ICCJ. Decizia nr. 394/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 394/2007
Dosar nr. 36303/2/2005
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 21 septembrie 2005, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a de conflicte de muncă, asigurări sociale şi de contencios administrativ, reclamanta SC C. SRL a chemat în judecată Garda Financiară - Comisariatul General, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se anuleze Nota de constatare nr. 1940 din data de 15 iunie 2005, întocmită de către Garda Financiară - Comisariatul General, ca urmare a controlului efectuat la SC C. SRL.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin actul atacat s-a stabilit că societatea a dedus nelegal T.V.A. în perioada 2001 - 2002, în sumă totală de 5.540.183.109 lei, diminuând, astfel, T.V.A. de plată cu această sumă, iar prin înregistrarea pe cheltuieli a facturilor emise de societăţile comerciale indicate în nota de constatare şi care nu pot fi considerate documente justificative legale, a diminuat impozitul pe profit cu suma de 8.675.052.687 lei. Totodată, verificând relaţia comercială cu SC E. SA, s-a stabilit că reclamanta, în anul 2004, a dedus nelegal T.V.A. în sumă totală de 7.129.449.800 lei, iar prin înregistrarea pe cheltuieli a unor facturi, care nu pot fi considerate documente justificative legale, a diminuat impozitul pe profit cu suma de 11.163.217.450 lei.
Reclamanta a mai precizat că împotriva Notei de Constare a formulat contestaţie în conformitate cu prevederile art. 174 C. proCod Fiscal, dar Garda Financiară - Comisariatul General a refuzat să o soluţioneze, arătând, prin adresa nr. 203225 din 1 septembrie 2005 că, „prin Nota de constatare încheiată la data de 15 iunie 2005, de Garda Financiară - Comisariatul General, nu s-a reţinut în sarcina SC C. SRL, obligaţia de plată către bugetul de stat a acestor sume şi nici nu au fost calculate majorări de întârziere sau penalităţi aferente acestor sume, aceasta neintrând în categoria actelor administrative fiscale şi neavând caracter de titlu de creanţă."
Prin sentinţa civilă nr. 4219 din 26 octombrie2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa soluţionării cererii formulată de reclamanta SC C. SRL, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ, invocând dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 158 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 665 din 20 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta SC C. SRL.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că actul atacat este un act preparator în cadrul controlului, ce urmează să fie analizat ulterior, prin stabilirea existenţei şi întinderii eventualelor obligaţii ale SC C. SRL, către bugetul de stat.
Numai după finalizarea controlului printr-un act administrativ fiscal în care se menţionează măsurile dispuse împotriva societăţii, aceasta din urmă va putea declanşa procedura de contestare prevăzută de OG nr. 92/2003 privind actul de procedură fiscală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, SC C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând casarea în totalitate a acesteia şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de fond.
În motivare a arătat că actele de control emise de comisarii Gărzii Financiare pot fi supuse căilor administrative de atac prevăzute de Codul de procedură fiscală şi de Legea nr. 554/2004.
Astfel, susţine recurenta, Nota de constare din 15 iunie 2005, întocmită de către Ministerul Finanţelor - Garda Financiară - Comisariatul General, ca act de control, poate fi supus căilor de atac administrative prevăzute de OG nr. 92/2003 şi că acest act produce efecte juridice, în sensul că fiind transmis de către Garda Financiară, organelor fiscale competente, pentru ca în baza lui să se stabilească în întregime obligaţiile fiscale datorate, fiind în egală măsură supus controlului administrativ pe calea contestaţiei şi a acţiunii în contencios administrativ.
Analizând soluţia sentinţei atacate, motivele de recurs invocate, probele administrate în cauză, dispoziţiile legale aplicabile în materie, în raport şi cu dispoziţiile art.304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente.
Prin Nota de constatare nr. 1940 din 15 iunie 2005, încheiată de Garda Financiară - Comisariatul General, s-a constatat faptul că SC C. SA a înregistrat în contabilitate în perioadele mai - decembrie 2001, februarie - septembrie 2002 şi august - noiembrie 2004, documente care nu întruneau condiţiile impuse de lege pentru a avea calitatea de documente justificative, precum şi obligaţii fiscale în sumă de 19.838.270.137 lei reprezentând impozit pe profit şi 13.669.632.909 lei reprezentând T.V.A., calculate ca urmare a recunoaşterii calităţii de document justificativ pentru actele înregistrate în contabilitatea societăţii verificate.
Nu s-a reţinut în sarcina SC C. SA, obligaţia de plată către bugetul de stat a acestor sume şi nici nu au fost calculate majorări de întârziere sau penalităţi aferente acestor sume, ci s-au constatat unele fapte şi împrejurări din activitatea societăţii verificate, în vederea valorificării acestora, cu ocazia finalizării controlului de către organele fiscale competente, motiv pentru care nota de control a fost transmisă către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca şi organ competent, în vederea stabilirii obligaţiilor datorate.
Insă, actul administrativ, susceptibil de atac în faţa instanţei de contencios administrativ în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 52 din Constituţia României, revizuită, reprezintă „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice".
Astfel, actul administrativ pentru a fi supus cenzurii instanţelor judecătoreşti trebuie să producă efecte juridice, să creeze, să modifice sau să suprime o situaţie juridică subiectivă sau obiectivă.
Or, nota de control care face obiectul cauzei de faţă, nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă emană de la o autoritate administrativă, scopul emiterii ei nu a fost producerea prin ea însăşi de efecte juridice separate, specifice dreptului administrativ, ci doar de a-i comunica reclamantei existenţa unor fapte şi împrejurări din activitatea sa, în vederea valorificării acestora cu ocazia finalizării controlului de către organele fiscale competente.
În consecinţă, controlul legalităţii Notei de constatare nr. 1940 din 15 iunie 2005, încheiată de Garda Financiară - Comisariatul General, nu revine instanţei de contencios; acest act este un act preparator, neconcretizând o voinţă juridică, în sensul atribuit actului administrativ.
Prin urmare, înalta Curte constată că instanţa de fond a interpretat judicios prevederile legale aplicabile, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMLE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C. SRL, Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 665 din 20 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 392/2007. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 396/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
