ICCJ. Decizia nr. 3196/2007. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3196/2007

Dosar nr. 570/59/200.

Şedinţa publică din 21 iunie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9 martie 2007 la Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC V.&H. SRL Carani a chemat în judecată pârâţii A.N.A.F., A.N.V., Direcţia Regională Vamală Timişoara şi Biroul Vamal Arad, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu acesta şi pe calea contenciosului administrativ să dispună suspendarea executării Deciziei nr. 1554 din 13 noiembrie 2006 pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal, emisă de către Biroul Vamal Arad, până la pronunţarea instanţei de fond.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin Decizia de regularizare contestată, în mod nelegal i-a fost impusă suma de 530.068 RON întrucât nu a încălcat nici o prevedere legală, în materia operaţiunilor de leasing, ratele de leasing fiind plătite la scadenţă prin comisar, ceea ce nu contravine în vreun fel prevederilor OG nr. 51/1997.

Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 86 din 21 martie 2007 a admis cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 1554 din 13 noiembrie 2006 emisă de pârâtul Biroul Vamal Arad, dispunând suspendarea executării deciziei în cauză până la pronunţarea instanţei de fond în contencios administrativ.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că reclamanta întruneşte cerinţele art. 14 din Legea contenciosului administrativ, care constituie temeiul de drept al cererii, aflându-se în situaţia de excepţie, dispusă de această reglementare întrucât debitul în discuţie este rezultatul unui contract ulterior, după ce reclamanta avea convingerea că operaţiunile vamale desfăşurate de ea au fost legal încheiate şi că a efectuat plata taxelor vamale în cuantumul datorat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A.N.V. prin Direcţia Regională Vamală Timişoara care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în dosar neexistând dovezi din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor cerute de aceste dispoziţii legale.

Prin notele scrise formulate de societatea comercială reclamantă s-a cerut respingerea recursului ca rămas fără obiect, depunând la dosar copia sentinţei civile nr. 144/PI din 24 mai 2007 pronunţate în dosarul nr. 665/59/2007 al Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost admisă acţiunea şi au fost anulate Decizia nr. 1554 din 13 noiembrie 2006 şi procesul-verbal nr. 18988 din 13 noiembrie 2006 emise de autorităţile vamale, precum şi Decizia nr. 56 din 8 martie 2007 emisă de A.N.A.F.

Recursul va fi respins.

Într-adevăr prin sentinţa recurată, Curtea de apel a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 1554 din 13 noiembrie 2006 emisă de Biroul Vamal Arad prin care au fost stabilite obligaţii bugetare suplimentare de 548.222 lei (RON) în sarcina societăţii comerciale intimate, măsura fiind luată până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de anulare a actului administrativ fiscal.

Din copia sentinţei civile nr. 144/PI/24 mai 2007 pronunţată de Secţia contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Timişoara, rezultă că actul administrativ fiscal a cărui suspendare s-a dispus, Decizia nr. 1554 din 13 noiembrie 2006 emisă de Biroul Vamal Arad, a fost anulat, instanţa pronunţându-se asupra fondului acţiunii care a vizat anularea actelor administrative fiscale contestate, iniţial, la organul fiscal competent.

Astfel fiind, cum măsura suspendării executării actului administrativ fiscal a încetat prin îndeplinirea duratei pe care fusese dispusă, rezultă că autoritatea recurentă nu mai justifică un interes procesual în promovarea acestei căi de atac, astfel că recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 86 din 21 martie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3196/2007. Contencios