ICCJ. Decizia nr. 317/2007. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 317/2007
Dosar nr. 1905/2/2006
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 10 februarie 2006, reclamanta SC O.T. SRL Bucureşti a solicitat, în principal, constatarea nulităţii deciziei nr. 42 din 24 ianuarie 2006, emisă de pârâtul C.N.A., iar în subsidiar desfiinţarea acesteia ca netemeinică şi nelegală, implicit exonerarea societăţii de la plata sumei de 2.500 RON.
Totodată, s-a solicitat suspendarea efectelor deciziei atacate până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 42 din 24 ianuarie 2006, emisă de pârâtul C.N.A., i-a fost aplicată o sancţiune cu amendă contravenţională în cuantum de 2.500 RON, considerându-se în mod greşit că ar fi încălcat prevederile art. 4 alin. (1) din Decizia nr. 249/2004 a C.N.A. privind protecţia copiilor în cadrul serviciilor de programe.
Reclamanta a invocat nulitatea absolută a deciziei nr. 42/2006, întrucât sub aspectul formei sale nu sunt îndeplinite condiţiile OG nr. 2/2001, care completează prevederile Legii nr. 504/2002, lege specială ce este „neîndestulătoare" în opinia SC O.T. SRL Bucureşti. În concret, reclamanta a apreciat că prin actul atacat au fost încălcate dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (6) ale OG nr. 2/2001, ce au caracter imperativ.
În ceea ce priveşte fondul deciziei, reclamanta a susţinut nelegalitatea şi netemeinicia acesteia, arătând, pe de o parte, că aceasta a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 91 din Legea nr. 504/2002 şi ale deciziei C.N.A. nr. 249/2004, aplicându-i-se o sancţiune pecuniară, fără îndeplinirea procedurii prealabile a somaţiei. Pe de altă parte, reclamanta a susţinut că prezentarea reportajului din data de 23 ianuarie 2006, de la ziua de naştere organizată la grădiniţă, nu este de natură să afecteze dezvoltarea minorei A.P., în sensul prevăzut de art. 4 alin. (1) care reglementează situaţiile în care sunt prezentate imagini, fotografii, declaraţii sau interviuri ale copilului ce a asistat la un eveniment tragic petrecut în familia lui, acestea având legătură cu evenimentul.
Referitor la cererea de suspendare a efectelor deciziei atacate, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004, în raport cu faptul că 2.500 RON reprezintă pentru puterea sa financiară o sumă considerabilă ce ar putea produce perturbări în fragilul său echilibru economic, în condiţiile în care Decizia se va dovedi a fi netemeinică şi nelegală.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 112 şi urm. C. proc. civ., ale Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 504/2002, modificată şi completată prin Legea nr. 402/2003, ale deciziei nr. 249/2004 şi orice alte dispoziţii incidente în cauză.
Pârâtul C.N.A. a formulat întâmpinare, susţinând, pe de o parte, că Decizia atacată este legală şi temeinică, iar, pe de altă parte, că nu sunt îndeplinite cumulativ nici condiţiile legale pentru suspendarea executării actului administrativ atacat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1135 din 23 mai 2006, a respins, ca nefondate, acţiunea reclamantei, precum şi cererea de suspendare a executării deciziei nr. 42/2006 a C.N.A.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a constatat, în esenţă, că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 din OG nr. 2/2001, că Decizia atacată este legală şi temeinică, că nu poate fi reţinută nici încălcarea procedurii somaţiei prealabile de intrare în legalitate, în cauză fiind incidentă teza a II-a a art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Totodată, instanţa de fond a reţinut şi faptul că reclamanta nu a făcut dovada cazului bine justificat şi a pagubei iminente ce s-ar produce acesteia prin executarea amenzii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC O.T. SRL Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, ale Legii nr. 504/2002, ale deciziei C.N.A. nr. 249/2004 şi „orice alte dispoziţii incidente în cauză".
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu aplicarea greşită a legii.
Decizia nr. 42/2006 este, în opinia recurentei-reclamante, nelegală, fiind emisă cu încălcarea legislaţiei audiovizualului. În acest sens arată recurenta-reclamantă, sancţiunea amenzii este aplicată fără emiterea unei somaţii către societate potrivit dispoziţiilor art. 91 din Legea nr. 504/2002.
Recurenta-reclamantă mai susţine şi că instanţa de fond nu a avut în vedere că din probatoriul administrat nu rezultă că ar fi încălcat dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Decizia C.N.A. nr. 249/2004, imaginile prezentate neavând vreo legătură cu evenimentul petrecut în urmă cu 3 luni în familia minorei.
În plus, arată recurenta-reclamantă, aceleaşi dispoziţii legale sunt aplicate de intimatul-pârât C.N.A. în mod diferit, exemplificând cu ale posturi TV.
Intimatul-pârât C.N.A. a formulat întâmpinare, în termen legal, invocând temeinicia şi legalitatea, atât a sentinţei atacate, cât şi a deciziei nr. 42/2006.
Examinând cauza, în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este de necontestat că potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Decizia nr. 249/2004 privind protecţia copiilor în cadrul serviciilor de programe, în vigoare la data emiterii actului atacat, „este interzisă difuzarea de imagini, fotografii, interviuri sau declaraţii ale copiilor în vârstă de până la 14 ani care au asistat la evenimente dramatice petrecute în familiile lor". Aşadar, textul de lege nu distinge după cum fotografiile, imaginile, declaraţiile ar avea sau nu legătură cu evenimentul tragic la care a asistat copilul. Este de principiu că acolo unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus), principiu ce se aplică şi actului administrativ normativ, câtă vreme nu s-au constatat neconcordanţe ale acestuia cu prevederile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, ratificată prin Legea nr. 30/1994, ale Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi nici cu cele ale Legii nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare. De altfel, această interdicţie prevăzută de art. 4 alin. (1) din Decizia nr. 249/2004, ce are caracter general, vizează un interes public şi are un scop bine determinat, respectiv evitarea unei noi expuneri publice a unui copil traumatizat. Mai mult, principiul priorităţii intereselor superioare ale ocrotirii copilului a fost menţinut şi de actul administrativ normativ ulterior care a abrogat Decizia nr. 249/2004, aspect semnificativ, chiar dacă Decizia nr. 2130/2006 nu se aplică în cauză.
Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Decizia nr. 249/2004.
Referitor la motivul de recurs privind pretinsa nerespectare a condiţiei procedurii somării prealabile prevăzută de art. 91 din Legea audiovizualului, Înalta Curte constată că în raport cu aceste dispoziţii legale, precum şi cu probele administrate în cauză, în mod corect instanţa de fond a reţinut corect ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de legiuitor.
În plus, nici pretinsul tratament discriminatoriu în aplicarea deciziei C.N.A. nr. 249/2004, de către intimatul-pârât, nu a fost dovedit în cauză.
Prin urmare, Înalta Curte constatând că sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar criticile aduse acesteia, nefondate, va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC O.T. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1135 din 23 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 313/2007. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 319/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
