ICCJ. Decizia nr. 3113/2007. ContenciosEI FISCAL. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIVEI FISCAL
Decizia nr. 3113/2007
Dosar nr.112/33/2007
Şedinţa publică din 19 iunie 2007
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 22 ianuarie 2007 reclamantul P.L. a chemat în judecată pe pârâta C.J.P. Maramureş, solicitând anularea Hotărârii nr. 547 din 11 decembrie 2006 prin care i s-a respins cererea pentru recunoaşterea calităţii de refugiat şi acordarea drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamantul susţine că tatăl său P.I., angajat al Cailor Ferate a fost mutat, din interes de serviciu, cu data de 1 august 1940, din localitatea Munari, judeţul Arad în localitatea Livadia, jud. Petroşani. Datorită faptului că i s-a ocupat locul de munca şi întreaga familie a fost ameninţată că în caz că, nu părăseşte localitatea Munari va fi strămutată forţat pe teritoriul Ungariei, în cursul lunii decembrie 1940, s-au refugiat în localitatea Oradea, jud. Bihor, fiind luaţi în evidenţă la Comisia Guvernamentală Naţională Regală Maghiară pentru Refugiaţi, Reprezentanţa Oradea, de unde peste câteva săptămâni s-au mutat la Şimleul Silvaniei.
Prin sentinţa civilă nr. 162 din 16 martie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului P.L. în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Maramureş. A dispus anularea Hotărârii nr. 547 din 11 decembrie 2006 emisă de pârâtă, a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 1 decembrie 1940 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2006.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa de Fond a reţinut că reclamantul a făcut dovada schimbului de domiciliu din motive de persecuţie etnică şi că se încadrează dispoziţiilor Legii nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs C.J.P. Maramureş invocând dispoziţiile art. 301 şi art. 304 pct. 9 şi pct. 10 C. proc. civ., motivând că, în mod greşit Instanţa de Fond i-a admis acţiunea reclamantului, întrucât din înscrisurile depuse la dosar reclamantul nu a făcut dovada strămutării din localitatea de domiciliu din motive de persecuţie etnică.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, dispoziţiile legale incidente pricinii şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Din declaraţiile autentificate ale martorilor S.E. şi P.P. şi a martorei S.E. audiată în faţa Instanţei de Fond, rezultă că reclamantul s-a refugiat împreună cu familia sa, din localitatea de domiciliu Munari, judeţul Arad, în localitatea Oradea, judeţ Bihor, iar apoi în localitatea Şimleul Silvaniei în luna decembrie 1940, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate de către regimurile instaurate în România în perioada 1940 - 1945.
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană refugiată se înţelege persoana care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Curtea constată că, în mod corect, Instanţa de Fond a reţinut existenta persecuţiilor etnice suferite de reclamant şi de familia acestuia, pe baza declaraţiilor de martori depuse la dosar.
În acest sens, este de menţionat că legea nu face distincţie după cum persoana care solicită acordarea drepturilor reparatorii s-a refugiat dintr-o localitate aflată sub administraţia statului român într-o localitate aflată sub administraţie străină, atâta timp cât ambele localităţi se află pe teritoriul actual al Statului Român.
Este de notorietate împrejurarea că prin Dictatul de la Viena încheiat la 30 august 1940, o parte din teritoriul românesc al Transilvaniei a fost cedat către Ungaria conducând la o tensionare a relaţiilor dintre România şi Ungaria.
Dictatul de la Viena nu numai că nu a clarificat situaţia existentă deja între cele două ţări, totodată, nereuşind să rezolve nici problema naţionalităţilor, separând toţi etnicii maghiari de cei români astfel că o parte din populaţia de etnie română din teritoriul Transilvaniei de Nord a rămas în porţiunea primită de Ungaria, iar o parte din populaţia de etnie maghiară a rămas în Transilvania Sudică.
Faţă de cele arătate, constatând temeinicia şi legalitatea sentinţei civile atacate, în baza art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat recursul declarat de C.J.P. Maramureş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Maramureş împotriva sentinţei nr. 162 din 16 martie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3111/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3114/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
