ICCJ. Decizia nr. 3181/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3181/2007
Dosar nr.3243/1/200.
Şedinţa publică din 21 iunie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 28 iulie 2005 reclamantul M.A. a chemat în judecată A.N.V., solicitând anularea parţială a Ordinului nr. 3901 din 29 iunie 2005 emis de vicepreşedintele A.N.A.F., obligarea pârâtei să emită un ordin prin care să se prevadă un salariu de bază cu 20% mai mare faţă de cel stabilit, recunoscându-i-se dreptul de a beneficia de un salariu de bază mai mare cu 20% faţă de cel prevăzut în ordinul nr. 3901/2005.
În motivarea acţiunii arată că la data de 28 februarie 2005 a fost mutat în cadrul altui compartiment şi în altă localitate, respectiv de la D.R.V. Braşov, serviciul juridic la A.N.V., pe post de manager public la D.S.C.V.
Mai arată că nelegal, prin Ordinul nr. 3901/2005 i s-a stabilit un salariu de bază de 1.576 lei, care nu cuprinde şi sporul specific personalului vamal de 20%, dreptul de a beneficia de acest spor fiindu-i recunoscut prin sentinţa civilă nr. 67/F/2005 pronunţată de Curtea de Apel Braşov.
Pârâta a formulat întâmpinare, în care a invocat inadmisibilitatea acţiunii şi a solicitat suspendarea judecăţii până la soluţionarea recursului pe care l-a introdus împotriva sentinţei civile nr. 67/F/2005 a Curţii de Apel Braşov.
Ulterior reclamantul formulează cerere de completare a acţiunii, intitulată „Precizare" (fila 40 dosar fond), prin care solicită obligarea pârâtei şi la plata diferenţelor salariale brute cuvenite pentru perioada 1 martie – 31 august 2005, în valoare de 1.891 RON şi la daune morale în valoare de 27.000 RON, pentru ca printr-o altă cerere să solicite diferenţele de drepturi salariale pentru perioada 01 martie – 31 octombrie 2005.
Asociaţia Managerilor Publici din România a formulat cerere de intervenţie accesorie, susţinând punctul de vedere al reclamantului de anulare a pct. 1 din Ordinul nr. 3901/2005 şi emiterea unui nou ordin în sensul recunoaşterii dreptului reclamantului de a beneficia de un salariu de bază mai mare cu 20% decât cel stabilit prin ordin, precum şi dreptul la despăgubiri materiale şi morale.
La data de 13 decembrie 2005 reclamantul a depus o nouă cerere prin care îşi completează acţiunea în sensul că solicită şi anularea adeverinţei nr. 66723 din 16 noiembrie 2005 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să emită o nouă adeverinţă care să prevadă un salariu mai mare cu 20% faţă de cel stabilit şi obligarea la plata diferenţelor salariale pentru perioada 1 martie-30 noiembrie 2005, majorate apoi pentru perioada 1 martie-31 decembrie 2005.
Pârâta a invocat excepţia tardivităţii acţiunii cu privire la acordarea daunelor morale, excepţie ce a fost unită cu fondul în Şedinţa publică din 20 februarie 2006.
Reclamantul, prin cererea depusă la 20 martie 2006, şi-a mărit cuantumul daunelor morale de la 27.000 la 40.000 RON.
La solicitarea părţilor, instanţa a încuviinţat şi administrat probatoriile cu înscrisuri, interogatoriu, declaraţii de martori şi expertiză contabilă.
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 21/F din 12 februarie 2007 a respins excepţia tardivităţii formulării precizării de acţiune şi a admis în parte acţiunea, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 646,52 RON brut, respectiv 458,61 RON net, cu titlu de drepturi salariale pentru perioada 1 martie-31 decembrie 2005, a respins ca rămase fără obiect cererile privitoare la recunoaşterea dreptului de a beneficia de un salariu de bază mai mare cu 20% decât cel stabilit prin Ordinul nr. 3901/2005, anularea parţială a acestui ordin, obligarea pârâtei la emiterea unui nou ordin şi a unei adeverinţe care să prevadă un salariu de bază mai mare cu 20% faţă de cel stabilit, a respins ca nefondate cererile privind anularea adeverinţei nr.66723/2005 şi obligarea la plata daunelor morale şi a obligat pârâta la plata sumei de 492 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că cererea referitoare la acordarea daunelor morale s-a formulat anterior primului termen de judecată şi că nici modificările cu privire la perioada pentru care s-a solicitat acordarea diferenţelor salariale nu sunt tardiv făcute pentru că reprezintă o mărire a câtimii obiectului cererii, în sensul prevederilor art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
În ce priveşte fondul cauzei, reţine că Ordinul nr. 309/2005 a preluat salariul stabilit pentru reclamant prin Ordinul nr. 307/2005, ordin care a fost anulat prin sentinţa nr. 67/F din 31 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 5384 din 9 noiembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pârâta fiind şi obligată să emită un alt ordin care să prevadă un salariu de bază mai mare cu 20% decât cel stabilit şi cum pe parcursul procesului de faţă s-a emis un nou ordin în sensul dispoziţiilor sentinţei nr. 67/F/2005, capetele de cerere referitoare la recunoaşterea dreptului de a beneficia de un salariu de bază cu 20% mai mare decât cel stabilit prin Ordinul nr. 3901/2005, de anulare parţială a acestui ordin şi de obligare a pârâtei de a emite o nouă adeverinţă care să prevadă un salariu de bază mai mare cu 20% decât cel stabilit au rămas fără obiect.
Referitor la drepturile salariale restante, are în vedere raportul de expertiză contabilă, iar în ce priveşte capătul de cerere referitor la anularea adeverinţei nr. 66723 din 16 noiembrie 2005, nefiind act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, se respinge ca nefondat.
Se reţine, în motivarea sentinţei şi că este nefondat capătul de cerere privitor la acordarea daunelor morale pentru că reclamantul nu a suferit nici un prejudiciu moral care să trebuiască a fi recuperat.
Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamantul şi pârâta.
Reclamantul susţine că acţiunea trebuia admisă în totalitate şi anume şi în ce priveşte cererile referitoare la anularea parţială a Ordinului nr. 3901/2005 şi a adeverinţei nr. 66723/2005, obligarea la plata daunelor morale în sumă de 40.000 lei şi plata integrală a cheltuielilor de judecată.
Menţionează că trebuiau acordate toate cheltuielile de judecată, iar acordarea sumei de 492 RON nu s-a specificat cum s-a stabilit.
În ce priveşte adeverinţa nr. 66723/2005, arată că aceasta a produs efecte juridice, ceea ce îi conferă caracterul de act administrativ, iar respingerea cererii referitoare la anularea parţială a Ordinului nr. 3901/2005 ca rămasă fără obiect, a fost greşită, deoarece prin Ordinul nr. 7920 din 13 decembrie 2005 nu s-a anulat explicit acest ordin.
Consideră că şi respingerea cererii de acordare a daunelor morale apare ca nejustificată pentru că pârâta, cu rea-credinţă, a făcut declaraţii contradictorii sau incomplete, în public şi în faţa instanţei, prin răspunsurile la interogatoriu, a fost în repetate rânduri hărţuit de anumiţi funcţionari publici prin neacordarea unor drepturi ce i se cuveneau legal, prin refuzul acestora de a aplica deciziile luate de conducerea Autorităţii Naţionale a Vămilor şi hotărârea judecătorească, prin atacuri calomnioase la adresa sa, prin furtul unor documente personale şi prin întârziere în efectuarea evaluării personale.
Pârâta A.N.V., prin D.R.V. Braşov, susţine că instanţa a respins greşit excepţia tardivităţii precizării acţiunii, neţinând cont că pentru acordarea daunelor morale reclamantul a invocat, după primul termen de judecată, alte motive de fapt decât cele invocate iniţial, iar completarea cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat acordarea de drepturi salariale s-a făcut fără respectarea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la obligarea la plata drepturilor salariale pentru perioada 1 martie-31 decembrie 2005, consideră că s-a dispus greşit, cu toate că din înscrisul nr. 36129 din 4 iulie 2006 al direcţiei sale economice rezultă că s-a achitat suma datorată reclamantului.
Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare la recursul promovat de recurentul-reclamant, prin care cere ca acesta să fie respins ca nefondat.
Analizând motivele de recurs invocate de recurenţi, Înalta Curte reţine următoarele:
În ce priveşte recursul declarat de recurentul-reclamant, se constată că este nefondat.
Prin Ordinul nr. 3901 din 29 iunie 2005 emis de vicepreşedintele A.N.A.F., i s-a stabilit acestuia în calitate de manager public, treapta a 2-a, un salariu de bază de 1.576 lei începând cu 01 iulie 2005 şi de 1.757 lei, începând cu 01 octombrie 2005.
Prin sentinţa nr. 67/F din 31 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, i s-a recunoscut recurentului-reclamant dreptul de a beneficia de un salariu de bază mai mare cu 20% decât cel stabilit la pct. 2 din Ordinul nr. 307 din 1 martie 2005, începând cu 28 februarie 2005.
Această sentinţă a fost menţinută prin Decizia nr. 5384 din 9 noiembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În baza acestor hotărâri, recurenta-pârâtă a emis Ordinul nr. 7920 din 13 decembrie 2005 de punere a lor în executare, astfel că salariul său a fost majorat cu 20% începând cu 28 februarie 2005, ceea ce a făcut ca cererile referitoare la recunoaşterea dreptului de a beneficia de un salariu de bază cu 20% mai mare decât cel care i s-a stabilit, anularea Ordinului nr. 3901/2005, obligarea la emiterea unui nou ordin ca şi a unei adeverinţe în care să se menţioneze acest spor, să rămână fără obiect, cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Susţinerea recurentului că adeverinţa nr. 66723/2005 a produs efecte juridice, contrar reţinerii primei instanţa că nefiind act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu se poate dispune anularea acesteia, nu poate fi reţinută.
Adeverinţa în discuţie confirma funcţia recurentului şi salariul său la data de 16 noiembrie 2005, fiind numai un act de constatare a unei situaţii de fapt şi care eventual putea sta la baza emiterii unor acte administrative.
Ca atare, adeverinţa nu poate fi considerată ca act administrativ, care prin el însuşi să producă efecte juridice.
De altfel, atât Ordinul nr. 3901/2005 cât şi adeverinţa nr. 66723/2003 nu mai prezintă relevanţă după ce s-a emis ordinul nr. 7920 din 13 decembrie 2005, astfel că şi din acest punct de vedere nu mai era necesară anularea explicită a lor, pentru că au devenit caduce.
Corect s-a respins şi cererea pentru acordarea daunelor morale, deoarece nu s-au făcut dovezi relevante cu privire la pretinsul prejudiciu moral suferit de reclamantul-recurent ca urmare a neacordării sporului de 20% la salariul de bază brut lunar.
Invocarea de către acesta a şicanelor ce i s-au făcut de către unii funcţionari publici sau a proferării unor calomnii la adresa sa, nu s-au dovedit, ca şi furtul unor documente personale sau întârzierea în efectuarea evaluării sale.
Pretinsele contradicţii în răspunsurile date de recurenta-pârâtă la interogatoriu au fost un atribut al instanţei în a le aprecia corectitudinea sau, în cazul în care susţine că sunt neadevărate unele răspunsuri, recurentul are alte căi legale de urmat.
Faptul că nu a putut contracta un credit bancar de o anumită valoare din cauză că nu i s-a acordat sporul de 20% nu poate fi considerat ca un prejudiciu moral, el având posibilitatea la acea dată să contracteze un credit puţin mai mic, dar situaţia s-a schimbat după emiterea Ordinului nr. 7920 din 13 decembrie 2005.
Neacordarea unor stimulente salariale ori acordarea drepturilor salariale cu întârziere, nu pot fi de natură să ducă la concluzia suferirii unor prejudicii morale de către recurentul-reclamant, el având posibilitatea să le obţină prin acţiune directă în instanţă, ceea ce a şi făcut.
Ca atare, se reţine că legal şi temeinic s-a respins cererea privitoare la acordarea daunelor morale.
Nici susţinerea recurentului că trebuiau acordate toate cheltuielile de judecată, nu poate fi reţinută, pentru că instanţa de fond a apreciat aceste cheltuieli în funcţie de măsura în care s-a admis acţiunea, ţinând cont de prevederile art. 274 şi art. 276 C. proc. civ.
Referitor la recursul declarat de recurenta-pârâtă, se reţine că şi acesta este nefondat.
În ce priveşte susţinerea că s-a respins greşit excepţia tardivităţii precizării acţiunii, fără ca instanţa să aibă în vedere că ulterior primului termen de judecată s-au invocat alte motive de fapt decât cele anterioare cu privire la acordarea daunelor morale, se reţine că a procedat corect instanţa de fond, completarea motivelor pentru care s-a pretins dreptul la acordarea daunelor morale neputându-se considera ca o precizare de acţiune de natură să ducă la constatarea tardivităţii acesteia.
Nu se mai impunea nici îndeplinirea procedurii prealabile şi pentru cererea referitoare la acordarea unor drepturi salariale, deoarece era un capăt de cerere accesoriu la cererea principală, pentru care se îndeplinise legal procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Nici susţinerea că nu trebuia să fie obligată la plata drepturilor salariale pentru perioada 1 martie-31 decembrie 2005 nu este întemeiată, deoarece recurentul-reclamant a contestat primirea acestor drepturi, dar este şi o problemă de executare.
Cum se reţine că ambele recursuri sunt nefondate, urmează să se respingă ca atare, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi art. 299 şi art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de D.R.V. Braşov, în nume propriu şi al A.N.V., precum şi de M.A. împotriva sentinţei civile nr. 21/F din 12 februarie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3180/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3182/2007. Contencios → |
|---|
