ICCJ. Decizia nr. 4046/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4046/2007
Dosar nr. 1264/2/200.
Şedinţa publică din 24 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 20 februarie 2007, reclamantul V.V.D. a chemat în judecată Ministerul Economiei şi Comerţului, solicitând obligarea acestuia să–i elibereze adeverinţa tip prevăzută la pct. 14 din Normele de aplicare a OUG nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular şi să se constate că îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de pensia de serviciu.
Reclamantul a susţinut că a lucrat în comerţ exterior timp de 23 de ani din care 5 ani şi 10 luni a funcţionat ca delegat permanent al României, la Agenţia Economică din RSR Pakistan – Karachi.
Deşi a solicitat eliberarea adeverinţei tip pentru a beneficia de pensia de serviciu a fost refuzat pe considerentul că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 14 alin. (1) din OUG nr. 36/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 871 din 22 martie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea; a constatat că reclamantul îndeplineşte condiţiile legale pentru a beneficia de pensia de serviciu prevăzută de OG nr. 36/2003 şi a obligat pârâtul să-i elibereze adeverinţa tip prevăzută de pct. 14 din Normele de aplicare a OUG nr. 36/2003. Totodată, pârâtul a fost obligat la 500 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul face parte din categoria persoanelor menţionate de art.4 alin.1 OUG nr. 36/2003 şi că are stagiul complet de cotizare fiind pensionat în sistemul public de pensie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale (fost Ministerul Economiei şi Comerţului) întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, recurentul a susţinut că deşi prin întâmpinarea depusă a susţinut excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel în ce priveşte capătul de cerere referitor la constatarea calităţii reclamantului, de beneficiar al pensiei de serviciu prevăzut de OUG nr. 36/2003, instanţa fondului nu s-a pronunţat asupra ei şi nu a pus-o în discuţia părţilor, din considerentele sentinţei a rezultat că instanţa s-a pronunţat asupra unui aspect care nu a fost cerut de reclamant şi care ar fi vizat legalitatea normelor de aplicare a OUG nr. 36/2003; hotărârea instanţei de fond nu este motivată în sensul dispoziţiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu rezultă care au fost considerentele pe care le-a avut în vedere când a stabilit că reclamantul îndeplineşte cerinţele art. 4 alin. (1) din OUG nr. 36/2003 şi respectiv art. 14 din Normele de aplicare.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din OUG nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular, este considerată vechime în diplomaţie, vechimea în munca diplomatică desfăşurată de membrii personalului diplomatic şi consular în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe, la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi alte reprezentanţe din străinătate ale României.
Conform art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ, membrii personalului diplomatic şi consular şi celelalte persoane care desfăşoară sau au desfăşurat activităţi de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională, încadrate în administraţiile centrale şi din unităţi cu specific de comerţ exterior, precum şi cei trimişi în misiuni permanente, cu grade diplomatice sau consulare, la ambasadele, consulatele şi alte reprezentanţe ale României din străinătate, beneficiază de pensia de serviciu, dacă au o vechime de cel puţin 20 de ani bărbaţii şi 15 ani femeile în activitatea de comerţ exterior din care cel puţin 4 ani, în misiuni permanente la ambasadele, consulatele şi alte reprezentanţe ale României în străinătate; au grade consulare sau diplomatice.
Or, în cauză, în mod necontestat s-a dovedit că reclamantul-intimat V.V.D. a desfăşurat activitate în comerţ exterior peste 20 de ani din care 5 ani şi 10 luni a fost delegat permanent la Agenţia Economică din RSR Pakistan – Karachi.
Susţinerea recurentei în sensul că reclamantul nu poate beneficia de pensia de serviciu prevăzută de OUG nr. 36/2003 întrucât nu îndeplineşte cerinţele art. 4 alin. (1) lit. b, în sensul că nu a avut grad diplomatic sau consular, este nefondată şi urmează a fi înlăturată, întrucât reclamantul nu numai că nu era angajat al Ministerului Afacerilor Externe, pentru a i se acorda un astfel de grad, dar cum activitatea sa s-a desfăşurat sub incidenţa Convenţie de la Viena cu privire la relaţiile consulare, ratificate de România prin Decretul nr. 481/1971, el este asimilat funcţionarului consular, specificul activităţii sale încadrându-se în sfera atribuţiilor prevăzute pentru funcţiile consulare în scopul dezvoltării relaţiilor economice.
Pe de altă parte aceeaşi Convenţie la art. 9 nu limitează dreptul oricăreia din părţile contractante de a se denumi funcţionari, consulari, mai puţin cei ce sunt şefi de post consular- situaţie în care prin Legea nr. 269/2005, privind Statutul Corpului Diplomatic şi Consular al României, s-a prevăzut că sunt membri ai acestui corp şi persoanele provenind de la Departamentul de Comerţ Exterior şi de la alte ministere şi instituţii pe perioada trimiterii lor în străinătate.
Reţinând aceste aspecte legal şi temeinic instanţa fondului a apreciat că reclamantul se încadrează în prevederile art. 4 alin. (1) din OUG nr. 36/2003 şi beneficiază de pensia de serviciu.
Referitor la critica vizând omisiunea de pronunţare asupra excepţiei de necompetenţă materială a Curţii de Apel, privind capătul de cerere prin care reclamantul solicită să se constate că este beneficiar al dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din OUG nr. 36/2003, se reţine că această excepţie deşi invocată prin întâmpinare, nu a mai fost susţinută de pârât cu prilejul dezbaterii în fond, astfel încât nu se poate susţine omisiunea de pronunţare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale împotriva sentinţei civile nr. 871 din 22 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4043/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4064/2007. Contencios → |
|---|
