ICCJ. Decizia nr. 328/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 328/2007
Dosar nr. 3127/39/2006
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, reclamanţii S.A. şi L.M. au chemat în judecată Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 de pe lângă Prefectura municipiului Bucureşti, A.N.R.P., solicitând acordarea de compensaţii băneşti pentru suprafaţa de 2,00 ha teren prevăzute de Legea nr. 97/2005 pentru acordarea de compensaţii cetăţenilor români care nu au beneficiat de prevederile Legii nr. 9/1998, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, se arată că prin Hotărârea nr. 695 din 10 aprilie 2001 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 de pe lângă Prefectura municipiului Bucureşti au fost acordate compensaţii băneşti numai pentru suprafaţa de 8,56 ha teren motivat de faptul că ar fi renunţat la 2,00 ha pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, conform declaraţiei notariale autentificate la 24 octombrie 2000.
Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 1483/2003 a Judecătoriei Suceava, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 1801/2004 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, s-a dovedit că cele2,00 ha nu erau de la autoarea S.M. ci de la D.P., iar pentru această suprafaţă avea dreptul şi T.C.
Pentru că cele 2,00 ha de teren au aparţinut lui D.P., bunicul din partea mamei, la adoptarea Legii nr. 97/2005, au apreciat că sunt îndreptăţiţi să beneficieze şi de diferenţa de teren pe care nu au solicitat-o iniţial şi au adresat o nouă cerere, în conformitate cu Legea nr. 97/2005.
Cele două pârâte au refuzat să acorde despăgubirile solicitate, şi de aceea se solicită acordarea lor prin hotărâre judecătorească.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 202 din 6 septembrie 2006 a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanţi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut faptul că Hotărârea Prefecturii Botoşani – Comisia de aplicare a Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 695 din 10 aprilie 2001 a fost validată prin Ordinul nr. 2687 din 3 iunie 2005 al Cancelariei Primului Ministru, care nu a fost contestat de reclamanţi, chiar dacă acesta este ulterior pronunţării sentinţei nr. 1483/2003 a Judecătoriei Suceava şi Deciziei nr. 1801 din 17 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Suceava.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs S.A. şi L.M., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei şi rejudecând cauza să fie admisă acţiunea aşa cum au formulat-o.
Cererea de recurs, ca şi cererea de chemare în judecată, deşi este formulată de S.A. şi L.M. este semnată numai de S.A.
Se arată, în motivele de recurs, că în anul 1998 au renunţat la 2,00 ha teren apreciind că acest teren ar fi aparţinut părinţilor lor, S.G. şi S.M., iar după ce s-a dovedit că în realitate a aparţinut defunctului D.P., s-a impus formularea unei cereri suplimentare prin care să se dobândească drepturile pentru această suprafaţă în nume propriu şi nu în calitate de moştenitoare a defunctului D.P.
Cancelaria Primului Ministru a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului declarat ca nefondat.
L.M., care a fost citată, la instanţa de fond în calitate de reclamantă, iar la instanţa de recurs în calitate de recurent-reclamant, a depus la dosar un memoriu în care precizează că nu a formulat acţiune şi nici recurs şi nu apreciază că s-ar impune acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 2,00 ha teren.
Examinând actele aflate la dosar, dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Reclamantul S.A., alături de sora sa L.M. au solicitat, în baza Legii nr. 9/1998 acordarea despăgubirilor pentru bunurile abandonate în comuna Rahova de Jos, judeţul Durostar de către tatăl său, S.G.
Prin Hotărârea nr. 695 din 10 aprilie 2001 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a fost aprobată cererea şi a fost stabilită valoarea compensaţiilor la 781.669.238 lei, din care 265.281.167 lei pentru 8,5673 ha teren agricol.
Prin Ordinul nr. 2687 din 3 iunie 2005 al Cancelariei Primului Ministru a fost validată Hotărârea nr. 695 din 10 aprilie 2001 şi au fost acordate compensaţii băneşti în cuantum de 770.326.302 lei.
Deşi iniţial compensaţiile băneşti au fost solicitate pentru o suprafaţă totală de 10,00 ha printr-o declaraţie autentificată din 24 octombrie 2000, moştenitorii au indicat faptul că pentru 2,00 ha teren agricol le-a fost reconstituit dreptul de proprietate, în baza Legii nr. 18/1991.
Ulterior, prin hotărâri judecătoreşti s-a stabilit că alături de S.A. şi L.M. ar mai fi şi alţi moştenitori pentru că suprafaţa de 2 ha teren nu ar fi aparţinut defunctei S.M. ci tatălui acesteia, D.P.
Plecând de la aceste constatări, în baza Legii nr. 97/2005, s-a formulat o cerere, de către reclamantul S.A., prin care s-au solicitat compensaţii şi pentru suprafaţa de 2 ha teren.
Soluţia instanţei de fond, de respingere a cererii este legală şi temeinică.
Mai întâi, este de precizat faptul că noua cerere a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 97/2005.
Potrivit art. 1 din acest act normativ, persoanele care, conform prevederilor Legii nr. 9/1998, sunt îndreptăţite la compensaţii, foştii proprietari sau moştenitorii acestora, vor putea depune cereri, însoţite de acte doveditoare, iar potrivit art. 2, vor fi considerate cereri noi şi cele respinse prin hotărâri pentru motivul nedepunerii în termenul prevăzut de lege.
Coroborând cele două articole rezultă că pot formula cereri, în temeiul Legii nr. 97/2005 persoanele care, din diverse motive, nu au formulat cerere pentru acordarea compensaţiilor conform Legii nr. 9/1998 sau acestea au fost respinse ca nedepuse în termen, dar nu şi cei care au formulat cereri în baza Legii nr. 9/1998 şi au fost soluţionate pe fond.
Aşa cum au arătat anterior, recurentul a formulat cerere în baza Legii nr. 9/1998 care a şi fost admisă, astfel că, în mod corect, noua sa cerere nu a fost analizată de instituţiile implicate.
În al doilea rând, reclamantul-recurent a invocat faptul că au fost pronunţate hotărârijudecătoreşti prin care s-a stabilit că cele 2 ha teren ar fi aparţinut defunctului D.P.
Acestea nu pot constitui un motiv pentru formularea unei noi cereri, deoarece hotărârile judecătoreşti invocate au fost pronunţate anterior emiterii Ordinului nr. 2687 din 3 iunie 2005 al Cancelariei Primului Ministru, iar reclamantul, dacă era nemulţumit sau aprecia să se impună acordarea compensaţiilor şi pentru cele 2 hotărâri avea posibilitatea contestării lui, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
De altfel, L.M., sora reclamantului, care chiar dacă a fost indicată în cererea de chemare în judecată ca reclamant şi ca recurentă în cererea de recurs, aceasta a declarat că nu îşi însuşeşte aceste cereri, a precizat că indiferent de cele prevăzute în hotărârile judecătoreşti invocate de recurentul-reclamant, pentru moştenitorii defunctei S.M. au fost emise, separat, titlurile de proprietate din 16 august 1995 şi din 6 noiembrie 2002 emise în baza Hotărârii nr. 17283 din 30 aprilie 1992, care nu a fost anulată prin hotărâre judecătorească, pentru suprafaţa totală de 2 ha teren, pe care moştenitorii, între care şi S.A., le-au înstrăinat.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat pentru că hotărârea instanţei de fond este motivată atât în fapt cât şi în drept, nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
Nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat pentru că instanţa de fond nu a schimbat natura ori înţelesul actului juridic.
Aşa cum au prezentat, hotărârea instanţei de fond este legală, astfel nici motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat, astfel că, în baza art. 312 alin. (1) teza a doua, va fi respins ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.A. şi L.M. împotriva sentinţei civile nr. 202 din 6 septembrie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 310/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 346/2007. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
