ICCJ. Decizia nr. 3256/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3256/2007
Dosar nr. 4112/2/200.
Şedinţa publică din 27 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 13 aprilie 2006, reclamanta SC L. SRL Brad a chemat în judecată Consiliul Concurenţei, solicitând anularea parţială a deciziei nr. 52 din 9 martie 2006 prin care s-a hotărât că ajutorul de stat acordat sub forma scutirii la plata impozitului pe profit aferent activităţii desfăşurate în zonă defavorizată, peste limita maxim admisă a intensităţii brute a ajutorului de stat, în valoare de 46.058 RON, este ilegal şi incompatibil cu un mediu concurenţial normal.
Reclamanta a cerut de asemenea, exonerarea sa de plata sumei susmenţionate, precum şi a dobânzii calculate la valoarea de 1.329 RON.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că pârâtul a decis oprirea ajutorului de stat acordat fără a respecta procedura prevăzută de art. 22 din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, în sensul de a solicita furnizorului de ajutor de stat să ia măsuri corespunzătoare pentru eliminarea incompatibilităţii acestuia.
S-a mai arătat că pârâtul a decis în mod neîntemeiat că ajutorul de stat acordat societăţii este ilegal, fără a se ţine cont de faptul că în speţă se încadrează în categoria ajutoarelor de stat existente şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/1999 nu poate fi în acelaşi timp şi ilegal.
Cât priveşte nota de constatare nr. 588 din 14 septembrie 2005 întocmită de pârât, s-a învederat că aceasta are la bază articolul unic pct. 15 din Legea nr. 507/2004 pentru aprobarea OG nr. 94/2004, unde se arată că în calculul intensităţii ajutorului de stat se iau în considerare costurile eligibile aferente valorii investiţiilor efectuate până la 15 septembrie 2004. Reclamanta a precizat că acest text de lege, reglementând situaţii juridice anterioare intrării lui în vigoare, încalcă principiul neretroactvităţii legii civile prevăzut de art. 1 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1985 din 26 septembrie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a dispus anularea deciziei nr. 52/2006 referitor la societatea reclamantă pe care a exonerat-o de plata obligaţiilor de plată stabilite.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că ajutorul de stat acordat reclamantei sub forma unei scutiri de la plata impozitului pe profit nu poate fi considerat un ajutor ilegal, în sensul Legii nr. 143/1999, el existând ca schemă de ajutor de stat de la data reglementării cuprinse în OUG nr. 24/1998.
Instanţa de fond a constatat că nu există nici o dispoziţie a Legii nr. 143/1999, care să permită pârâtului recuperarea unui ajutor de stat existent, chiar dacă acesta nu ar fi în conformitate cu prevederile actului normativ ce reglementează ajutoarele de stat.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Consiliul Concurenţei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, s-a învederat că instanţa nu a ţinut cont de faptul că sub aspectul prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 143/1999, potrivit cărora orice ajutor existent anterior intrării în vigoare a actului normativ este legal, reclamantei nu i se poate recunoaşte statutul de beneficiară de ajutor de stat existent, societatea fiind constituită şi înregistrată în anul 2000.
De asemenea, pârâtul a arătat că instanţa nu a avut în vedere nici faptul că legea iniţială, nr. 143/1999 s-a modificat în sensul restrângerii facilităţilor, în speţă, ajutorul de stat calificat drept ilegal situându-se în timp după data adoptării Legii nr. 507/2004 ce a modificat OUG nr. 24/1998, modificări care fac trimitere expresă la limitările intensităţii ajutorului de stat prevăzute de regulamentul privind ajutorul de stat regional adoptat de Consiliul Concurenţei.
Pe fondul litigiului, pârâtul a precizat că aprecierea intensităţii ajutorului de stat s-a făcut potrivit legislaţiei în vigoare la momentul investigaţiei, art. 141 din Legea nr. 507/2004, text potrivit căruia facilităţile fiscale sunt permise până la atingerea intensităţii maxime admise a ajutorului de stat, în calculul intensităţii avându-se în vedere costurile eligibile aferente valorii investiţiilor efectuate până la 15 septembrie 2004.
Potrivit acestei reglementări, a arătat pârâtul, reclamanta avea obligaţia de a urmări în evidenţele sale financiar-contabile, ulterior datei de 15 septembrie 2004, momentul când atinge limita maximă de 65% şi de a stopa din proprie iniţiativă facilitatea scutirii de plata impozitului pe profit.
În acest sens, pârâtul a precizat că reclamanta, beneficiind de fonduri necuvenite cu încălcarea normelor legale în materie, şi-a creat un avantaj faţă de ceilalţi agenţi economici din zone defavorizate, având obligaţia de a plăti impozitul pe profit în termenii şi condiţiile prevăzute de Codul fiscal.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Astfel, la dosarul cauzei, referitor la societatea reclamantă, s-a depus ca unic înscris doveditor al celor menţionate în Decizia nr. 52/2006, nota de constatare seria HD nr. 588 din 14 septembrie 2005, fără a se ataşa toate actele avute în vedere la emiterea actului administrativ contestat, deşi prin încheierea din 20 iunie 2006, s-a admis această probă, inclusiv corespondenţa purtată de Consiliul Concurenţei cu furnizorul ajutorului de stat, D.G.F.P. Hunedoara.
Pe de altă parte, Curtea constată că instanţa nu a analizat fondul litigiului, respectiv legalitatea ajutorului de stat acordat şi măsura dispusă de pârât privind recuperarea de către Ministerul Finanţelor Publice a sumei stabilite cu titlu de ajutor de stat ilegal şi incompatibil, împreună cu dobânzile aferente.
Astfel, instanţa s-a limitat a constata că fiind un ajutor de stat existent înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 143/1999, nu poate fi considerat ilegal. În acest sens, instanţa nu a avut în vedere faptul că societatea reclamantă a luat naştere doar în anul 2000, ulterior adoptării Legii nr. 143/1999, şi deci, nu putea fi vorba de o schemă de ajutor de stat reglementat de OUG nr. 24/1998.
În consecinţă, instanţa de trimitere va lua măsuri pentru a se depune actele ce au stat la baza deciziei contestate, urmând apoi a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei măsurilor referitoare la reclamantă, cuprinse în Decizia nr. 52/2006, în raport de dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii acesteia, inclusiv a dispoziţiilor art. 141 introdus prin Legea nr. 507/2004 de modificare şi completare a OUG nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei civile nr. 2985 din 26 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3252/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3257/2007. Contencios → |
|---|
