ICCJ. Decizia nr. 3183/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3183/2007
Dosar nr. 105/2/200.
Şedinţa publică din 21 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta E.C. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu acesta să dispună obligarea lui la achitarea sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2003, 2004 şi 2005, actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului, la data plăţii efective precum şi obligarea pârâtului la plata de daune interese.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat ca în perioada 3 august 2000-1 decembrie 2005 a îndeplinit funcţia publică de referent clasa I grad profesional superior în cadrul Direcţiei Dialog Social a Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, precum şi faptul că, raportul său de serviciu a încetat prin pensionare la data de 1 decembrie 2005.
A mai arătat că, prin Legea nr. 188/1999 a fost stipulată în favoarea funcţionarilor publici plata unei prime de vacanţă, calculată în cuantum egal cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă şi că, efectele acestor dispoziţii au fost suspendate succesiv până în luna decembrie 2005, astfel încât la această dată încetând suspendarea, este îndreptăţită să primească primele de vacanţă pentru ultimii trei ani, respectiv 2003 – 2005.
Prin cererea înregistrată la data de 24 ianuarie 2007, reclamanta a modificat acţiunea introductivă de instanţă, solicitând obligarea pârâtului la plata primelor de vacanţă aferente ultimilor 5 ani încetării raportului său de serviciu, respectiv 2001 – 2005.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 635 din 28 februarie 2007 a admis în parte acţiunea reclamantei, în sensul obligării pârâtului la plata primelor de vacanţă pentru anii 2003 – 2005 în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie la data plăţii, către reclamantă.
Totodată, a dispus şi respingerea capătului de cerere privind obligarea la daune interese ca neîntemeiat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că odată cu închiderea anului pentru care au fost emise prevederile cu privire la suspendarea dreptului pentru funcţionari la prima de vacanţă, aceste drepturi devin active şi pot fi solicitate de cei în cauză.
A mai reţinut şi că, potrivit dispoziţiilor art. 73 lit. d) din Legea nr. 168/1999 plata despăgubirilor solicitate de reclamantă poate fi cerută în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Referitor la daunele interese solicitate, s-a reţinut că reclamanta a renunţat la acest capăt de cerere prin încheierea de şedinţă de la termenul din 31 ianuarie 2007.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că, instanţa de fond a aplicat greşit legea în cauza dedusă judecăţii, neobservând că, deşi potrivit prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată, funcţionarul public are dreptul la o primă de concediu, totuşi acordarea primei a fost suspendată în anii 2003-2005 prin legile bugetului de stat pe anii 2003-2005, legi care sunt în acord cu prevederile constituţionale, iar aplicarea lor este obligatorie inclusiv funcţionarilor publici.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu apărările formulate şi probele administrate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că, recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Este necontestat că, prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca pe lângă indemnizaţia de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, este de necontestat că prin dispoziţii succesive acordarea primei de vacanţă a fost suspendată în anii 2001-2006.
Numai că, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, Înalta Curte constată că, suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M.Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), s-a menţinut prin art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999 (republicată în M.Of. nr. 251 din 22 martie 2004) precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M.Of. nr. 365 din 29 mai 2007).
Aşadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Mai mult, suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa pentru anii 2001 şi 2002.
Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie golit de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei (Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse) împotriva sentinţei civile nr. 635 din 28 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3182/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3185/2007. Contencios → |
|---|
