ICCJ. Decizia nr. 3817/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3817/2007
Dosar nr. 442/2/2007
Şedinţa publică din 10 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 162 din 18 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus disjungerea cererii reconvenţionale formulate de A.J.V.P.S.A. pentru constatarea nulităţii actului adiţional din 3 martie 2003 la contractul din 22 februarie 1987 în contradictoriu cu pârâtele A.J.V.P.S.A. şi C.N.A.F.P.
Aceeaşi Instanţă a pronunţat sentinţa civilă nr. 934 din 29 martie 2007, prin care a respins acţiunea ca fiind tardiv formulată şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei A.J.V.P.S.A. cheltuieli de judecată în sumă de 2000 lei.
Hotărând astfel, Instanţa de Fond a aplicat dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, conform cărora cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de cel mult un an de la data emiterii actului.
În speţă, s-a reţinut că acest termen nu a fost respectat, în condiţiile în care cererea de anulare a actului adiţional din 3 martie 2003 a fost înregistrată la data de 6 martie 2006.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
În primul motiv de recurs, invocat în baza art. 304 pct. 3 C. proc. civ., s-a susţinut că pricina trebuia judecată de Curtea de Apel Timişoara, a cărei competenţă teritorială a fost încălcată prin hotărârea Instanţei de Fond.
Prin cel de al doilea motiv de recurs, a fost criticată soluţia de respingere a acţiunii ca tardivă şi recurenta a susţinut că are calitatea de terţ faţă actul administrativ contestat, astfel încât nu erau aplicabile dispoziţiile legale privind termenul de un an pentru formularea acţiunii în justiţie. De asemenea, recurenta a arătat că, fiind contestat un contract administrativ şi nu un act administrativ cu caracter normativ, Instanţa de Fond trebuia să soluţioneze excepţia de tardivitate în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti a fost invocată neîntemeiat în recurs, întrucât normele privind competenţa teritorială nu sunt imperative şi excepţia invocată sub acest aspect nu este de ordine publică.
Susţinerile recurentei se dovedesc a fi neîntemeiate faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale, dacă reclamantul a optat pentru Instanţa de la domiciliul pârâtului.
În cauză se constată că recurenta - reclamantă şi-a exprimat o asemenea opţiune la data formulării cererii de anulare a actului adiţional din 3 martie 2003, pentru care a sesizat Curtea de Apel Bucureşti, astfel încât nu poate solicita ulterior investirea Instanţei de contencios administrativ de la domiciliul său.
Cel al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat, constatându-se că Instanţa de Fond a soluţionat corect excepţia tardivităţii acţiunii în raport de probele de la dosar şi de prevederile art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Conform acestor prevederi legale, reclamanta trebuia să formuleze acţiunea în termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluţionare a cererii sau peste acest termen, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.
Faţă de această reglementare, urmează a fi respinse ca lipsite de temei legal susţinerile recurentei privind calitatea sa de terţ şi necomunicarea actului administrativ, cu atât mai mult cu cât nu a formulat asemenea apărări la Instanţa de Fond şi nici nu a indicat o altă dată certă de la care să fie calculat termenul legal pentru promovarea acţiunii în justiţie.
Dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 au fost invocate neîntemeiat de recurentă, întrucât nu s-a dovedit încheierea unui proces - verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative, astfel încât Instanţa de Fond nu trebuia să aibă în vedere data unui asemenea act pentru soluţionarea excepţiei de tardivitate a acţiunii. De altfel, recurenta a invocat numai aceste prevederi legale, fără a motiva incidenţa lor în cauză, prin referire la un anumit proces - verbal de conciliere.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.J.P.S. Arad împotriva sentinţei civile nr. 934 din 29 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3814/2007. Contencios. Anulare acte privind... | ICCJ. Decizia nr. 3846/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
