ICCJ. Decizia nr. 3140/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3140/2007
Dosar nr.275/3/2006
Şedinţa publică din 20 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII a, reclamanta B.S. a solicita, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., iniţial, obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti prevăzute de lege pentru perioada cuprinsă data încheierii raporturilor de serviciu, pana la data când va primi Decizia de pensionare, precizându-şi apoi acţiunea, în sensul că solicită obligarea pârâtei la continuarea raporturilor de muncă până la data primirii deciziei de pensionare, precum şi la plata drepturilor salariale indexate majorate şi recalculate şi a celorlalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat de la 1 ianuarie 2006, până la data emiterii deciziei de pensionare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 3 noiembrie 2005 a depus cererea pentru întocmirea dosarului de pensionare, iar, la 8 decembrie 2005, a primit comunicarea din 6 decembrie 2005 prin care i se învederează că raportul de serviciu încetează cu 1 ianuarie 2006, potrivit Ordinului nr. 687/2005 al Preşedintelui A.N.A.F.
Reclamanta a mai precizat că măsura este nelegală, întrucât, potrivit prevederilor aplicabile, trebuia să lucreze până la data primirii deciziei de pensionare.
Se mai arată că ordinul comunicat a fost contestat, iar, prin răspunsul la petiţia formulată, pârâta a invocat prevederile art. 5 alin. (1) şi art. 1672 alin. (2) din Legea nr. 19/2000.
Prin sentinţa civilă 3243 din 26 iunie 2006 a Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a, în raport cu precizarea reclamantei în sensul ca înţelege să conteste Ordinul nr. 687din 30 noiembrie 2005, în baza căruia i-au încetat raporturile de muncă, cât şi faţă de dispoziţiile art. 95 din Legea nr. 188/1999, cu modificările ulterioare, Instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Ulterior înregistrării cauzei pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta şi-a precizat acţiunea, arătând că înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F. şi M.F.P. şi că solicită anularea Ordinului A.N.A.F. nr. 687 din 30 noiembrie 2005 privind încetarea raporturilor sale de serviciu cu data de 1 ianuarie 2006, ca urmare a împlinirii vârstei standard de pensionare şi stagiului minim de cotizare şi menţinerea raporturilor de serviciu până la data comunicării de către casa de pensii a deciziei de pensionare, anularea înscrierii din carnetul său de muncă privind data încetării raportului de serviciu, obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale cuvenite până la comunicarea deciziei de pensionare, în sumă de 1.845 RON (salariul de încadrare şi sporul de vechime), reclamanta menţionând că a primit Decizia de pensionare din 11 mai 2006 la 25 mai 2006, precum şi obligarea pârâtei la daune interese în sumă de 4.200 RON lunar.
În motivare, reclamanta a arătat că prin cererea formulată la 3 noiembrie 2005 a solicitat pensionarea pentru limită de vârstă, astfel încât, în opinia sa, prevederea privind încetarea de drept a raportului de serviciu la data împlinirii vârstei standard nu este aplicabilă.
Prin sentinţa civilă nr. 718 din 7 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, Instanţa respingând de asemenea şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul M.F.P.
Pentru a pronunţa această hotărâre Instanţa a reţinut, în esenţă, că prin OUG nr. 39/2005 a fost modificat art. 84 din Legea nr. 188/1999 cu modificările ulterioare, art. 84 alin. (2), astfel cum a fost modificat, prevăzând că raportul de serviciu încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi de stagiu minim de cotizare pentru pensionare, sau, după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă ori invaliditate a funcţionarului public.
Totodată, cum potrivit prevederilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 cu modificările ulterioare, asiguraţii care îndeplinesc condiţiile legii pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă, îşi pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului, în speţă A.N.A.F., sintagma „după caz", se referă la situaţia în care asiguratul a cerut şi obţinut acordul angajatorului pentru continuarea activităţii până la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă.
În speţă, a constat Instanţa, din probatoriul administrat nu rezultă că reclamanta ar fi solicitat şi obţinut de la angajator acordul pentru continuarea activităţii până la comunicarea deciziei de pensionare, astfel încât, actul administrativ atacat a fost emis potrivit prevederilor legale aplicabile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs B.S., criticând hotărârea pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând în esenţă că măsura dispusă de pârâtă este nelegală, deoarece aceasta încalcă flagrant prevederile art. 41 alin. (6) din Legea nr. 19/2000, art. 81 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 precum şi ale art. 56 lit. d) din C. muncii.
Recurenta mai opinează că prevederile invocate de pârâţi şi reţinute de prima Instanţă nu sunt aplicabile în cazul de faţă.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Prin Ordinul nr. 687 din 30 noiembrie 2005 al Preşedintelui A.N.A.F. s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale recurentei, având funcţia consilier clasa I, gradul superior, treapta 1 la Direcţia de metodologie şi proceduri pentru inspecţia fiscală, începând cu data de 1 ianuarie 2006, conform art. 84 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare.
Se reţine că recurenta îndeplineşte condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare şi că la emiterea ordinului s-au avut în vedere prevederile Legii nr. 188/1999 şi ale Legii nr. 19/2000.
Din probatoriul administrat rezultă că recurenta, prin cererea înregistrată din 4 noiembrie 2005 a solicitat întocmirea dosarului în vederea pensionării pentru limită de vârstă cu menţiunea că îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, iar, potrivit cererii, A.N.A.F. a efectuat formalităţile necesare în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (1) şi art. 1672 din Legea nr. 19/2000.
Cum recurenta nu a solicitat şi obţinut de la angajator acordul pentru continuarea activităţii până la comunicarea deciziei de pensionare, ci a menţionat că îndeplineşte condiţiile de pensionare, preşedintele A.N.A.F. a procedat corect prin stabilirea încetării raporturilor de serviciu la data îndeplinirii condiţiilor legale de pensionare pentru limită de vârstă.
Art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale prevede că asiguraţii care îndeplinesc condiţiile stabilite de lege pentru obţinerea unei pensii pentru limită de vârstă îşi pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului, acord care, în speţă nu a fost solicitat.
Art. 84 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/199 privind Statutul funcţionarilor publici, aşa cum s-a modificat prin OUG nr. 39/2005, în vigoare la data emiterii ordinului contestat, a prevăzut că „Raportul de serviciu încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă ori invaliditate a funcţionarului public, potrivit legii". Aceste dispoziţii sunt identice cu cele prevăzute de art. 56 lit. d) din Legea nr. 53/2003 C. muncii.
În aceste condiţii, Instanţa de Fond a reţinut în mod corect că recurentei îi sunt aplicabile dispoziţiile primei părţi a textului de lege menţionat şi anume acelea potrivit cărora raportul de serviciu încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.
Totodată, prin prisma faptului că ordinul atacat a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale, iar din Decizia de pensie comunicată recurentei rezultă că plata drepturilor se face începând cu 1 ianuarie 2006, dată de la care a încetat raportul de serviciu al acesteia, rezultă că soluţia primei Instanţe este corectă şi în ce priveşte celelalte capete de cerere.
Pentru considerentele menţionate mai sus, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 299 şi art. 312 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reţinându-se că hotărârea pronunţată de către Instanţa de Fond este legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.S. împotriva sentinţei civile nr. 718 din 7 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3135/2007. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 3141/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
