ICCJ. Decizia nr. 3197/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3197/2007
Dosar nr. 10681/1/200.
Şedinţa publică din 21 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 12 noiembrie 2003, reclamanta SC A.C. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Agriculturii, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Agricolă Dolj, solicitând recunoaşterea dreptului societăţii în acordarea de despăgubiri conform actelor normative şi actelor de constatare avizate de instituţiile pârâte, precum şi obligarea la repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în anul 2000 a avut înfiinţate culturi pe o suprafaţă de 2.200 ha ce au fost afectate şi calamitate, că în anul 2007 a fost deposedată ilegal, cultivând o suprafaţă restrânsă, iar în anul 2001-2002 culturile au fost afectate de secetă în procent de 100% şi că deşi s-au încheiat acte de constatare de către instituţiile abilitate, nu a primit sprijin pentru pierderile suferite.
Prin sentinţa nr. 1147 din 11 decembrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 2339/A/2003, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti.
Prin Decizia nr. 1941 din 23 martie 2005, pronunţată în dosarul nr. 2684/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că acţiunea reclamantei s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, instanţa competentă fiind cea de contencios administrativ.
Prin sentinţa nr. 138 din 20 aprilie 2006, pronunţată în dosar nr. 201/CAF/2006, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a D.G.F.P. Dolj şi a Ministerului Finanţelor Publice, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a reţinut că, pârâţii D.G.F.P. Dolj şi Ministerul Finanţelor Publice nu a refuzat soluţionarea vreunei cereri adresate de reclamantă şi pentru aceste motiv nu au calitate procesuală pasivă în dosar.
S-a constatat îndeplinirea procedurii prealabile obligatorii şi netemeinicia excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii.
Pe fondul cauzei, instanţa a apreciat că reclamanta nu a respectat dispoziţiile legale care îi permiteau primirea de despăgubiri pentru calamităţi naturale.
Reclamanta nu a făcut dovada că a respectat întreaga metodologie pentru acordarea acestor despăgubiri, astfel încât nu ne aflăm în situaţia unui refuz nejustificat al autorităţilor.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9, 10 C. proc. civ. şi art.3041 C. proc. civ.
Recurenta consideră că instanţa de fond nu a analizat actele care constată calamitatea şi a soluţionat cauza pe alt temei legal decât cel invocat în acţiune.
Instanţa de fond nu a observat data intrării în vigoare a Legii nr. 381/2002 şi că seceta a început în luna aprilie 2002, iar Legea nr. 381/2002 a intrat în vigoare toamna, după recoltatul păioaselor.
Recurenta a încercat soluţionarea cererii sale prin depunerea a numeroase cereri, la care fie nu a primit răspuns, fie răspunsurile sunt abuzive. În mod eronat a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Intimata-pârâtă Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dolj a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Reclamanta-recurentă nu a făcut dovada că a respectat întreaga metodologie pentru acordarea despăgubirilor, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 29/1990.
Recurenta nu a făcut dovada că a înfiinţat culturi în perioada 2001-2002 pentru care pretinde şi despăgubiri, cedând terenul la SC C. SA Craiova.
Dacă ar fi adevărată afirmaţia reclamantei că o altă societate ar fi beneficiat de sprijinul financiar pentru suprafaţa cei i-a aparţinut şi cum potrivit pct. 8 din Normele Metodologice aprobate prin Ordinul M.F. şi M.A.I.A. nr. 233/1990, membrii comisiei răspund disciplinar, material sau penal, după caz, pentru date neconforme cu realitatea din actele de constatare, faptele respective fac obiectul infracţiunilor de fals, uz de fals şi înşelăciune, trebuia ca reclamanta să facă dovada sesizării organelor de cercetare şi urmărire penală, ori nefăcând această dovadă, afirmaţia nu este credibilă.
Întocmirea ulterioară a unor acte de către reclamantă şi neprezentarea acestora în termenul prevăzut de lege, pentru centralizare şi comunicare în vederea acordării fondurilor pentru plata drepturilor, constituie culpa reclamantei cu consecinţa pierderii drepturilor prevăzute de lege.
Recursul nu este fondat.
Invocarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. este pur formală, iar prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. au fost abrogate prin OUG nr. 58/2003.
Recursul urmează a fi analizat din perspectiva art. 3041 C. proc. civ.
Indicarea temeiului de drept al acţiunii ca fiind Legea nr. 29/1990, nu exclude aplicarea Legii speciale nr. 381/2002 care permite acordarea despăgubirilor.
Din actele dosarului rezultă că recurenta-reclamantă nu a urmat procedura impusă de Legea nr. 381/2002, demersurile pentru acordarea despăgubirilor în baza acestei legi fiind depuse după epuizarea procedurii.
Pentru perioada anterioară anilor 2001-2002, legile în vigoare la acea dată, evidenţiate de instanţa de fond, prevedeau proceduri similare de urmat pe care recurenta nu le-a respectat.
Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi a D.G.F.P. Dolj, instanţa de fond a apreciat în mod corect, nefiind autorităţile obligate la plata despăgubirilor în cazul constatării temeiniciei acţiunii.
Persoanele juridice care au formulat cerere de intervenţie la instanţa de fond nu au formulat recurs, astfel încât recurenta din prezentul dosar nu poate invoca greşeli de judecată cu privire la această cerere.
Faţă de acestea, constatând netemeinicia criticilor aduse sentinţei recurate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta SC A.C. împotriva sentinţei nr. 138 din 20 aprilie 2006 pronunţată în dosarul nr. 201/CAF/2006 de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Agricolă Dolj şi D.G.F.P. Dolj.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3196/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3203/2007. Contencios → |
|---|
