus contestaţie pe cale administrativă împotriva Deciziei de impunere nr. 228 din 08 decembrie 2006 şi a depus cauţiunea conform dispoziţiilor citate mai sus C. proCod Fiscal
În practica Instanţei Supreme s-a reţinut în mod constant că suspendarea executării actului administrativ se poate dispune, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai dacă sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii: (I) existenţa unui caz bine justificat în sensul existenţei unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit cu care actul administrativ este executoriu din oficiu; (II) prevenirea unei pagube iminente, cu alte cuvinte a unui prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă, sau a unei perturbări previzibile grave a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
În speţă, soluţia pronunţată de Curtea de Apel este corectă atât în privinţa existenţei cazului justificat cât şi în privinţa prevenirii pagubei iminente.
Înalta Curte reţine că soluţia Instanţei de Fond este întemeiată având în vedere raportul existent între obligaţia fiscală stabilită în sarcina societăţii reclamante în sumă 25.082.270 RON, la care se adaugă obligaţiile accesorii, şi cifra de afaceri anuală a agentului economic, care, potrivit chiar susţinerilor recurentei - pârâte, este de aproximativ 70.000.000 RON. Se constată astfel că numai obligaţia fiscală principală, fără accesoriile acesteia, depăşeşte 35% din cifra de afaceri. Or, este evident că executarea silită a societăţii pentru o astfel de sumă este de natură a conduce la o perturbare previzibilă gravă a funcţionării acesteia cu consecinţe negative asupra programelor de investiţii şi de finanţare pe termen lung, având ca obiect reabilitarea, mentenanţa şi întreţinerea sistemelor de iluminat public din patru municipii reşedinţă de judeţ şi din municipiul Bucureşti, existând riscul excluderii pe viitor a societăţii de la licitaţii publice şi al imposibilităţii de rambursare a creditelor cu titlu de capital de lucru obţinute, ceea ce poate avea ca efect imposibilitatea de desfăşurare a activităţii.
Temeinicia şi legalitatea sentinţei atacate este justificată, sub aspectul aparenţei de legalitate a actelor administrative ce formează obiectul litigiului, şi de faptul că Instanţa de Fond a avut în vedere jurisprudenţa Instanţelor internaţionale, invocată de intimata - reclamantă, referitoare la respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, principiului protecţiei aşteptărilor legitime şi principiului proporţionalităţii în privinţa ajutoarelor de stat aprobate şi acordate societăţii reclamantei prin raportare la impactul şi efectele socio - economice deja produse pe piaţa pe care activează agentul economic beneficiar. În acest sens, este de observat că potrivit legislaţiei aplicabile agenţii economici beneficiază de facilităţi fiscale şi de ajutoare de stat în baza unei proceduri care se derulează cu participarea organelor de stat, ceea ce presupune existenţa prezumţiei de legalitate şi în privinţa impozitului pe profit de care a beneficiat societatea reclamantă, iar nu numai în privinţa deciziei de impunere.
Pentru aceste considerente nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative ce formează obiectul cauzei.
Faţă de cele arătate, se constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de D.G.F.P. Timiş în numele A.N.A.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGH
DECIDE
Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant a D.G.F.P. Timiş invocată de intimata - reclamantă.
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Timiş în numele A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 21/ P.I. din 31 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2988/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2995/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
