ICCJ. Decizia nr. 389/2007. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.389/2007
Dosar nr. 1932/59/2006
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 18 mai 2004 reclamanta, SC E. SRL Arad prin I.S. şi lichidatorul judiciar SC C.A.R.L. SRL Arad a chemat în judecată pe pârâtele G.F.A. şi A.N.A.F.B. solicitând să se anuleze Decizia nr. 128/305/2004 emisă de pârâta A.N.A.F.B., procesul-verbal de control din 17 decembrie 2002 încheiat de reprezentanţii primei pârâte şi exonerarea sa de plata sumei de 17.801.819.793 lei, reprezentând: T.V.A. de 3.636.733.008 lei, majorări în sumă de 3.375.347.008 lei, penalităţi aferente de 209.386.843 lei, impozit pe profit în sumă de 5.038.965.202 lei, cu majorări de 5.038.965.202 lei şi penalităţi aferente în valoare de 287.969.420 lei.
În motivarea acţiunii I.S. a arătat că este unicul moştenitor al tatălui său, cetăţean italian, I.M., conform certificatului de moştenitor emis de B.N.P.M.C.B. Arad, antecesorul său fiind asasinat în noaptea de 26 noiembrie 2002, la sediul SC E. SRL Arad, până la data decesului având calitatea de asociat unic şi administrator al societăţii în cauză.
Urmare a acestui fapt, în temeiul art. 222 lit. b) coroborat cu art. 232 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, societatea a încetat să mai existe ca persoană juridică, fiind dizolvată de drept, dizolvare ce putea fi constatată de Tribunalul Arad la cererea G.F.A., a organelor de urmărire penală sau a oricărei persoane interesate, arată reclamantul, dacă el, în calitate de unic moştenitor nu ar fi acceptat succesiunea şi nu ar fi dorit continuarea societăţii.
Ori, G.F.A. a efectuat controlul activităţii societăţii pentru perioada 1 august 1998 - 28 noiembrie 2002, încheind procesul-verbal de control din 17 decembrie 2002, prin care s-au stabilit obligaţii fiscale în sarcina societăţii în suma contestată de 17.801.819.793 lei, act comunicat succesorului la 14 noiembrie 2003, în temeiul sentinţei civile nr. 2878 din 7 octombrie 2003 a Tribunalului Arad.
Potrivit art. 10 lit. h) din OG nr. 70/1997, modificat prin OG nr. 62/2002, organele de control au sesizat organele de urmărire penală cu ocazia exercitării atribuţiilor de control fiscal, în legătură cu constatările că s-ar fi săvârşit de către fostul asociat şi de către alte persoane, infracţiunile de fals şi evaziune fiscală.
În urma efectuării cercetării penale în dosarul nr. 5019/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a fost trimisă în judecată fosta angajată a societăţii, N.P., iar faţă de fostul asociat unic s-a dispus neînceperea urmăririi penale conform art. 290 C. pen. S-a reţinut ca prejudiciu produs bugetului de stat suma din actul de control, prin săvârşirea de către defunct a infracţiunilor de evaziune fiscală, fals intelectual şi uz de fals, fără să se fi efectuat acte de urmărire penală, existând cauza de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, decesul făptuitorului.
Apreciind că au fost încălcate prevederile legislaţiei în materia impozitului pe profit, a taxei pe valoarea adăugată şi operaţiunilor contabile în privinţa acestora, organele de control au stabilit obligaţii fiscale suplimentare, procedând la calcularea debitelor prin estimare conform art. 19 din Legea nr. 87/1994, la stabilirea unui coeficient de creştere a veniturilor reale faţă de cele înregistrate, ceea ce contravine mai multor prevederi legale, arată reclamantul, întrucât: deşi pârâta G.F.A. a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad la 7 ianuarie 2003, a finalizat totuşi controlul şi a început executarea silită cu toate că existenţa şi întinderea prejudiciului, precum şi persoana vinovată, trebuiau stabilite în cadrul procesului penal, iar în cazul în care există o cauză legală de împiedicare se putea acţiona pe cale civilă, după ce s-a pronunţat soluţia în cauza penală.
S-a mai arătat că T.V.A. - ul şi impozitul pe profit au fost greşit calculate la nivelul veniturilor presupuse, nu a fost dedus nici măcar T.V.A. - ul aferent cheltuielilor efectuate, nu au fost reţinute nici un fel de cheltuieli, rezultând un venit egal cu profitul; cu toate că cele 67 facturi găsite false provin din anii 2001 - 2002, datoriile au fost calculate pentru perioada 1998 -2000; proba cu expertiza de specialitate nu a fost admisă, respectiv administrată nici în faza urmăririi penale, nici în dosarul administrativ, a conchis reclamantul, care a ataşat acţiunii actele contestate, dovezi ale calităţii de moştenitor, sentinţa prin care se dispune să-i fie comunicat actul de control, plângerea şi soluţia dată în privinţa rechizitoriului nr. 50/P 72003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Prin sentinţa civilă nr. 236 din 2 august 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în fond după casarea sentinţei civile nr. 138/2005 a aceleiaşi instanţe de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 5745/2005, acţiunea a fost admisă în parte, actele atacate au fost anulate pentru suma totală de 17.408.760.191 lei şi pârâtele au fost obligate la 190.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Instanţa a reţinut, inclusiv din noua expertiză contabilă efectuată, că toate cele 67 de facturi fiscale în discuţie au fost întocmite după august 2001, mai precis începând cu data de 3 noiembrie 2001, motiv pentru care calculul obligaţiilor fiscale numai pentru perioada noiembrie 2001 - decembrie 2002 trebuia făcut cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 87/1994 şi nu şi pentru intervalele de timp anterioare; pentru perioada 1 noiembrie 1998-1 noiembrie 2001 impunerile trebuiau calculate fără aplicarea art. 19 din Legea nr. 87/1994; pentru perioadele 1998 şi 2000 reclamanta a înregistrat pierderi, astfel că nu datorează impozit pe profit, conform dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din OG nr. 70/1994 modificată; pentru anul 1999 societatea a achitat impozitul pe profit iar pentru perioada 1 ianuarie - 31 august 2001 a înregistrat pierdere şi nu datorează impozit; că, de la 1 septembrie 2001 societatea a devenit microîntreprindere şi i se aplică dispoziţiile Legii nr. 133/1999, neputând fi impusă la impozit pe profit.
Instanţa a mai reţinut că: pentru perioada 1998-1 septembrie 2001 reclamanta, nedatorând impozit pe profit, nu datorează nici T.V.A.; că pentru intervalul 1 septembrie 2001 - decembrie 2002, când societatea a devenit microîntreprindere şi când au fost constatate cele 67 de facturi litigioase, reclamanta datorează suma de 393.059.602 lei reprezentând T.V.A., majorări şi penalităţi, conform calculelor din expertiza contabilă, pe baza evidenţelor contabile şi nu în temeiul art. 19 din Legea nr. 87/1994.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recursuri în termen pârâtele.
În motivarea recursurilor s-a arătat, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond nu a avut în vedere calculul prin estimare al datoriilor fiscale, potrivit art. 19 din Legea nr. 87/1994, deoarece în evidentele contabile ale societăţii sumele au fost diminuate prin falsificarea facturilor, cu scopul de a nu se achita impozit pe venit şi T.V.A. şi pentru ca societatea să treacă în rândul microîntreprinderilor.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursurilor şi având în vedere dispoziţiile art.3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt fondate.
Din probele administrate în cauză rezultă că SC E. SRL Arad, în perioada iulie 2001 - noiembrie 2002 a înregistrat în contabilitate un număr de 67 de facturi fiscale în care au fost înscrise cantităţi mai mari de gresie şi faianţă la preţuri mult diminuate faţă de cele înscrise în exemplarele facturilor înmânate beneficiarilor.
În urma controlului încrucişat efectuat de G.F.A. la SC E. SRL Arad şi la beneficiarii mărfurilor livrate, s-a constatat că SC E. SRL Arad întocmea corect exemplarul nr. 1 al facturii fiscale, pe care îl înmâna beneficiarului, iar în exemplarele 2 şi 3, înregistrate în evidenţa contabilă proprie, erau trecute cantităţi mai mari, la valori mult diminuate.
Totodată, societatea a închiriat altor societăţi comerciale spaţii de producţie situate în incinta sediului social declarat.
Comparând facturile fiscale emise de SC E. SRL către aceste societăţi în vederea încasării chiriei lunare, s-a constatat că pe exemplarul 1 al facturii fiscale înmânat acestor agenţi economici s-a înscris „chirie conform contract" iar pe exemplarele 2 şi 3 înregistrate în evidenţa contabilă a SC E. SRL, s-au înscris fictiv diverse cantităţi de gresie vândută. în urma acestor constatări şi în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 87/1994, organul de control a procedat la stabilirea impozitelor şi taxelor sustrase, prin estimare, calculând un coeficient de creştere a veniturilor reale faţă de cele înregistrate de 2,99 ori.
Prin sentinţa penală nr. 1604 din 8 septembrie 2003 N.P., fostă angajată a societăţii, care a avut calitatea de vânzător şi care a completat facturile fiscale, a fost condamnată la 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Fapta inculpatei a fost aceea de a completa un număr de 51 facturi fiscale aparţinând SC E. SRL Arad cu date nereale privind operaţiunile comerciale efectuate, denaturarea realităţii vizând menţionarea unor cantităţi mai mici şi aceleaşi preţuri sau mai mici, consecinţa fiind diminuarea valorii totale a facturii, mult sub nivelul valorii încasate de la client.
Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale la art. 19 precizează că: „în cazul în care, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni sau contravenţii, nu se pot stabili, pe baza evidenţelor contribuabililor impozitele, taxele şi contribuţiile datorate, acestea vor fi determinate de organul de control prin estimare.
Art. 22 alin. (1) lit. a) din OG nr. 70/1994 privind impozitul pe profit care are acelaşi text cu art. 27 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, prevede că: „În vederea determinării obligaţiilor fiscale, potrivit prevederilor prezentei legi, organele fiscale au dreptul de a controla şi de a recalcula adecvat profitul impozabil şi impozitul de plată pentru:
a) operaţiunile care au ca scop evitarea sau diminuarea plăţii impozitelor.
Având în vedere textele de lege mai sus menţionate, este evident că prima instanţă în mod greşit şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, fără ca expertul contabil să se conformeze dispoziţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nerespectându-se prevederile art. 19 din Legea nr. 87/1994, care precizează că în cazul săvârşirii unei infracţiuni, modalitatea de a stabili taxele şi impozitele datorate vor fi determinate prin estimare.
În ceea ce priveşte T.V.A., în urma controlului încrucişat efectuat de comisarii din cadrul G.F.A. s-a stabilit că SC E. SRL întocmea corect exemplarul 1 al facturii fiscale, pe care îl înmâna beneficiarului, iar exemplarele 2 şi 3 înregistrate în evidenţa contabilă proprie conţineau cantităţi mai mari la valori mult diminuate în scopul reducerii gestiunii cantitative a mărfurilor vândute din stoc. Drept urmare, nu au fost înregistrate în contabilitate veniturile realizate.
Art. 2 din OUG nr. 17/2002 privind T.V.A. - ul prevede că în sfera de aplicare a T.V.A. se cuprind operaţiunile de plată, precum şi cele asimilate acestora potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă efectuate de o manieră independentă de către contribuabil privind: livrările de bunuri mobile şi /sau prestări efectuate în cadrul activităţii profesionale.
De asemenea, art. 29 alin. (3) din OUG nr. 17/2000 privind T.V.A. prevede că „în cazul în care facturile fiscale, evidentele contabile sau datele necesare pentru calcularea bazei de impozitare lipsesc ori sunt incomplete în ceea ce priveşte cantităţile, preţurile şi/ sau tarifele practicate pentru livrări de bunuri şi/ sau prestări servicii, organele fiscale vor proceda la impozitarea prin estimare".
Aceleaşi prevederi au fost menţinute şi prin art. 32 alin. (3) din Legea nr. 345/2002 privind T.V.A.
Având în vedere că din evidentele contabile ale societăţii nu se putea stabili baza de impozitare deoarece există diferenţe între exemplarul 1 al facturii care era eliberat către altă societate şi exemplarele 2 şi 3 care rămâneau şi erau înregistrate în contabilitatea societăţii reclamante, în mod corect organele fiscale au procedat la impozitarea prin estimare a SC E. SRL.
În concluzie, evidenta contabilă a societăţii fiind falsă, în limita facturilor precizate, impozitarea prin estimare este cea corect aplicată astfel cum s-a stabilit şi prin Decizia de casare nr. 5745/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru considerentele expuse recursurile vor fi admise, sentinţa se va modifica şi acţiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de G.F.A. şi de D.G.F.P.J.A. în reprezentarea A.N.A.F., împotriva sentinţei civile nr. 236 din 2 august 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea formulată de I.S. pentru SC E. SRL Arad, prin lichidator judiciar SC C.A.R.L. SRL Arad, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 386/2007. Contencios. Anulare acte privind... | ICCJ. Decizia nr. 391/2007. Contencios → |
|---|
