ICCJ. Decizia nr. 310/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 310/2007
Dosar nr. 37647/2/2005
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, reclamantul T.G. a chemat în judecată C.N.A.S. şi C.M.S.I. pentru anularea parţială a instrucţiunilor de completare a formularelor de prescripţie medicală, să fie obligată pârâta C.N.A.S. să-i respecte dreptul conferit prin art. 5 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 341/2004 şi să includă în prevederile contractului – cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, dispoziţii exprese privind acordarea gratuită a medicamentelor pentru beneficiarii Legii nr. 341/2004, să emită act de reglementare propriu cu caracter normativ prin care să se recunoască reclamantului dreptul la medicamente gratuite, să-i fie plătite daune materiale echivalente cu contravaloarea medicamentelor achiziţionate şi la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1648 din 30 iunie 2006, a respins excepţia prematurităţii introducerii acţiunii ca neîntemeiată şi acţiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a considerat că excepţia se respinge deoarece reclamantul a dovedit faptul că are calitatea de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989" şi, la data promovării prezentei cereri de chemare în judecată, se afla în procedura de schimbare a certificatului.
Pe fond, s-a susţinut faptul că instrucţiunile emise de autoritatea publică pârâtă au natura juridică a unui act administrativ destinat medicilor prescriptori care se află în relaţii contractuale cu C.N.A.S., instrucţiuni care sunt obligatorii pentru cei care eliberează prescripţii medicale, dar faţă de cei administraţi, cum este şi cazul reclamantului, instrucţiunile nu au nici o forţă obligatorie, nefiind opozabile şi neputând fi invocate faţă de ei.
S-a spus că reclamantul nu a făcut dovada că actul administrativ contestat i-a vătămat un drept legitim pentru că nu a făcut dovada că obţine venituri din exercitarea unei profesii liberale, nici că a achitat contribuţia de asigurări sociale de sănătate şi nici faptul că medicul de familie i-ar fi refuzat eliberarea reţetei pentru medicamentele gratuite pentru a justifica acordarea daunelor materiale solicitate.
Faţă de dispoziţiile OUG nr. 150/2002, instanţa de fond a concluzionat că doar contractul-cadru este actul administrativ care produce efecte directe asupra asiguraţilor, iar solicitarea de includere în prevederile contractului-cadru a unor dispoziţii exprese în acest sens nu a fost admisă pentru că această competenţă ar aparţine Guvernului României.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul T.G. şi a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei şi pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, dar cuantumul despăgubirilor să fie de 550,67 RON, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Se critică sentinţa atacată pentru interpretarea greşită a legii în ce priveşte actul administrativ pentru că actul administrativ îi este opozabil reclamantului, iar art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 reglementează posibilitatea atacării la instanţa de contencios administrativ a actului administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, dacă persoana se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim.
Se consideră că instanţa de fond a aplicat greşit legea în ceea ce priveşte dreptul subiectiv încălcat pentru că dreptul reclamantului la medicamente gratuite izvorăşte din Legea nr. 341/2004 şi nu ar trebui să facă dovada plăţii contribuţiei la asigurări sociale de sănătate pentru că legea specială nu prevede o asemenea condiţionare.
Hotărârea instanţei de fond este considerată ca fiind lipsită de temei legal pentru că art. 6 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 150/2002 este inaplicabil pentru că se referă la situaţia asiguraţilor care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei de asigurări de sănătate, iar în speţă, reclamantul plăteşte această contribuţie.
Limitarea prevăzută în instrucţiuni contravine Legii nr. 341/2004 care prevede că persoanele luptător rănit şi reţinut, în Revoluţia din Decembrie 1989, beneficiază de acces gratuit la medicamente, costurile fiind suportate din fondul naţional unic al asigurărilor de sănătate, dar şi prevederilor din contractul-cadru aprobat prin HG nr. 52/2005.
Se apreciază că ar exista chiar contradicţie între considerente şi dispozitiv pentru că instanţa de fond, deşi reţine că cei care achită contribuţia de asigurări de sănătate şi sunt revoluţionari s-ar încadra la rubrica „alte categorii", totuşi acţiunea reclamantului a fost respinsă.
C.N.A.S. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.
Analizând actele depuse la dosar, dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat dar pentru următoarele considerente:
Reclamantul, prin cererea de chemare în judecată a solicitat anularea parţială a instrucţiunilor de completare a formularelor de prescripţii medicale, iar instanţa de fond a respins acest capăt de cerere cu motivarea că actul contestat are un caracter obligatoriu faţă de medici, dar faţă de cei administraţi, cum este şi cazul reclamantului, instrucţiunile nu au nici o forţă obligatorie, nefiind opozabile şi neputând fi invocate faţă de ei.
Această soluţie este contrară dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care prevăd că se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.
Nu se poate aprecia că instrucţiunile, care au fost emise în aplicarea contractului-cadru, aprobat prin HG nr. 52/2005, nu au caracterul unui act administrativ.
În caracterizarea lui ca act administrativ trebuie plecat de la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 care îl defineşte ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect:
- punerea în valoare a bunurilor proprietate publică;
- executarea lucrărilor de interes public;
- prestarea serviciilor publice;
- achiziţiile publice".
Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale pe anul 2005, aprobat prin HG nr. 52/2005 este un asemenea contract administrativ încheiat pentru prestarea unui serviciu public, iar instrucţiunile sunt legate de modul de punere în executare al acestuia.
Având în vedere că instanţa de fond a apreciat că nu suntem în prezenţa unui act administrativ şi nu a procedat la o analiză, pe fond, a legalităţii actului contestat, va fi admis recursul, va fi casată sentinţa atacată şi va fi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
La rejudecare, instanţa de fond va analiza legalitatea instrucţiunilor în raport de contractul – cadru, aprobat prin HG nr. 52/2005, de Ordinul Ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui C.N.A.S. nr. 986/131/2005 şi a celorlalte acte normative şi ţinând seama de faptul că, la instanţa de recurs, reclamantul a făcut dovada plăţii contribuţiei la asigurările de sănătate.
Se va dispune introducerea în cauză, aşa cum a solicitat reclamantul în cererea de chemare în judecată, a C.M.S.I., având în vedere că litigiilor de contencios administrativ li se aplică, în completare dispoziţiile C. proc. civ., iar principiul disponibilităţii este unul din principiile de bază, reclamantul fiind cel care stabileşte cadrul procesual, atât în privinţa obiectului cât şi a participanţilor la proces.
Referitor la capătul 2 şi 3 din cererea de chemare în judecată, instanţa de fond va analiza conţinutul actelor normative incidente şi, în cazul în care se va constata că prin acte inferioare legii (hotărâri de guvern, ordin al ministrului) se adaugă la lege, ar putea, chiar şi din oficiu, să invoce excepţia de nelegalitate a acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de T.G. împotriva sentinţei civile nr. 1648 din 30 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 295/2007. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 328/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
