ICCJ. Decizia nr. 391/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 391/2007
Dosar nr. 35026/1/2006
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 noiembrie 2005, reclamanta R.N.P. R. - Direcţia Silvică Giurgiu a solicitat anularea parţială a HG nr. 2060/2004, pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului şi să se constate nelegalitatea includerii în acest inventar a bunurilor indicate în anexele hotărârii la nr. 64.579 - 64.586, reprezentând fond forestier în suprafaţă de 1.669 ha.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că suprafaţa de 1.669 ha este ocupată de amenajamente silvice, fiind inclusă în fondul forestier naţional transmis în patrimoniul şi în administrarea sa prin Codul silvic, aprobat prin Legea nr. 26/1996 şi HG nr. 1335/1992. Reclamanta a susţinut că actul contestat a fost adoptat cu încălcarea regimului juridic al bunurilor respective, deoarece au fost trecute nelegal în administrarea A.N. A.R.
Reclamanta a invocat şi nulitatea anexelor referitoare la bunurile din patrimoniul său, motivând că nu au fost publicate în Monitorul Oficial.
Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a solicitat respingerea acţiunii, pentru că nu există un drept subiectiv actual sau un interes juridic dovedit al reclamantei care să-i dea legitimarea procesuală pentru formularea cererii de anulare a actului administrativ.
La data de 6 decembrie 2005, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor a formulat în baza art. 49 alin. (3) C. proc. civ., cerere de intervenţie în interesul pârâtului, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că hotărârea contestată este conformă prevederilor art. 19 din Legea nr. 213/1998, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 şi art. 2 alin. (2) din OUG nr. 73/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 1551 din 27 iunie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de intervenţie accesorie şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantă.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta are un interes legitim pentru formularea acţiunii, dar cererea sa de anulare a actului administrativ adoptat pentru inventarul bunurilor din domeniul public al statului a fost respinsă ca neîntemeiată, pentru că nu s-a contestat apartenenţa bunurilor la domeniul public al statului, ci numai administratorul acestora. Instanţa de fond a avut în vedere că pentru contestarea dreptului de administrare, reclamanta avea obligaţia să formuleze acţiunea în temeiul art. 12 alin. (4) - (5) din Legea nr. 213/1998.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, deoarece s-a reţinut că nu a contestat regimul juridic al bunurilor şi nu a dovedit existenţa lor în patrimoniul său, fără a se avea în vedere actele normative privind dreptul său de administrare asupra fondului forestier naţional şi faptul că acest fond de interes public a fost diminuat, prin trecerea bunurilor în domeniul privat şi în administrarea A.N. A.R.
Recurenta a arătat că la pronunţarea hotărârii atacate, instanţa de fond nu a analizat probele administrate şi a interpretat greşit dispoziţiile legale invocate pentru dovedirea regimului juridic al bunurilor, transmise în patrimoniul său pentru administrarea fondului forestier naţional. Sub acest aspect, recurenta a susţinut că obiectul de activitate al noului administrator nu justifica includerea terenurilor forestiere în patrimoniul său, pentru că nu are atribuţii în domeniul silviculturii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin actul administrativ contestat în cauză, HG nr. 2.060/2004 a fost aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, reactualizat conform art. 2 alin. (1) din HG nr. 15/2004, în funcţie de rezultatele inventarierii anuale a patrimoniului.
În anexele acestei hotărâri de guvern, la poziţiile nr. 64.579 - 64586, indicate de recurentă, sunt cuprinse terenuri în suprafaţă de 1.669 ha, reprezentând ostroave (insule) situate pe fluviul Dunărea, care aparţin domeniului public natural al statului, conform art. 136 alin. (3) din Constituţie, republicată şi art. 1 din Anexa Legii nr. 213/1998.
HG nr. 2.060/2004 nu a schimbat calificarea juridică a terenurilor respective şi în consecinţă, nu reprezintă un act administrativ de dezafectare a lor de la domeniul public natural de interes naţional, prin trecerea bunurilor în domeniul privat, cum neîntemeiat s-a susţinut în recurs.
Acest regim juridic al terenurilor a fost stabilit chiar prin actul normativ în baza căruia a fost adoptată hotărârea contestată prin acţiune. Astfel, se reţine că, potrivit art. 3 alin. (3) Legea nr. 107/1996, completată şi modificată prin Legea nr. 310/2004, aparţin domeniului public, apele de suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 km2, iar insulele care nu sunt în legătură cu terenurile cu mal la nivel mediu al apei, aparţin proprietarului albiei apei. În art. 4 alin. (2) din acelaşi act normativ, se prevede că apele din domeniul public se dau în administrare R.A. A.R. de către Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, în condiţiile legii.
Recurenta este titulară a dreptului de administrare asupra fondului naţional forestier, conform art. 7 din HG nr. 1.105/2003 şi în această calitate, a contestat în realitate acele dispoziţii ale HG nr. 2060/2004 care au prevăzut dreptul de administrare al A.N. A.R., asupra bunurilor de la poziţiile nr. 64.579 - 64.586 din anexe.
În consecinţă, acţiunea a fost formulată în nume propriu de titularul dreptului de administrare asupra fondului forestier naţional în contradictoriu cu Guvernul României, în calitate de administrator general al domeniului public al statului, conform art. 102 alin. (1) din Constituţie, republicată, care îi atribuie exerciţiul conducerii generale a administraţiei publice.
Cum, însă, motivele de nelegalitate invocate de recurentă, pentru anularea HG nr. 2.060/2004 vizează delimitarea dreptului de proprietate publică şi nu modul de exercitare a acestuia, instanţa de fond a constatat corect că nu a fost sesizată în conformitate cu dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 213/1998, aplicabile litigiilor referitoare la dreptul de administrare.
Recurenta nu a criticat aceste considerente de fapt şi de drept, pe care s-a întemeiat sentinţa recurată, formulând apărări numai cu privire la regimul de proprietate publică al fondului forestier naţional, ceea ce excede legitimarea sa procesuală, limitată în raporturile juridice cu statul, la acţiunile privind dreptul real de administrare, potrivit principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice.
Cererea de chemare în judecată nu cuprinde motive de nelegalitate a HG nr. 2060/2004 care să fi determinat pretinsa vătămare a dreptului de administrare asupra fondului forestier naţional, aflat în patrimoniul recurentei.
De altfel, Guvernul României a precizat în întâmpinarea depusă la instanţa de fond, că în anexele HG nr. 2060/2004 care au fost contestate sunt cuprinse insulele şi cuvetele lacurilor de pe cursurile de apă, fără a se face referire la fondul forestier.
De asemenea, din adresele nr. 4463 din 18 mai 2006 şi nr. 10.604 din 8 noiembrie 2005, întocmite de A.N. A.R. rezultă că recurenta beneficiază de toate drepturile privind administrarea vegetaţiei forestiere cultivate pe terenurile respective şi că vegetaţia silvică de pe aceste ostroave va rămâne în administrarea sa.
Faţă de considerentele expuse, se constată că sunt nefondate criticile formulate în recurs cu privire la greşita apreciere a probelor administrate şi la încălcarea prevederilor legale invocate în acţiune.
Nefondată este şi susţinerea privind nulitatea HG nr. 2060/2004 pentru nepublicarea anexelor în Monitorul Oficial, având în vedere că nu s-a indicat temeiul juridic al acestei sancţiuni în raport cu caracterul actului administrativ dedus judecăţii.
În consecinţă, nefiind motive de casare sau de modificare a sentinţei atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.N.P. R. - Direcţia Silvică Giurgiu, împotriva sentinţei civile nr. 1551 din 27 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 389/2007. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 392/2007. Contencios. Litigiu privind regimul... → |
|---|
