ICCJ. Decizia nr. 3180/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3180/2007
Dosar nr. 29691/299/200.
Şedinţa publică din 21 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
U.J.C.M. Constanţa a chemat în judecată pârâţii A.N.T. şi Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu aceştia şi pe calea contenciosului administrativ, să constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M.08 nr. 0727 şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate i s-a atribuit SC N.O. SA suprafaţa de 779.073, 44 mp teren intravilan, deşi pe o parte a acestei suprafeţe se construise încă din 1975 un imobil cu destinaţie de spaţiu comercial proprietatea reclamantei şi că, SC N.O. SA nu ar fi putut obţine în proprietate acel teren deoarece nu s-a aflat niciodată în patrimoniul său,
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 18468 din 30 noiembrie 2006 a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Astfel sesizată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 773 din 15 martie 2007 a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată de reclamanta U.J.C.M. Constanţa.
De asemenea, a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii invocată din oficiu şi pe cale de consecinţă a respins ca tardiv formulată acţiunea reclamantei U.J.C.M. Constanţa.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta U.J.C.M. Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, recurenta a susţinut în esenţă că „în calitate de terţ de bună credinţă faţă de actul juridic (al împroprietării) nu a avut cunoştinţă de faptul că, societatea în cauză a fost împroprietărită cu teren, întrucât nu a fost notificată de către aceasta sau de către Consiliul Local al Oraşului Mangalia care, îi atribuise ei acest teren în folosinţă, fără termen şi fără plată.
A mai susţinut că, termenul de 1 an de zile pentru sesizarea instanţei ar fi trebuit calculat nu de la data împroprietării cu teren a SC N.O. SA ci, de la data când recurenta a luat efectiv cunoştinţă în mod legal despre acest act juridic printr-o comunicare, emanând de la părţile între care avusese loc împroprietărirea.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ „cererile prin care se solicită anularea unui act individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: (a; b; c;)".
La alin. (2) al acestui articol se prevede că „pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1) dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului".
Cu privire la natura juridică a acestor două termene, trebuie menţionat faptul că, termenul de la alin. (1) este de prescripţie iar cel de la alin. (2) de decădere.
În speţă, certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M-08 nr. 0727 din 3 august 1999 a cărei anulare se solicită este un act administrativ în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, emis de o autoritate publică centrală, iar litigiile vizând un astfel de act sunt de competenţa de soluţionare a curţilor de apel.
În raport de data emiterii actului (3 august 1999) de data sesizării instanţei (21 septembrie 2006), precum şi de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ urmează a se constata că acţiunea reclamantei a fost formulată tardiv, urmând a fi respinsă ca atare.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa vreunui motiv de casare recursul declarat de U.J.C.M. Constanţa, urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de U.J.C.M. Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 773 din 15 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3179/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3181/2007. Contencios → |
|---|
