ICCJ. Decizia nr. 3599/2007. Contencios. Obligaţia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3599/2007
Dosar nr. 2900/57/2006
Şedinţa publică din 27 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 octombrie 2006 pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.T. SRL Deva a chemat în judecată A.R.R., solicitând Instanţei să dispună obligarea pârâtei să completeze licenţa de traseu din 17 iulie 2006 şi caietul de sarcini al licenţei, în sensul înscrierii staţiei Cluj-Napoca în graficul de circulaţie pe traseul Deva - Oradea, sub sancţiunea unei penalităţi de întârziere de 1.000 lei/ zi, începând cu data pronunţării sentinţei şi până la îndeplinirea obligaţiei menţionate.
Prin sentinţa civilă nr. 196 din 15 decembrie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantei, a obligat-o pe pârâtă să completeze licenţa de traseu din 17 iulie 2006 şi caietul de sarcini în sensul înscrierii staţiei Cluj-Napoca în graficul de circulaţie pe traseul Deva - Oradea, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1.004 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei civile nr. 196 din 15 decembrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta A.R.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
La termenul de judecată din 27 septembrie 2007, Înalta Curte a invocat şi a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca Instanţă de Fond.
Conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei de necompetenţă materială a Curţii de Apel, ca Instanţă de Fond, ceea ce determină incidenţa situaţiei prevăzute de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., astfel că examinarea criticilor din recurs devine inutilă.
Înalta Curte constată că este întemeiată excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Alba Iulia, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată se solicită obligarea uneia autorităţi publice să completeze două acte, în speţă: licenţa de traseu din 17 iulie 2006 şi caietul de sarcini în sensul înscrierii staţiei Cluj-Napoca în graficul de circulaţie pe traseul Deva - Oradea.
Se constată că atât licenţa de traseu cât şi caietul de sarcini sunt acte emise de Agenţia Hunedoara a A.R.R.
Potrivit art. 7 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a A.R.R., aprobat prin HG nr. 625/1998:
„Art. 7. alin. (1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, la nivel central, A.R.R. are în structura sa organizatorică departamente, direcţii şi Inspectoratul rutier organizat la nivel de direcţie.
Alin. (2) La nivel teritorial, A.R.R. are în structura sa organizatorică agenţii teritoriale, fără personalitate juridică."
Potrivit dispoziţiilor citate, agenţiile teritoriale îndeplinesc atribuţiile A.R.R. la nivel teritorial, ceea ce înseamnă că au, potrivit actului de organizare şi funcţionare, dreptul şi obligaţia de a asigura organizarea executării şi executarea în concret a legii în raza lor de competenţă teritorială.
La art. 4 alin. (2) din Normele privind organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora, aprobate prin Ordinul Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 1987/2005 (reglementarea aplicabilă actului ce formează obiectul litigiului), se prevede că licenţa de transport se acordă de către agenţia teritorială a A.R.R., iar, la art. 49, se prevede că licenţa de traseu se eliberează însoţită de caietul de sarcini.
Prin urmare, agenţiei teritoriale, structură deconcentrată a A.R.R., organizată conform art. 7 din Regulamentul de organizare şi funcţionare, aprobat prin HG nr. 625/1998, i-a fost conferită printr-un act normativ atribuţia de a acorda şi elibera licenţe de traseu şi caiete de sarcini.
Autoritatea publică este definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 ca fiind „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ - teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public". În materia contenciosului administrativ nu este relevantă personalitatea juridică a autorităţii publice astfel definite, ci capacitatea ei de drept administrativ, constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică, asigurând organizarea executării şi executarea în concret a legii.
Transpusă în plan procesual, capacitatea administrativă conferă capacitatea autorităţii publice de a sta în proces, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică şi deci capacitate juridică în sensul civil al noţiunii, fapt ce produce efecte asupra modului de aplicare a criteriului rangului autorităţii emitente în determinarea Instanţei competente.
În materia supusă analizei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a pronunţat constant în sensul că agenţiile teritoriale ale A.R.R. sunt autorităţi publice în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 şi au capacitatea de a sta în nume propriu în Instanţă în calitate de autorităţi emitente ale actelor contestate, în virtutea capacităţii lor de drept administrativ.
Or, în cauză fiind vorba de acte administrative emise de Agenţia Hunedoara, autoritate publică locală, conform art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004, litigiul se soluţionează, în fond, de Tribunal.
Pe cale de consecinţă, se constată că sentinţa civilă atacată a fost pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică care reglementează competenţa Tribunalului, ca Instanţă de Fond, astfel că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de A.R.R. şi, în temeiul art. 312 alin. (6) teza întâi C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Hunedoara, secţia de contencios administrativ, care urmează să analizeze toate celelalte susţineri şi apărări ale părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.R.R. împotriva sentinţei civile nr. 196 din 15 decembrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Hunedoara, secţia de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3598/2007. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 3605/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
