ICCJ. Decizia nr. 295/2007. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 295/2007
Dosar nr. 4434/2/2006
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 26 aprilie 2006, reclamantul E.J.A.R. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru străini, solicitând anularea măsurii de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România comunicată prin adresa nr. 43954/BF/S.IV din 24 martie 2006 şi obligarea pârâtei să aprobe cererea de stabilire a domiciliului în România.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în data de 5 octombrie 2005 a depus la pârâtă, o cerere de stabilire a domiciliului în România, însoţită de documentele prevăzute la art. 71 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 194/2002 cu modificările şi completările ulterioare.
Reclamantul consideră că refuzul pârâtei este nejustificat, întrucât a făcut dovada deţinerii mijloacelor legale de întreţinere în cuantumul prevăzut de lege.
A fost prezentat bilanţul societăţii la 31 decembrie 2004, din care rezultă un profit net de 681.459 mii lei, iar cota de 34 % reprezintă o valoare de 231.696 mii lei, profit cuvenit reclamantului.
La data analizării cererii, 24 martie 2006, potrivit datelor înscrise în bilanţul contabil la 31 decembrie 2005, profitul net realizat de societate este de 84.273 RON, iar profitul aferent cotei de participare a reclamantului la beneficii şi pierderi este de 28.653 RON, document ce ar fi trebuit luat în considerare.
Prin sentinţa civilă nr. 1473 din 20 iunie 2006 pronunţată în dosar, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea reclamantului.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada mijloacelor de întreţinere în cuantum de 500 euro lunar, aşa cum cere art. 55 alin. (1) lit. d) din OUG nr. 194/2002.
Din bilanţul contabil depus de reclamant rezultă că la data de 31 decembrie 2004, societatea a avut un profit net de 681.459.000 lei ROL , iar cota reclamantului de 34 % reprezintă o valoare de 231.696.000 lei ROL care împărţit la 12 luni rezultă un venit mediu lunar de 476 euro.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant a arătat că i-a fost prelungit dreptul de şedere până la data de 13 mai 2006, cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 50 pct. 2 şi art. 55 alin. (2) din OUG nr. 194/2002.
În acest context, recurentul a considerat că odată cu prelungirea dreptului de şedere a făcut dovada deţinerii mijloacelor legale de întreţinere în cuantumul prevăzut de lege.
Recurentul a învederat şi că legea nu distinge cu privire la obligativitatea obţinerii cererii dreptului de şedere strict de 12 luni, în acest sens fiind art. 50 alin. (2) conform căruia dreptul de şedere temporară în România se poate prelungi succesiv pentru perioada de până la un an.
Recurentul arată că instanţa de fond a interpretat eronat prevederile OUG nr. 194/2002, în sensul că a împărţit valoarea profitului net cuvenit la cursurile de schimb valutar din anul 2004, repartizând profitul aferent acestui an la cele 12 luni ale anului 2004, încălcând prevederile legale în domeniul fiscal privind repartizarea profitului.
Astfel, profitul se repartizează numai după închiderea exerciţiului financiar şi aprobarea bilanţului contabil pentru anul 2004, adică în anul 2005.
Recurentul a calculat venitul în funcţie de cursul mediu de schimb calculat de B.N.R. la nivelul anului 2005, rezultând un venit de 6394,37 euro (36.234,38 lei/un euro).
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, la sfârşitul anului 2004, firma acestuia realizând un profit de 681.459.000 ROL, cu un venit mediu lunar de 19.308.805 ROL, echivalentul a 476 euro, nefiind îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 70 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 194/2002.
Recursul este fondat.
Recurentul-reclamant a beneficiat de un drept de şedere temporară în România până la 16 mai 2006, prelungit în condiţiile solicitate de art. 55 din OUG nr. 194/2002, modificată, respectiv dovedirea mijloacelor legale de întreţinere în cuantum de 500 euro lunar.
Fiind dovedite aceste mijloace, recurentului i-a fost prelungit dreptul de şedere temporară în România, până la 16 mai 2006.
Anterior expirării dreptului de şedere, la 5 octombrie 2005, recurentul a formulat cerere de stabilire a domiciliului în România.
Una dintre condiţiile de stabilire a domiciliului în România este cea prevăzută la art. 70 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 194/2002 şi anume, dovada deţinerii mijloacelor de întreţinere în cuantumul prevăzut de lege, corespunzător scopului pentru care s-a prelungit dreptul de şedere până la depunerea cererii.
Autoritatea administrativă intimată şi instanţa de fond nu au ţinut seama că recurentul avea dreptul de şedere prelungit până la 16 mai 2006, îndeplinind condiţia celor 500 euro lunar.
Acestea au recalculat cuantumul mijloacelor de întreţinere şi pentru perioada până la 16 mai 2006, când recurentul dovedise deţinerea acestora în cuantum legal.
Deşi intimata a analizat cererea de stabilire a domiciliului formulată de recurent abia la 24 martie 2006, când bilanţul societăţii la 31 decembrie 2004 fusese depus la organele abilitate, venitul net nu a fost calculat conform prevederilor legale în materie – după încheierea exerciţiului şi aprobarea bilanţului contabil pentru anul 2004, care a avut loc la 23 februarie 2005, dată la care a fost înregistrat bilanţul contabil la Administraţia Financiară.
Aceeaşi modalitate greşită de calcul a fost preluată şi de către instanţa de fond.
Astfel, se constată că motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt întemeiate, instanţa de fond aplicând în mod greşit prevederile art. 11 alin. (2) lit. a) şi art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 referitoare la distribuirea profitului.
Întrucât profitul a fost distribuit la 23 februarie 2005, fiind în cuantum de 681.459 mii lei, cota de 34 % a recurentului reprezintă o valorare de 231.696 mii lei.
Luând în calcul cumulul mediu de schimb calculat la nivelul anului 2005 de B.N.R. rezultă un venit de 6394,37 euro (36.234,38 lei/ un euro), suficient pentru a fi îndeplinită condiţia dovedirii mijloacelor legale de existenţă.
Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat, va casa sentinţa atacată şi pe fond, în baza art. 70 şi art. 71 din OUG nr. 194/2002 va admite cererea de stabilire a domiciliului în România a reclamantului, refuzul pârâtei fiind nejustificat.
Urmează a se anula măsura comunicată prin adresa nr. 43954/BF/S.IV din 24 martie 2006 emisă de pârâtă.
Va obliga pârâta să emită actul administrativ de aprobare a stabilirii domiciliului reclamantului în România.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de către recurentul-reclamant E.J.A.R. împotriva sentinţei civile nr. 1473 pronunţată în dosar de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea pentru străini.
Casează sentinţa recurată şi pe fond admite acţiunea.
Anulează măsura comunicată prin adresa nr. 43954/BF/S.IV din 24 martie 2006 emisă de Autoritatea pentru Străini.
Obligă pârâta Autoritatea pentru străini să emită actul administrativ de aprobare a stabilirii domiciliului reclamantului în România.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 287/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 310/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
