ICCJ. Decizia nr. 3253/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3253/2007
Dosar nr.20857/2/2005
Şedinţa publică din 27 iunie 2007.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 17 iunie 2005, reclamanta CN A.P.M. SA Constanţa, a solicitat anularea Deciziei nr. 95 din 26 mai 2005 emisă de pârâtul C.C., în ceea ce priveşte sancţionarea sa cu amendă în sumă de 29.310.600.000 lei pentru încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că nu a săvârşit contravenţia pentru care a fost sancţionată şi anume, fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare - cumpărare, a tarifelor, rabaturilor, adaosurilor.
Reclamanta a arătat că A.A.O.P.F.R. nu are competenţa să negocieze cu administraţiile portuare şi de căi navigabile contractele cadru şi nivelul tarifelor pentru serviciile prestate membrilor asociaţiei, astfel încât actele încheiate între acestea nu au ca finalitate o negociere sau o înţelegere.
S-a susţinut că actele respective au fost greşit considerate practici anticoncurenţiale, dat fiind că tarifele pentru serviciile prestate sunt rezultatul unor negocieri directe, asigurând un tratament egal tuturor armatorilor, pe criterii de negociere concurenţială.
În privinţa cuantumului sancţiunii aplicate, reclamanta a considerat că nu s-a procedat la individualizare faţă de gravitatea faptei şi de durata acesteia, în funcţie de dovezile depuse.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 362 din 5 februarie 2007, prin care a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Instanţa de Fond a constatat săvârşirea de către reclamantă a faptelor reţinute prin Decizia contestată ca fiind încălcări ale Legii nr. 21/1996, întrucât a acceptat să negocieze cu A.A.O.P.F.R. clauzele contractuale şi nivelul tarifelor pentru serviciile prestate membrilor asociaţiei, ceea ce a avut ca efect restrângerea, denaturarea şi împiedicarea concurenţei.
Referitor la sancţiunea aplicată, s-a reţinut că amenda a fost stabilită spre limita minimă prevăzută de lege, cu respectarea instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor prevăzute de art. 56 din Legea nr. 21/1996 şi faţă de gravitatea faptelor săvârşite, a fost respinsă cererea de reducere a cuantumului amenzii.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a criticat hotărârea Instanţei de Fond pentru calificarea greşită dată protocoalelor pe care le-a încheiat cu A.A.O.P.F.R., arătând că negocierile purtate nu ar fi fost în măsură să producă efecte, deoarece asociaţia nu are capacitatea legală de a lua hotărâri care să producă efecte anticoncurenţiale.
Cu referire la actele încheiate cu această asociaţie, recurenta a arătat că Instanţa de Fond nu a analizat finalitatea lor, în sensul că urmau să se aplice tuturor armatorilor fluviali membri sau nu ai asociaţiei, astfel încât nu s-a produs o restrângere, împiedicare sau denaturare a concurenţei.
Recurenta a criticat şi concluziile primei Instanţe privind individualizarea corectă a amenzii aplicate, arătând că nu au fost respectate criteriile de individualizare cuprinse în Instrucţiunile din 10 mai 2004 şi prevederile art. 82 din Tratatul C.E. Faţă de această reglementare, recurenta a susţinut că nu poate fi considerată piaţă relevantă pe planul activităţii de transport fluvial şi că nu poate fi asimilată cu ceilalţi agenţi economici, care au făcut obiectul investigaţiei, nici în ceea ce priveşte gravitatea faptei şi nici sub aspectul duratei încălcărilor. Recurenta a precizat că activitatea sa are specific maritim, conform actelor sale constitutive şi din acest motiv, nu poate fi considerată piaţă relevantă a produsului, în accepţiunea restrânsă de transport naval şi anume, transport fluvial, care nu are tangenţă cu obiectul său de activitate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de Fond a constatat corect legalitatea Deciziei nr. 95/2005, în care autoritatea de concurenţă a reţinut în sarcina recurentei încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, prin realizarea unor înţelegeri anticoncurenţiale cu A.A.O.P.F.R. referitoare la modul de derulare a contractelor şi pentru stabilirea tarifelor pentru serviciile asigurate de administraţie membrilor asociaţiei.
Apărarea formulată de recurentă în baza art. 34 din Decretul nr. 31/1954, că A.A.O.P.F.R. nu are capacitatea civilă necesară pentru a negocia în numele membrilor asociaţiei contractele - cadru şi nivelul tarifelor pentru serviciile prestate, se dovedeşte a fi nefondată în raport de Legea nr. 21/1996, care în art. 2 prevede că se aplică atât agenţilor economici, cât şi asociaţiilor de agenţi economici.
Lipsa de efecte juridice a actelor încheiate cu A.A.O.P.F.R. a fost invocată neîntemeiat de recurentă, cu atât mai mult cu cât înţelegerile intervenite au fost cuprinse ulterior în actele adiţionale la contractele încheiate cu membrii asociaţiei.
Caracterul anticoncurenţial al faptelor constatate a fost corect determinat faţă de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, care prevăd că sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiilor de agenţi economici, orice decizii şi orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe o piaţă românească sau pe o partea a acesteia, în special cele care urmăresc fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, adaosurilor, precum şi a oricăror alte condiţii comerciale.
Asemenea practici sunt prin ele însele dăunătoare mediului concurenţial normal, fiind suficientă numai dovedirea existenţei lor, nu şi a efectelor restrictive de concurenţă.
Conform jurisprudenţei europene, statuată în cauza T-213/2000 a Curţii de primă Instanţă, o înţelegere care are ca obiect restricţia concurenţei intră sub incidenţa prevederilor art. 81 alin. (1) din Tratat şi prin urmare, nu este necesar a se ţine cont de efectele sale.
Referitor la modalitatea de individualizare a sancţiunii, Instanţa de Fond a respins întemeiat susţinerile recurentei, constatând că au fost respectate criteriile cuprinse în instrucţiunile puse în aplicare prin Ordinul nr. 107 din 10 mai 2004 emis de Preşedintele C.C.
Amenda a fost stabilită într-un procent de 2% din cifra de afaceri estimată pe anul 2004, ceea ce reprezintă limita minimă prevăzută de lege, pentru că au fost avuţi în vedere unii factori obiectivi, precum şi existenţa unor circumstanţe atenuante.
Invocarea prevederilor art. 82 din Tratat se dovedeşte a fi lipsită de relevanţă în cazul înţelegerilor anticoncurenţiale care au ca obiect stabilirea de tarife, întrucât Decizia contestată nu a vizat abuzul de poziţie dominantă a vreunei părţi implicate şi deci nu era necesară definirea cât mai precisă a pieţei relevante, în vederea determinării puterii pe piaţă a societăţii suspectate de abuz.
Celelalte susţineri din recurs privind definirea pieţei relevante sunt de asemenea nefondate, constatându-se că intimatul a determinat corect atât piaţa relevantă a produsului, cât şi piaţa geografică relevantă la pct. 21 şi pct. 25 din Decizia contestată.
În recurs s-a susţinut neîntemeiat că se impunea o definire strictă a pieţei relevante, numai la nivelul transportului fluvial, deoarece în aplicarea art. 81 din Tratat scopul este de a determina dacă înţelegerea poate afecta comerţul dintre state şi dacă are ca obiect sau ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei în cadrul pieţei comune, astfel cum s-a stabilit în jurisprudenţa comunitară.
Din acest motiv, urmează a fi respinse şi apărările recurentei privind greşita considerare a sa pe piaţa relevantă a produsului, în funcţie de obiectul de activitate definit în actele constitutive.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta CN A.P.M. SA Constanta, împotriva sentinţei civile nr. 362 din 5 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3202/2007. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 3255/2007. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
