ICCJ. Decizia nr. 437/2007. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 437/2007
Dosar nr. 37363/2/2005
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 4517/2005 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A.H. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Autoritatea pentru Străini anularea actelor administrative din 2 august 2005 şi din 27 octombrie 2005 emise de pârât, prin care s-a respins cererea de stabilire a domiciliului în România şi obligarea Autorităţii pentru Străini să-i aprobe cererea de stabilire a domiciliului pe teritoriul statului român.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a formulat cerere de stabilire a domiciliului în România la data de 23 februarie 2005, cerere respinsă de Autoritatea pentru Străini cu motivarea că în perioada 8 octombrie 2002 - 7 aprilie 2003 nu a avut reglementat dreptul de şedere. A susţinut reclamanta că în perioada menţionată nu a avut reglementat dreptul de şedere din motive neimputabile şi mai presus de voinţa sa, deoarece paşaportul i-a fost furat din autoturismul personal, fapt reclamat imediat la Secţia 7 Poliţie, procedura de eliberare a unui nou paşaport presupunând trecerea unui interval mai mare de timp.
Mai arătat că se află din anul 1992 în România, împreună cu soţul său, având 4 copii, din care trei născuţi în ţară, fiind angajată ca profesoară de limba franceză.
Prin sentinţa nr. 429 din 23 februarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A.H.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada faptului că a adus la cunoştinţa autorităţii pârâte furtul paşaportului, iar pe de altă parte şederea reclamantei nu a fost continuă şi legală în ultimii 5 ani anterior depunerii cererii, perioada de discontinuitate, fiind mai mare de 30 de zile consecutive, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 70 din OUG nr. 194/2002 modificată şi completată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A.H. criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, în motivele de recurs s-au invocat dispoziţiile art. 70 din OUG nr. 194/2002 modificată şi completată, interpretată eronat de instanţa de fond şi în discordanţă cu probele admise şi administrate de părţi.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Analizând actele şi lucrările dosarului, cât şi cererea de recurs sub imperiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine în fapt că recurenta a adus la cunoştinţă autorităţilor că paşaportul i-a fost furat, fapt atestat de memoriul adresat intimatei, la care a adăugat şi dovada eliberată de secţia de poliţie privitoare la furtul celorlalte acte. De asemenea recurenta s-a adresat şi Ambasadei Siriei pentru a i se emite un nou paşaport. De altfel autorităţile române nu au emis o dispoziţie de părăsire a teritoriului, deşi dreptul de şedere al recurentei expira în luna octombrie 2002, fapt care susţine cele relatate de aceasta.
Prin urmare intimata nu a dat curs dispoziţiilor art. 79 şi art. 80 din Legea nr. 482/2004 care are prevederi imperative în această materie, şi pentru faptul că cetăţeana străină a depus toate diligenţele impuse de lege.
Recurenta este căsătorită are copii minori născuţi pe teritoriul României, este profesor de limba franceză, şi permanent de-a lungul şederii în ţară şi-a îndeplinit fără posibilitate de tăgadă obligaţiile legale ce-i reveneau.
Intimata nu a putut face dovada că au fost încălcate dispoziţiile OUG nr. 194/2002, art. 70, recurenta făcând probe pertinente pe aspectul şederii continue şi legale pe teritoriul ţării.
De asemenea, nu a fost sancţionată contravenţional de către intimată, deşi nu a avut o şedere ilegală în ţară astfel cum susţin autorităţile române care nu au luat faţă de ea nici una din măsurile prevăzute de lege pentru faptele pe care i le-au reţinut.
De altfel şi Convenţia Drepturilor Omului art. 8 garantează dreptul la respectarea vieţii de familiei şi dreptul la domiciliu, definind conceptul de domiciliu care priveşte siguranţa şi bunăstarea persoanei. Spune textul mai sus invocat că viaţa privată a persoanei se dezvoltă prin raportare la domiciliul ei, aceiaşi fiind situaţia şi în ceea ce priveşte viaţa de familie.
Dreptul ca viaţă privată, de familie şi la domiciliu, sunt drepturi condiţionale, fiind permisă ingerinţa unei autorităţi publice în limita în care o astfel de ingerinţa este prevăzută de lege şi constituie o măsură care într-o societate democratică este necesară pentru siguranţa naţională. În speţă nu se poate pune această problemă, întrucât din ansamblul probator rezultă fără putinţă de tăgadă că recurenta a respectat legile ţării, depunând diligenţele prevăzute de acestea, (legi mai sus invocate) pentru a-şi defini statutul legal pe teritoriul României.
Faţă de toate aceste considerente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de A.H. în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor - Autoritatea pentru Străini, împotriva sentinţei civile nr. 429 din 23 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va dispune modificarea sentinţei atacate în sensul că va admite acţiunea, va anula actele administrative din 2 august 2005 şi din 27 octombrie 2005 emise de Autoritatea pentru Străini şi va obliga pârâta să emită un act administrativ în favoarea reclamantei de aprobare a cererii privind stabilirea domiciliului pe teritoriul României.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.H., împotriva sentinţei civile nr. 429 din 23 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea.
Anulează actele administrative din 2 august 2005 şi 27 octombrie 2005 emise de Autoritatea pentru Străini.
Obligă pârâta să emită un act administrativ în favoarea reclamantei de aprobare a cererii privind stabilirea domiciliului pe teritoriul României.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 435/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 489/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
