ICCJ. Decizia nr. 3605/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3605/2007
Dosar nr.325/33/2007
Şedinţa publică din 27 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 217 din 19 aprilie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul I.l., în contradictoriu cu C.J.P.C., a anulat Hotărârea nr. 20375 din 09 august 2006 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 septembrie 1940 - 06 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2006.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că, aşa cum rezultă din declaraţiile date în faţa Instanţei de martorii B.V. şi I.N., reclamantul, împreună cu familia sa, s-a refugiat, datorită persecuţiilor din motive etnice, din localitatea de domiciliu satul Tăuţi, Judeţul Cluj, în localitatea Sălicea şi, apoi, în localitatea Turda, Judeţul Cluj, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu după data de 6 martie 1945.
Împotriva sentinţei civile nr. 217 din 19 aprilie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta C.J.P.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând prevederile art. 299, art. 304 pct. 9 şi pct. 10 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurenta - pârâtă susţine, în esenţă, că reclamantul nu se încadrează în prevederile OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât s-a refugiat în primăvara anului 1940, aşa cum rezultă din declaraţiile notariale ale martorilor B.V. şi I.N., care, însă, în faţa Instanţei, au declarat că refugiul a avut loc în toamna anului 1940.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta - pârâtă C.J.P.C., în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ale OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Înalta Curte nu va realiza controlul sentinţei civile atacate în raport cu prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., invocate de recurenta - pârâtă, întrucât acest text de lege a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000.
În esenţă, recurenta - pârâtă critică sentinţa atacată sub aspectul faptului că a fost acordat reclamantului beneficiul OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care din declaraţiile notariale ale martorilor rezultă că refugiul ar fi avut loc în primăvara anului 1940.
Înalta Curte constată că, potrivit art. 4 alin. (1) din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „în lipsa actelor oficiale dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie cu martori". Or, adeverinţa eliberată de A.N. probează faptul că reclamantul a depus diligentele necesare pentru a obţine acte oficiale în sensul art. 4 alin. (1) din Normele metodologice. Dar, întrucât documentul eliberat de A.N. nu face dovada refugiului familiei reclamantului, în mod corect, atât petentul cât şi Instanţa fondului au recurs, primul în probaţiune, iar Curtea de Apel, în soluţionarea cauzei, la proba cu martori, permisă de art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002.
În mod temeinic şi legal, Curtea de Apel a procedat la audierea martorilor B.V. şi I.N. care au declarat că reclamantul s-a refugiat împreună cu familia începând cu toamna anului 1940, deci începând cu luna septembrie, din localitatea de domiciliu în urma persecuţiilor din motive etnice.
Se constată că Instanţa de Fond a realizat o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Normelor de aplicare, aprobate prin HG nr. 127/2002, reţinând că reclamantul are calitatea de beneficiar al ordonanţei şi i se cuvin drepturile aferente pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 aprilie 2006.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul, neexistând motive de casare sau de modificare a sentinţei, potrivit art. 304 şi art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinţei civile nr. 217 din 19 aprilie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3599/2007. Contencios. Obligaţia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 3607/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
