ICCJ. Decizia nr. 3184/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3184/2007
Dosar nr.170/33/2007
Şedinţa publică de Ia 21 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul P.I. a chemat în judecată C.J.P. Cluj, solicitând Instanţa ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Hotărârii nr. 20859 din 24 ianuarie 2007 emisă de pârâtă, cu consecinţa obligării acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2004.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că hotărârea a cărei anulare o solicită este nelegală, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declaraţii de martori şi acte de stare civilă.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 156 din 14 martie 2007 a admis în parte acţiunea reclamantului, dispunând anularea Hotărârii nr. 20859 din 24 ianuarie 2007 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de refugiat în perioada noiembrie 1940 - martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 august 2006.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Instanţa a reţinut că probele existente la dosar atestă cu caracter unitar împrejurarea că, reclamantul împreună cu familia s-au refugiat din localitatea de domiciliu într-o altă localitate în luna noiembrie 1940, reîntoarcerea având loc după data de 20 septembrie 1945. Strămutarea, aşa cum rezultă din probe, a fost determinată de persecuţiile etnice instituite în localitatea de domiciliu a reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs C.J.P. Cluj.
Recurenta a susţinut în esenţă că, Instanţa a acordat mai mult decât s-ar fi cuvenit, întrucât a recunoscut ca interval de refugiu perioada cuprinsă între noiembrie 1940 - martie 1945, deşi reclamantul s-a născut la data de 28 august 1941.
A mai susţinut şi că, declaraţiile martorilor trebuiau puse de acord cu situaţia istorică, întrucât localitatea din care s-a mutat reclamantul era liberă, motivul plecării fiind oricare altul decât persecuţia etnică.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acesteia, persoana cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, respectiv a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenţie a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată etc.
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2000, cu acte oficiale eliberate de organele competente, sau în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie de martori.
În cauză însă, D.J. Cluj a A.N., cu adresa din 10 ianuarie 2005 a comunicat petentului că, nu figurează în documentaţia pe care o deţine, deşi face şi menţinea că documentele din această perioadă nu s-au păstrat integral.
Pe de altă parte, proba cu martori admisă în cauză nu este concludentă de vreme ce, martorii N.F. şi N.M. declară că îl cunosc pe P.I. ca fiind fiul lui P.A. şi P.B., că s-a născut în timpul refugiului la data de 28 august 1941 în municipiul Cluj-Napoca şi că, la rândul lor şi ei au fost refugiaţi în aceeaşi perioadă dar, nu au depus nici o dovadă în acest sens (acte oficiale, începuturi de dovadă scrisă, etc).
Or, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată, numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Cum în speţă materialul probator administrat este insuficient pentru a conduce la concluzia unei împrejurări de fapt deplin stabilite, se impune completarea acestuia, cu înscrisuri, întrucât numai declaraţiile martorilor nu sunt de natură să facă dovada deplină a persecuţiei etnice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 156 din 14 martie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3148/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3202/2007. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
