ICCJ. Decizia nr. 287/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 287/2007
Dosar nr. 2618/2/2006
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 3 martie 2006, reclamantul L.D.L. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii Publice, anularea Hotărârii nr. VIII d/8170 din 15 februarie 2006 emisă de pârât, şi obligarea acestuia să emită o hotărâre prin care să-i permită schimbarea specialităţile medicale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1394 din 13 iunie 2006, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ contestat şi a obligat pârâtul să emită o hotărâre prin care să-i permită reclamantului schimbarea specialităţii medicale, fără concurs, cu respectarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din HG nr. 899/2002.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că faţă de cererile din 14 februarie 2006 şi din 2 martie 2006, excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârât prin întâmpinare este neîntemeiată şi pe cale de consecinţă, a respins-o.
Instanţa a reţinut de asemenea că pentru aprobarea solicitării reclamantului de schimbare a specialităţii medicale nu este necesară existenţa prealabilă a unui ordin prin care să se stabilească anumite proceduri şi condiţii, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2) din HG nr. 899/2002 potrivit cărora schimbarea specialităţii în care a fost admis rezidentul este posibilă, în cazuri bine justificate, numai prin ordin al Ministrului Sănătăţii dacă solicitantul îndeplineşte condiţiile minime la specializarea cerută.
Cu privire la condiţia cazului justificat, cerută de lege, instanţa a apreciat că actele medicale depuse de reclamant la dosarul cauzei, fac dovada îndeplinirii ei.
Apărările pârâtei, privind incidenţa în cauză a dispoziţiilor Ordinului M.S. nr. 1042/2005, ca urmare a aprobării Ordinului nr. 190/2005, nu au fost reţinute de instanţă, apreciindu-se că abrogarea acestuia din urmă nu împiedica pârâtul să analizeze cererea reclamantului, iar nepublicarea în M. Of. a noului ordin înlătură valabilitatea acestuia.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs Ministerul Sănătăţii Publice care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. şi a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea legii, reclamantul nefăcând dovada că îndeplineşte ambele cerinţe ale HG nr. 899/2002, adică existenţa unui caz justificat şi îndeplinirea condiţiilor minime la specializarea cerută.
De asemenea recurentul a mai susţinut că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că nepublicarea Ordinului nr. 1042/2005 ar fi sancţionată cu inexistenţa acestui act administrativ.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.
Recursul este nefondat.
Instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului şi a obligat ministerul pârât ca în condiţiile art. 10 alin. (2) din HG nr. 899/2002 să emită o hotărâre prin care să-i permită acestuia schimbarea specialităţii medicale. Potrivit art. 10 alin. (2) din HG nr. 899/2002 privind organizarea învăţământului postuniversitar medical şi farmaceutic uman, schimbarea specialităţii în care a fost admis rezidentul este posibilă printr-un nou concurs de rezidenţiat, dar în cazuri justificate schimbarea se poate face prin ordin al ministrului, dacă solicitantul îndeplineşte condiţiile minime la specializarea cerută.
În faţa instanţei de fond, cât şi prin cererea de recurs, ministerul recurent a susţinut că Ordinul nr. 191 din 10 martie 2005 emis de Ministrul Sănătăţii, care stabilea condiţiile de schimbare a specialităţilor pentru motive medicale, a fost anulat prin Ordinul nr. 1042 din 5 octombrie 2005 emis de ministrul sănătăţii.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că Ordinul nr. 1042 din 5 octombrie 2005 nu a fost publicat în M. Of. al României ceea ce atrage inexistenţa şi nulitatea acestuia, fiind incidente prevederile art. 35 din HG nr. 50/2005, republicată, potrivit cărora toate ordinele şi instrucţiunile cu caracter normativ ale miniştrilor se publică în M. Of. al României, Partea I, prin grija acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut în mod judicios că, în raport cu actele medicale depuse, reclamantul îndeplineşte condiţia cazului justificat care îi permite acestuia să formuleze o cerere de schimbare a specialităţii în care a fost admis, iar refuzul „de plano" al ministrului are ca efect vătămarea dreptului legal al reclamantului.
În cererea de recurs, ministerul pârât a susţinut că instanţa de fond nu a constatat că reclamantul nu îndeplinea cea de-a doua cerinţă a art. 10 alin. (2) din HG nr. 899/2002, a condiţiei minime la specializarea solicitată, dar o astfel de apărare nu fusese formulată, astfel că, în mod legal, instanţa de fond s-a limitat la apărările invocate: existenţa cazului justificat şi anularea Ordinului nr. 1042/2005.
Oricum, instanţa de fond a obligat ministerul pârât să emită actul administrativ în legătură cu schimbarea specialităţii medicale, fără concurs, cu respectarea prevederilor art. 10 alin. (2) din HG nr. 899/2002, ceea ce înseamnă că va trebui să verifice şi îndeplinirea condiţiei respective.
În concluzie, recursul formulat este nefondat şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătăţii Publice, împotriva sentinţei civile nr. 1394 din 13 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2007
| ← ICCJ. Decizia nr. 277/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 295/2007. Contencios. Litigiu privind regimul... → |
|---|
