ICCJ. Decizia nr. 3164/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3164/2007
Dosar nr. 5239/2/2006
Şedinţa publică din 21 iunie 2007
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 17 mai 2006 reclamantul P.S.M. a chemat în judecată M.E.C., solicitând obligarea acestuia să-i plătească suma de 168.000 RON reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru perioada 1 aprilie 2003 – 01 octombrie 2006, suma de 50.000 RON reprezentând daune morale şi suma de 3.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată făcute pe parcursul litigiului avut cu pârâtul, plus cheltuielile de judecată ce le va face cu prezentul proces.
În motivarea acţiunii arată că prin sentinţa civilă nr. 1049 din 31 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal i s-a recunoscut încălcarea dreptului de a ocupa postul de conferenţiar universitar, iar pârâtul a fost obligat să emită ordinul de confirmare pe acest post.
Mai arată că prin refuzul de a-l confirma pe postul de conferenţiar universitar la U.T.M. din Bucureşti a suferit prejudicii materiale în cuantum de 168.000 RON în perioada 1 aprilie 2003 – 01 octombrie 2006.
Menţionează că daunele morale sunt cauzate de faptul că prin neemiterea ordinului a suferit o prejudiciere a imaginii la nivelul corpului profesoral şi al opiniei publice, prin defăimarea sa inclusiv în presă şi i-a afectat termenul necesar obţinerii titlului de profesor universitar.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia puterii lucrului judecat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţii respinse ca neîntemeiate prin încheierea şedinţei publice de la 12 septembrie 2006.
Printr-o cerere ulterioară reclamantul îşi majorează pretenţiile materiale de la 168.000 RON la 258.314 RON, iar printr-o altă cerere şi-a restrâns aceste pretenţii la suma de 37.997 RON.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 524 din 20 februarie 2007 a admis în parte acţiunea, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 30.000 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 5.000 RON cu titlu de daune morale şi a respins celelalte pretenţii ale acestuia ca neîntemeiate.
Se reţine că pârâtul a refuzat nejustificat să confirme titlul de conferenţiar universitar pentru reclamant, titlu ce trebuia confirmat încă de la data de 01 aprilie 2003 şi din acest motiv reclamantul nu a putut să presteze activitate de conferenţiar universitar în cadrul U.T.M., ceea ce a dus la imposibilitatea de a obţine venituri aferente acestei calităţi şi la afectarea carierei sale.
Se mai reţine că reclamantul a suferit şi un prejudiciu moral prin aceea că i s-a afectat dezvoltarea profesională prin refuzul îndelungat de a i se recunoaşte calitatea de conferenţiar universitar.
Referitor la suma de 3.000 RON pretinsă cu titlu de cheltuieli de judecată, reţine că reclamantul nu a făcut dovada acestor cheltuieli cu o chitanţă originală de plată a onorariului de avocat.
Pârâtul M.E.C. a declarat recurs împotriva sentinţei, susţinând că este netemeinică şi nelegală, invocând ca temei juridic prevederile art. 304 pct. 2 şi 9 C. proc. civ.
Consideră că instanţa de fond a făcut o motivarea superficială în ce priveşte acordarea daunelor şi că prin înscrisurile pe care le-a prezentat reclamantul nu a justificat cuantumul daunelor morale.
Mai consideră că trebuia ca instanţa să constate că reclamantul nu a justificat un drept subiectiv şi un interes legitim care să-i fi fost vătămate de către pârât, deoarece reclamantului i-a fost acordat, prin Ordinul nr. 38228 din 3 mai 2006 al ministrului educaţiei şi cercetării, titlul ştiinţific de conferenţiar universitar, iar numirea pe postul de conferenţiar universitar s-a făcut de către rectorul universităţii prin decizie, cu începere din prima zi a semestrului următor validării concursului în senatul universitar, astfel că drepturile salariale trebuie să i se plătească de către U.T.M. în calitate de angajator, ca o consecinţă a emiterii deciziei de numire, nu ca urmare a ordinului de confirmare.
Recursul este nefondat.
Susţinerea recurentului că intimatul nu a justificat un drept subiectiv pentru a se putea admite acţiunea, nu poate fi reţinută.
Prin sentinţa civilă nr. 1049 din 31 mai 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-au admis excepţiile de nelegalitate invocate de reclamantul P.S.M. (reclamantul-intimat din prezenta cauză) şi s-a admis în parte acţiunea acestuia, constatându-se nelegalitatea ordinului nr. 5723 din 15 martie 1994 privind concursurile pentru ocuparea posturilor didactice de conferenţiar şi profesor universitar şi a ordinului nr. 3205 din 08 februarie 2005 privind neacordarea titlurilor didactice de profesor universitar şi conferenţiar universitar, ordine emise de ministrul învăţământului, respectiv ministrul educaţiei şi cercetării, s-a respins cererea de anulare a Ordinului nr. 3138/2004 emis de ministrul educaţiei şi cercetării ca rămasă fără obiect, a fost obligat M.E.C. să emită ordin de confirmare a rezultatului concursului pentru ocuparea postului de conferenţiar universitar de către reclamant la U.T.M., s-a respins capătul de cerere privitor la acordarea unor daune moratorii ca nefondat şi s-a luat act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.
În cauza de faţă, intimatul-reclamant a pretins acordarea de despăgubiri materiale şi morale pentru faptul că recurentul-pârât nu a înţeles nejustificat să-l confirme pe postul de conferenţiar universitar la U.T.M, din Bucureşti, cu toate că a făcut dovada respectării criteriilor legale pentru numirea pe acest post, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei civile menţionate mai sus.
Ca atare, dreptul subiectiv al reclamantului există, ca şi interesul legitim, acesta suferind un prejudiciu material prin primirea unui salariu inferior funcţiei didactice de conferenţiar universitar în perioada în care din culpa exclusivă a recurentului nu i s-a acordat titlul didactic de conferenţiar universitar, după ce acesta a câştigat concursul pentru ocuparea unui post de conferenţiar universitar la U.T.M. şi a fost validat de către senatul acestei universităţi, îndeplinind toate condiţiile prevăzute de lege în vederea numirii pe acest post.
Faptul că nu prin ordin al ministrului se face numirea pe post a intimului, ci prin Decizia emisă de rectorul universităţii, nu schimbă datele problemei în discuţie pentru că fără ordinul ministrului de confirmare a numirii intimatului în postul de conferenţiar universitar la U.T.M. nu se poate emite Decizia de numire de către rectorul universităţii.
U.T.M. i-a achitat intimatului drepturi băneşti inferioare celor care i s-ar fi cuvenit legal în cazul în care ar fi avut calitatea de conferenţiar universitar, astfel că instanţa de fond a apreciat corect atât culpa recurentului în producerea pagubei, cât şi cuantumul despăgubirilor materiale ce i se cuvin intimatului.
Referitor la daunele morale acordate intimatului - reclamant, se reţine că prima instanţă judicios le-a stabilit la suma de 5.000 RON, cu o motivare argumentată judicios.
Într-adevăr, refuzul prelungit în timp şi nejustificat de a-l confirma pe intimat în postul de conferenţiar universitar i-a creat acestuia o stare de tensiune nemeritată şi i-a prejudiciat imaginea în cadrul corpului profesoral şi al studenţilor.
Acordarea daunelor morale, ca şi cuantumul acestora se face de către instanţa de judecată în raport de o serie de criterii, care rămân la aprecierea sa în funcţie de elementele concrete din fiecare litigiu, ele neputând fi cuantificate în sensul în care se procedează la stabilirea unor daune materiale.
Prima instanţă a avut în vedere înscrisurile depuse de intimatul reclamant la dosar, dar a ţinut cont şi de vătămarea produsă acestuia din punct de vedere psihic şi al imaginii publice, stabilind corect cuantumul daunelor morale.
Cum se constată că motivele de recurs invocate de către recurent sunt neîntemeiate, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi art. 299 şi art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.E.C., actualmente M.E.C.T., împotriva sentinţei civile nr. 524 din 20 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3150/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3165/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
