ICCJ. Decizia nr. 3174/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3174/2007
Dosar nr. 4907/42/200.
Şedinţa publică din 21 iunie 2007
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Reclamanta L.A.M. a chemat în judecată SC C. SA Sinaia, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 98,138 mp şi să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 08 nr. 0289 din 6 aprilie 1995 emis de Ministerul Turismului, cu cheltuieli de judecată.
În cauză, a formulat cerere de intervenţie în interes propriu C.M.E. care a susţinut cele două capete de cerere din acţiunea introductivă, dar şi să se constate că, întreaga suprafaţă de teren menţionată în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 08 nr.0289 din 6 aprilie 1995 a fost în întregime retrocedată, atât intervenientei cât şi reclamantei.
Prin sentinţa nr. 600 din 8 iunie 2006 Judecătoria Sinaia a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, reţinând că se impune acest lucru, deoarece se solicită a se constata nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Turismului şi că potrivit legii actele autorităţilor şi instituţiilor publice centrale intră în competenţa de soluţionare a curţilor de apel.
Astfel investită, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 225 din 8 noiembrie 2006 a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în revendicare, în favoarea Judecătoriei Sinaia.
Totodată, a admis excepţia de tardivitate şi pe cale de consecinţă a respins ca tardivă acţiunea formulată de reclamantă, precum şi cererea de intervenţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că, atât reclamanta din prezenta cauză cât şi intervenienta ştiau de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat de Ministerul Turismului încă din luna martie 2002, astfel că, acţiunea pentru constatarea nulităţii absolute a acestui certificat fiind introdusă la data de 17 februarie 2006 este tardivă.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs C.M.E.
Recurenta a susţinut că:
1)În mod greşit instanţa de fond a disjuns cererea accesorie de cererea principală, întrucât judecarea consecinţei juridice a unei cereri principale nu poate fi judecată înaintea judecării cererii principale.
2)în mod greşit instanţa a respins excepţia lipsei competenţei materiale de soluţionare a cererii accesorie cererii principale, întrucât şi într-un caz şi în celălalt, competenţa aparţinea Judecătoriei Sinaia.
3)în mod greşit instanţa a aplicat prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 11 al aceleiaşi legi, la un act emis cu 9 ani înaintea formulării acestei legi, încălcându-se principiul neretroactivităţii legii.
4)în mod greşit instanţa a apreciat că intră în competenţa instanţei de contencios administrativ soluţionarea cauzei privind constatarea nulităţii, precum şi aprecierea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului ca fiind un act administrativ individual, în realitate acesta fiind un act civil, căruia îi sunt aplicabile prevederile Codului civil şi a celui de procedură civilă.
Recursul este nefondat.
Obiectul acţiunii în contencios administrativ poate fi anularea actului administrativ recunoaşterea dreptului pretins sau interesului legitim şi repararea pagubei.
În alin. (2) al art. 1, Legea nr. 554/2004 prevede expres posibilitatea terţului faţă de actul administrativ individual de a contesta actul administrativ, chiar dacă nu i se adresează direct însă, se face precizarea că în ceea ce priveşte curgerea termenelor de contestare pentru terţi aceasta, se calculează de la luarea la cunoştinţă a actului administrativ dar, nu mai mult de 6 luni de la emiterea actului [art. 7 alin. (3)].
În cauză, reclamanta a solicitat prin acţiunea formulată atât obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 98,138 mp teren, cât şi constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M 08 nr. 0289 din 6 aprilie 1995 emis de o autoritate publică, administrativă, în regim de putere.
Suntem aşadar, în această a doua ipostază, în prezenţa unui act administrativ individual şi a unei autorităţi administrative emitente, care îşi exercita atribuţiile în regim de putere, astfel că, un atare litigiu, intră în competenţa de soluţionare a instanţei de contencios administrativ, argument corect reţinut şi de către instanţa de fond.
De altfel, la termenul din 8 noiembrie 2006 instanţa a pus în discuţia părţilor disjungerea celor două capete de cerere, reprezentanţii reclamantei şi a interventei fiind de acord cu disjungerea.
Potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, în vigoare la data introducerii acţiunii, anularea unui act administrativ individual unilateral se poate solicita în termen de 6 luni dar, nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.
Având în vedere însă că, atât reclamanta cât şi intervenienta ştiau de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate din luna martie 2002, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei nr. 149/S/2002 pronunţată în dosarul nr. 4898/1999, a Tribunalului Braşov şi cum corect a reţinut şi instanţa de fond, introducerea acţiunii la data de 17 februarie 2006, în condiţiile în care Legea nr. 554/2004 a intrat în vigoare la 7 ianuarie 2005, este tardivă.
De precizat este şi faptul că, securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice, a efectelor actelor administrative impun totuşi ca, asemenea acţiuni să poată fi introduse într-un anumit interval de timp.
Faţă de cele ce preced recursul se priveşte ca nefondat, urmând să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.M.E. împotriva sentinţei civile nr. 225 din 8 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3173/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3175/2007. Contencios → |
|---|
