ICCJ. Decizia nr. 490/2007. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.490/2007
Dosar nr.912/1/2007
Şedinţa publică din 15 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1530 din 22 iunie 2006, a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. 1952/2/2006, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC O.T. SRL Bucureşti, împotriva Deciziei nr. 59 din 26 ianuarie 2005 emisă de C.N.A., fiind anulată aceasta ca nelegală.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa a reţinut că reclamanta a săvârşit fapta prevăzută de art. 6 alin. (1) din Decizia normativă nr. 254/2004 privind publicitatea, sponsorizarea şi teleshoppingul, făcând publicitate mascată la serviciile firmei O. în emisiunea din data de 18 ianuarie 2006. Dar Instanţa a considerat că abaterea e de mică importanţă, deoarece afirmaţia despre serviciile O. nu s-a făcut în mod expres, ci într-un context care avea ca scop atragerea atenţiei populaţiei asupra problemelor oftamologice.
Pentru fapta constatată de C.N.A. în temeiul art. 8 alin. (1) din Decizia nr. 254/2004, Instanţa a reţinut că nu a fost săvârşită, întrucât în emisiunea din 22 ianuarie 2006, numerele de telefon şi S.M.S. au fost afişate pe ecran în scopul realizării unei farse, iar nu pentru a participa la un concurs sau televot ori pentru exprimarea opiniilor.
Fapta reclamantei constând în încălcarea art. 45 alin. (1) din Decizia nr. 254/2004, a fost înlăturată de către Instanţă, constatându-se culpa C.N.A. de a nu fi respectat dispoziţiile art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, prin neemiterea somaţiei, înainte de aplicarea sancţiunii.
Prin Decizia civilă nr. 191 din 16 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. 1952/2/2006, a fost respins recursul pârâtei C.N.A. ca tardiv, reţinându-se că sentinţa atacată a fost comunicată pârâtei la 21 iulie 2006, dar recursul a fost expediat la Curtea de Apel Bucureşti la 8 iulie 2006, peste termenul legal de 15 zile.
Prin Decizia civilă nr. 1384 din 6 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. 912/1/2007 a fost admisă contestaţia în anulare formulată de C.N.A. împotriva deciziei de recurs, constatându-se că sentinţa a fost comunicată la 21 iulie 2006 şi recurată la 7 august 2006, în termenul legal de 15 zile de la comunicare.
În rejudecarea recursului C.N.A., Curtea de faţă constată:
Recursul se fondează, sentinţa urmând a fi modificată în tot, iar în fond respinsă acţiunea, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
1. Instanţa a înlăturat în mod greşit aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Decizia nr. 254/2004, considerând fapta de mică importanţă, în condiţiile în care contravenţia fusese săvârşită şi ea reprezenta o încălcare şi a art. 55 alin. (1), Decizia nr. 254/2004 fiind o formă de publicitate explicită pentru un cabinet medical furnizor de servicii publice, aşadar interzisă în orice condiţii.
2. Instanţa a înlăturat în mod eronat aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Decizia nr. 254/2004, în condiţiile în care, din raportul de monitorizare din 22 ianuarie 2006, fapta constituind contravenţie este constatată şi nu a fost contestată de reclamantă. Indiferent de caracterul emisiunii, de divertisment, este cert că numerele de telefon şi SMS afişate pe ecran nu erau fictive, ele puteau fi accesate chiar şi pentru a face o farsă, astfel încât afişarea tarifelor aplicate era obligatorie.
3. Instanţa a înlăturat în mod greşit aplicarea dispoziţiilor art. 45 alin.(1) din Decizia nr. 254/2004 făcând greşita aplicare a art. 91 alin. (2) din Legea nr.504/2002.
Pe de o parte, se constată că dispoziţiile art. 45 alin. (1) sunt imperative în ceea ce priveşte obligaţia difuzorului de a include avertizarea sonoră şi scrisă „produs neatestat medical" pentru produsele şi tratamentele naturiste prezentate în publicitate şi teleshopping.
Pe de altă parte, se constată că reclamanta s-a apărat pretinzând că prezentatorul produsului naturist, invitat în emisiune, a adus el însuşi la cunoştinţa telespectatorilor aprobarea tratamentului de către Ministerul Sănătăţii, menţiune pe care reclamanta o consideră echivalentă cu obligaţia de avertizare prevăzută de art. 45 alin. (1) din Decizia nr. 254/2004.
Fără a analiza existenţa unui temei legal al acestei apărări, Instanţa a invocat din oficiu încălcarea dispoziţiilor art. 91 alin. (2) din Legea nr.2002, aplicate şi interpretate greşit în speţă.
Aceasta deoarece reclamanta fusese anterior sancţionată pentru alte contravenţii la Legea audiovizualului, astfel încât somaţia de intrare în legalitate nu era obligatorie, dispoziţiile art. 91 alin. (3) din lege făcând referire la încălcarea repetată a prevederilor Legii nr.504/2002, în general, iar nu la încălcarea aceloraşi prevederi (texte de lege) anterior încălcate de contravenient.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.N.A. împotriva sentinţei civile nr. 1530 din 22 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea reclamantei SC O.T. SRL Bucureşti, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 239/2007. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 2982/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
