ICCJ. Decizia nr. 3171/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3171/2007
Dosar nr.21710/3/200.
Şedinţa publică din 21 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii N.N., ş.a., au chemat în judecată oraşul Popeşti Leordeni prin Primar, SC D. SA şi Ministerul Economiei şi Comerţului, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii să constate nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M.-03 nr. 1396 din 29 septembrie 1994 şi suspendarea executării acestuia.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că actul contestat a fost emis cu încălcarea normelor legale şi urmare a emiterii acestuia a fost încălcat dreptul acestora la reconstituirea dreptului de proprietate, întrucât Comisia locală nu le poate soluţiona cererile, neavând teren disponibil.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 323 din 31 ianuarie 2007 a respins excepţia lipsei plângerii prealabile, a admis excepţia tardivităţii şi pe cale de consecinţă a respins ca tardiv formulată acţiunea reclamanţilor. Totodată, a respins ca nedovedită cererea privind cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care consacră drept punct de plecare al termenului de un an, data emiterii actului (în speţă 6 octombrie 1994) acţiunea în anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M.03 nr. 1396, este tardivă.
A mai reţinut că nu pot fi primite susţinerile reclamanţilor potrivit cărora motivele de nulitate privitoare la actul administrativ atacat pot fi invocate oricând în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică au declarat recurs N.N., ş.a.
Recurenţii au susţinut că prin cererea de chemare în judecată au formulat o acţiune oblică în temeiul art. 974 C. civ. şi că în speţă ei au calitatea de creditori, respectiv persoane îndreptăţite la restituirea în natură a dreptului de proprietate.
Au mai susţinut că în mod greşit instanţa de fond a considerat aplicabile în cauză, dispoziţiile art. 11 pct. 2 şi 5 din Legea nr. 554/2004, întrucât instituţia decăderii este reglementată de dispoziţiile art. 103 C. proc. civ. şi că în raport de aceste dispoziţii momentul de la care a început să curgă termenul de decădere nu e de la data emiterii actului şi de la data când au luat cunoştinţă de existenţa titlului de proprietate al oraşului Popeşti Leordeni, asupra terenului.
Examinând cauza în raport cu toate criticile formulate soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Într-adevăr, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie din oficiu sau la cererea părţii interesate. Aceste dispoziţii legale însă nu sunt aplicabile cauzei de faţă, întrucât acestea reglementează excepţia de nelegalitate.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004 „cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual (aşa cum este şi cazul certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului) sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data ….." .
La alin. (2) al acestui articol se prevede că, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1) dar nu mai târziu de 1 (un) an de la data emiterii actului.
În raport de aceste dispoziţii legale corect a reţinut instanţa de fond că faţă de data emiterii actului care este aceea de 6 octombrie 1994, acţiunea în anularea acestui act administrativ este tardivă.
De altfel, securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice, a efectelor actelor administrative, impune totuşi ca, asemenea acţiuni să poată fi introduse într-un anumit interval de timp.
Nu pot fi reţinute susţinerile reclamanţilor în sensul că, instituţia decăderii este reglementată de dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., întrucât aşa cum s-a arătat mai sus, pe de o parte, suntem în prezenţa unui act administrativ cu caracter individual şi acţiunea având un astfel de obiect este de competenţa instanţei de contencios administrativ, iar pe de altă parte, dacă ar fi aplicabile dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi ar fi trebuit să dovedească că au fost împiedicaţi de o împrejurare mai presus de voinţa lor să-şi exercite dreptul în termen legal, având în vedere natura imperativă a termenului prevăzut de legea procesuală.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa vreunui motiv de casare, recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.N., ş.a., împotriva sentinţei civile nr. 323 din 31 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3169/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3172/2007. Contencios → |
|---|
