ICCJ. Decizia nr. 372/2007. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 372/2007
Dosar nr. 14424/1/2006
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2007
Asupra cererilor de revizuire formulate în cauză;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3329 din 10 octombrie 2006, adoptată cu majoritatea legală, a admis recursul declarat de reclamanta SC A.U. SA, prin administratorul judiciar SC M.C. SRL Bucureşti şi a casat sentinţa civilă nr. 489 din martie 2004, pronunţată în rejudecare de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar pe fondul cauzei a admis în parte acţiunea reclamantei.
Pe cale de consecinţă, a fost anulat parţial certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 4 aprilie 2000 în favoarea SN A.I.B.B. SA, numai pentru suprafaţa de 89.830 mp, fiind obligat Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului să emită pentru SC A.U. SA certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa sus menţionată.
Această decizie a fost pronunţată în rejudecarea recursului, ca urmare a anulării deciziei nr. 6929 din 14 septembrie 2004 prin care se adoptase aceeaşi soluţie, conform deciziei nr. 2224 din 4 aprilie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care au fost admise contestaţiile în anulare formulate în cauză pentru motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a concluzionat, în esenţă, că în mod greşit nu s-a reţinut de către prima instanţă situaţia de egalitate generată pentru unităţile economice de stat, antecesoare ale SC A.U. SA şi a pârâtei SN A.I.B.B. SA, atât prin hotărârea de înfiinţare, cât şi prin actele cu caracter individual sau normativ referitoare la aviaţia civilă care au creat premisa aplicării Legii nr. 15/1990, lege ce constituie izvorul drepturilor celor două societăţi în litigiu aflate în poziţii similare în decembrie 1989 prin antecesoarele lor, din perspectiva situaţiei juridice a terenurilor repartizate de către stat pentru a-şi realiza obiectul de activitate.
Prin prisma întregului material probator administrat în cauză şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte a reţinut astfel că în mod nelegal a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate atacat şi pentru terenul repartizat antecesoarei recurente-reclamante prin actul de înfiinţare, situaţie menţinută nu doar până în 1989 ci şi ulterior.
Acest teren a fost şi delimitat prin bornare, delimitare menţinută prin raportul de expertiză efectuat în cauză, stabilindu-se în final că suprafaţa necesară desfăşurării activităţii recurentei-reclamante era de 89.830. mp, obţinându-se atât avizul O.C.M.B., cât şi cel al C.U.A.T. din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti.
Suprafaţa de teren mai sus arătată a fost inclusă aşadar în mod greşit în certificatul de atestare, fiind inadmisibil ca în situaţii similare să se accepte regimuri juridice diferite, astfel încât se impunea a se reţine temeinicia capătului de cerere privind anularea parţială a acestuia.
S-a constatat, de asemenea, contrar celor reţinute de instanţa de fond, că recurenta-reclamantă a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului de 89.830 mp, respectiv existenţa sa ca unitate economică de stat la data intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990 şi ca societate comercială înfiinţată prin HG nr. 1248/1990, existenţa patrimoniului rezultat din actele de înfiinţare şi statut, existenţa obiectului său de activitate în vederea determinării terenului necesar reanalizării acestuia, prezentând şi documentaţia aferentă la data solicitării certificatului.
În consecinţă, s-a dispus şi obligarea M.T.C.T. să emită certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru reclamantă, reţinându-se că obligarea autorităţii la emiterea actului administrativ este în concordanţă cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 29/1990 (aplicabile în cauză) şi nu reprezintă o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, cum greşit s-a susţinut în apărare.
Împotriva acestei hotărâri au exercitat calea de atac extraordinară a revizuirii SN A.I.B.B. SA şi Ministerul Construcţiilor şi Turismului, ambii revizuenţi invocând ca temei legal dispoziţiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ.
În temeiul art. 325 C. proc. civ. s-a solicitat, totodată, suspendarea executării deciziei atacate.
Prin memoriul conţinând motivele revizuirii, depus la dosar ulterior redactării hotărârii atacate, revizuenta SN A.I.B.B. SA a solicitat a se constata că dispozitivul hotărârii atacate conţine dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire în sensul art. 322 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi a se dispune schimbarea acestuia în sensul respingerii în tot a recursului şi pe fond a acţiunii.
În opinia acestei revizuente, instanţa de recurs a casat sentinţa civilă nr. 489 din 10 martie2004 şi a admis în parte acţiunea promovată de A.U.B. pronunţând două dispoziţii potrivite, respectiv, pe de o parte, anularea în parte a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea sa şi obligarea intimatului M.T.C.T. la emiterea pentru recurentă a unui certificat de atestare pentru suprafaţa de aproximativ 89.830 ha. teren, iar pe de altă parte, respingerea capătului de recurs (şi implicit de acţiune) privind constatarea, recunoaşterea şi atestarea în beneficiul A.U.B. a dreptului de proprietate asupra terenului.
S-a susţinut astfel că prin recursul formulat reclamanta A.U.B. nu a făcut decât să reia, în aceeaşi ordine, într-un al doilea ciclu procesual, patru din cele cinci capete ale cererii introductive de instanţă, respectiv anularea parţială a actului atacat, constatarea, recunoaşterea şi atestarea în beneficiul A.U.B. a dreptului de proprietate asupra terenului, obligarea M.T.C.T la eliberarea certificatului de atestare în favoarea acesteia şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Or, instanţa de recurs admite recursul, casează sentinţa civilă atacată şi pe fond, admite în parte acţiunea reclamantei, respectiv capetele unu si trei, şi ulterior, pe calea completării dispozitivului, capătul patru din cererea de recurs. Deşi nu menţionează în mod expres, urmare a admiterii doar în parte a acţiunii, instanţa de recurs a respins capătul doi al recursului şi implicit al cererii introductive privind constatarea, recunoaşterea şi atestarea în beneficiul A.U.B. a dreptului de proprietate asupra terenului. Prin urmare, deşi prin dispozitiv, respinge acest capăt de cerere, instanţa de recurs, printr-o evidentă contradicţie, anulează titlul său de proprietate şi dispune emiterea certificatului de atestare în beneficiul A.U.B.
De asemenea, susţine revizuenta, la dosar nu există nici un act din care rezultă că reclamanta ar fi avut în patrimoniul său terenul de 89.830 mp iar, pe de altă parte, nu există acte care să fi identificat terenul pentru care s-a dispus emiterea actului, condiţii în care M.T.C.T. nu se poate conforma dispoziţiilor instanţei.
Instanţa de recurs nu avea competenţa de a pronunţa o soluţie de obligare la emiterea actului, întrucât verificarea condiţiilor şi criteriilor legale de emitere a unui asemenea certificat este de competenţa autorităţii de resort, în speţă M.T.C.T. care nu se poate conforma dispoziţiilor instanţei, fiind obligatorie parcurgerea procedurii înscrise în HG nr. 834/1991 şi depunerea documentaţiei prevăzute de aceasta.
S-a mai susţinut că instanţa de recurs nu a cercetat, conform prevederilor HG nr. 834/1991, legalitatea documentaţiilor întocmite de A.I.B.B. şi A.U.B., reţinând doar că cele două societăţi ar fi trebuit să beneficieze de egalitate de tratament.
Revizuientul M.T.C.T. a făcut referire la aceleaşi pretinse dispoziţii potrivnice, fără a se impune a fi reiterate, susţinând, în esenţă, că obligarea acestuia la eliberarea în favoarea SC A.U. SA a certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 89.830 mp se putea dispune doar ca o consecinţă a admiterii capătului de cerere privind constatarea, recunoaşterea şi atestarea acestui drept.
Au fost invocate şi alte aspecte circumscrise fondului cauzei, precizându-se că documentaţia depusă în vederea emiterii certificatului de atestare a fost restituită întrucât A.U.B. nu a făcut dovada titlurilor din care să reiasă că terenul se află în patrimoniul său, precum şi pentru celelalte motive expuse în actul din 30 iulie 1998.
A mai susţinut acest revizuient că instanţa de recurs, subrogându-şi competenţa acordată de HG nr. 834/1991 autorităţii de resort, nu a făcut o verificare a tuturor cerinţelor HG nr. 834/1991 şi a criteriilor nr. 311/1992, astfel încât să constate că acestea sunt în totalitate îndeplinite şi să poată obliga M.T.C.T. la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Or, M.T.C.T. nu poate fi obligat la eludarea unor dispoziţii legale, una din condiţiile primordiale impuse de HG nr. 834/1991 fiind aceea ca terenurile să se fi aflat în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora.
Intimata SC A.U. SA Bucureşti a solicitat a se examina în prealabil admisibilitatea cererilor de revizuire, în condiţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. şi a se constata că acestea sunt inadmisibile în raport de prevederile art. 322 pct. 1 C. proc. civ., urmând a se dispune respingerea lor ca atare.
În opinia intimatei, condiţiile de admisibilitate rezultate din conţinutul dispoziţiei legale invocate, respectiv art. 322 pct. 1 C. proc. civ., nu sunt îndeplinite în speţă, întrucât dispoziţiile sunt clare şi nu lasă loc interpretărilor eronate ale revizuenţilor.
Cele două dispoziţii ale dispozitivului nu sunt potrivnice şi ireconciliabile ci, dimpotrivă, cea de-a doua este urmarea firească a celei dintâi, punerea în executare a deciziei fiind pe deplin asigurată.
A mai susţinut intimata că soluţia de obligare la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate conţine în interiorul său constatarea calităţii sale de proprietar, nefiind necesară o pronunţare distinctă pe acest capăt de cerere. Acest aspect este relevat şi de considerentele deciziei care fac o analiză detaliată a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, a modului de dobândire în temeiul Legii nr. 15/1990 de către A.U.B. şi a îndeplinirii condiţiilor pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în beneficiul acesteia.
Criticile aduse hotărârii conduc mai degrabă spre o situaţie ce vizează existenţa unor nelămuriri în legătură cu punerea în executare a acesteia, într-o atare situaţie părţile având deschisă calea procedurală reglementată de art. 2811 C. proc. civ. şi contestaţia titlu, în condiţiile art. 399 alin. (1) C. proc. civ. şi nicidecum revizuirea, care nu poate fi folosită pentru interpretarea dispozitivului hotărârii.
Admiţând această cerere şi examinând actele dosarului, în condiţiile art. 326 alin. (3), cu referire la art. 322 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererile de revizuire ca fiind inadmisibile, pentru considerentele în continuare arătate.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare şi nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.
Conform acestor dispoziţii legale, pot forma obiectul revizuirii hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi cele date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, însă numai în cele nouă cazuri enumerate de text.
Cererea de revizuire se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, astfel cum prevede art. 326 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
Din economia reglementărilor în materie rezultă aşadar că admisibilitatea revizuirii se apreciază sub următoarele aspecte: hotărârea atacată să fie cel puţin definitivă; această hotărâre să fie dată după cercetarea fondului cauzei; criticile formulate să se încadreze în motivele limitativ prevăzute în art. 322 C. proc. civ.
În speţă, primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, însă criticile formulate de revizuienţi nu se încadrează în motivul de revizuire invocat.
Potrivit art. 322 pct. 1 C. proc. civ., invocat ca temei legal al revizuirii prin ambele cereri, această cale extraordinară de atac poate fi exercitată atunci când dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire.
Astfel cum rezultă din formularea acestui motiv, el urmăreşte ca, pe calea revizuirii, să se înlăture elementele contradictorii din dispozitivul hotărârii, pentru a face posibilă punerea lui în executare.
Motivul de revizuire astfel reglementat vizează aşadar, în exclusivitate dispozitivul hotărârii care ar cuprinde dispoziţii potrivnice şi ireconciliabile, respectiv care să nu poată fi aduse la îndeplinire, admisibilitatea cererilor urmând a fi examinată numai din perspectiva îndeplinirii acestor condiţii.
Dispozitivul deciziei atacate conţine dispoziţii clare, care nu lasă loc la interpretare, constând în anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 4 aprilie 2000 emis de M.T.C.T. în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 89.830 mp şi obligarea acestuia la eliberarea certificatului de atestare pentru aceeaşi suprafaţă în favoarea SC A.U.B. SA.
Or, anularea titlului unei persoane asupra unei suprafeţe de teren şi obligarea la emiterea titlului de proprietate asupra aceleiaşi suprafeţe în favoarea altei persoane nu constituie dispoziţii potrivnice şi ireconciliabile, în sensul textului de lege invocat.
Cele două componente ale dispozitivului asigură pe deplin punerea în executare a deciziei atacate, cea de-a doua fiind urmarea firească a celei dintâi, iar pretinsa imposibilitate a M.T.C.T. de a emite certificatul de atestare a dreptului de proprietate întrucât nu s-ar fi realizat o identificare a terenului, nu a fost parcursă procedura prevăzută de HG nr. 834/1991 şi nu s-a întocmit documentaţia ce trebuie să stea la baza emiterii respectivului act nu poate fi încadrată în motivul de revizuire invocat.
Dispozitivul deciziei atacate nu conţine alte dispoziţii decât cele anterior arătate de natura celei indicate de revizuienţi, constând în pretinsa respingere a petitului privind constatarea, recunoaşterea şi atestarea în beneficiul U.B.B. a dreptului de proprietate, o atare constatare fiind intrinsecă, de altfel, soluţiei pronunţate ca urmare a verificării îndeplinirii condiţiilor impuse de lege pentru eliberarea certificatului de atestare a respectivului drept.
Prin urmare, criticile aduse hotărârii nu pot fi încadrate în motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct.1 C. proc. civ., vizând mai degrabă existenţa unor nelămuriri în legătură cu înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului, situaţie în care părţile au deschisă calea procedurală reglementată de art. 2811 C. proc. civ. şi a contestaţiei la titlu, în condiţiile art. 399 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de cele expuse, în conformitate cu prevederile art. 326 alin. (3) cu referire la art. 322 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererile de revizuire formulate de SN A.I.B.B. SA şi de M.T.C.T. ca fiind inadmisibile.
Aceeaşi soluţie se impune a fi adoptată şi asupra cererilor de suspendare a executării deciziei atacate, care au natura unor cereri accesorii faţă de cererile principale de revizuire, urmând a se dispune respingerea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea intimatei SC A.U. SA prin administrator judiciar SC M.C. SRL Bucureşti şi în consecinţă:
În conformitate cu prevederile art. 326 alin. (3) cu referire la art. 322 pct. 1 C. proc. civ., respinge ca inadmisibile cererile de revizuire formulate de SN A.I.B.B. SA şi de M.T.C.T. împotriva deciziei nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În consecinţă, respinge şi cererea accesorie de suspendare formulată în baza art. 325 C. proc. civ., de revizuientele SN A.I.B.B. SA şi M.T.C.T.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 361/2007. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 393/2007. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
