ICCJ. Decizia nr. 361/2007. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 361/2007
Dosar nr. 3887/1/2006
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 10 din 11 ianuarie 2006 a respins ca fiind tardiv introdusă acţiunea reclamantului T.I., în contradictoriu cu pârâţii SC D.A. SA şi Ministerul Industriei şi Resurselor, având ca obiect anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 30 iunie 1993 pentru o suprafaţă de 5595 mp, teren proprietatea sa.
Pentru a decide astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termenul pentru introducerea acţiunii în anularea actului administrativ individual este de 6 luni. Pct. 2 al aceluiaşi art. 11 stabileşte însă că „pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la art. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului". În speţă, actul administrativ atacat a fost eliberat la data de 30 iunie 1993, termenul maxim de un an fiind cu mult depăşit.
Acest termen a fost depăşit şi în raport cu data luării la cunoştinţă de existenţa actului, localizată de reclamant în cursul anului 2000, conform declaraţiei consemnată în încheierea interlocutorie din 2 noiembrie 2005.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul T.I., solicitând casarea ei şi pe finalul cauzei, admiterea acţiunii pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat.
În motivarea recursului s-a susţinut că prima instanţă a dat o interpretare greşită declaraţiei reclamantului, acesta susţinând în realitate că începând cu anul 2000 a insistat să i se plătească terenul, însă a luat cunoştinţă de existenţa certificatului numai în primăvara anului 2005, în procesul de revendicare şi având în vedere motivarea hotărârii pronunţate în respectivul proces a formulat acţiunea de faţă.
Au fost invocate şi alte aspecte circumscrise fondului cauzei, recurentul-reclamant apreciind că prin eliberarea actului în discuţia au fost încălcate prevederile constituţionale care garantează proprietatea privată, iar legea în baza căreia a fost emis constituie o improvizaţie a vechilor structuri colectivisto-comuniste.
Având în vedere modalitatea de soluţionare a cauzei, fără a se intra în cercetarea fondului, aceste din urmă aspecte nu pot forma obiectul controlului judiciar.
Ministerul Economiei şi Comerţului a formulat întâmpinare, solicitând a se constata că cererea de recurs este nulă de drept întrucât nu menţionează motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar în subsidiar, a se respinge recursul ca nefondat, afirmaţiile recurentului fiind contrazise de susţinerile făcute atât în scris, prin cererea de chemare în judecată, cât şi verbal, în faţa instanţei de fond.
În considerarea dispoziţiilor art. 306 alin. (3) şi cele ale art. 3041 C. proc. civ. şi în condiţiile în care prin cererea de recurs s-au indicat argumentele pentru care, în opinia recurentului, soluţia adoptată de prima instanţă asupra excepţiei tardivităţii este greşită, incidenţa sancţiunii nulităţii recursului pentru neîndeplinirea cerinţei prevăzute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. nu poate fi reţinută.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentului, a dispoziţiilor art. 304 şi 3041 C. proc. civ. şi a tuturor prevederilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în vigoare la data înregistrării acţiunii, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, cum este cazul în speţă.
Acţiunea în contencios administrativ nu poate fi exercitată însă decât în condiţiile şi termenele stabilite de această lege.
Astfel, potrivit art. 7 alin. (3), persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, este îndreptăţit să introducă plângerea prealabilă din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limita termenului de 6 luni de la emiterea actului prevăzut la art. 7 care este un termen de prescripţie.
Legea a instituit astfel un regim de protecţie şi pentru persoana vătămată în modalitatea arătată, iar principiul securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice, a efectelor actelor administrative, impune ca asemenea acţiuni să poată fi introduse numai într-un anumit interval de timp, termenul prevăzut de art. 7 alin. (3) ca de altfel şi cele prevăzute de art. 11 fiind rezonabile sub acest aspect.
Prin art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 s-a stabilit un termen de 6 luni pentru introducerea cererilor prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, precum şi momentul de la care acesta începe să curgă pentru fiecare din situaţiile avute în vedere de legiuitor.
Potrivit art. 11 alin. (2) din aceeaşi lege, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.
Pentru a elimina posibilitatea unor interpretări contradictorii asupra naturii juridice a celor două termene, prin alin. (5) al art. 11 s-au făcut precizările de rigoare, termenul de 6 luni fiind calificat termen de prescripţie, iar cel de un an, termen de decădere.
În considerarea acestor prevederi legale, cum actul atacat a fost emis la 30 iunie 1993, iar acţiunea a fost introdusă numai la data de 13 aprilie 2005, s-a reţinut în mod corect tardivitatea acesteia.
Mai mult, aceeaşi concluzie se impune şi pentru situaţia în care s-ar accepta teza potrivit căreia termenul de un an începe să curgă de la data în care persoana vătămată prin emiterea actului a luat cunoştinţă, în orice mod, de existenţa acestuia, susţinerile recurentului în sensul localizării acestui moment în primăvara anului 2005 neavând nici un suport probatoriu prin prisma actelor dosarului. Dimpotrivă, în motivarea acţiunii introductive, reclamantul a precizat că este în proces cu pârâta beneficiară a actului pentru revendicare de la începutul anului 2002, iar la termenul din 2 noiembrie 2005 a declarat în instanţă că a luat cunoştinţă de existenţa actului încă din anul 2000. Prin scriptul depus ulterior la dosar, pentru termenul din 7 decembrie 2005, reclamantul a făcut precizările pe care le-a considerat necesare în raport cu cele menţionate în încheiere, arătând că din anul 2000 s-a deplasat de mai multe ori la conducerea societăţii, fără a i se arăta acest act, luând cunoştinţă de existenţa lui în anul 2002 când a fost depus în instanţă.
În aceste condiţii, pretinsa greşită interpretare a declaraţiilor recurentului nu poate fi reţinută, concluzia primei instanţe privind tardivitatea acţiunii, chiar şi prin raportare la această precizare, fiind întru totul justificată, irelevantă fiind sub acest aspect şi împrejurarea că dreptul de proprietate atestat prin actul contestat nu a fost înscris în Cartea Funciară.
Reţinând aşadar, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii sub acest aspect, nefiind dat în speţă nici un motiv care să impună casarea acesteia, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.I. împotriva sentinţei nr. 10 din 11 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 346/2007. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 372/2007. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
