ICCJ. Decizia nr. 4064/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4064/200.
Dosar nr. 4153/46/200.
Şedinţa publică din 24 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 106/F/C din 13 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia în anulare formulată de A.R.R. împotriva încheierilor din 29 iunie 2005, respectiv 30 iunie 2005 pronunţate în dosarul nr. 2196/COM/2005 al aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că A.R.R. a fost prezentă în şedinţa publică din data de 27 iunie 2005, când instanţa a pus în discuţia părţilor atât cererea de sesizare privind excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cât şi cererea de suspendare formulată, iar că amânarea pronunţării deciziei în dosarul nr. 2196/COM/2005 nu a instituit în sarcina instanţei obligaţia citării părţilor.
Instanţa a mai reţinut , pe de o parte, că A.R.R. a avut termen în cunoştinţă, astfel încât, în condiţiile art. 153 alin. (1), partea nu se mai citează în tot cursul judecăţii, iar, pe de altă parte, că pronunţarea soluţiei se face după închiderea dezbaterilor publice, astfel încât citarea părţilor pentru data la care are loc pronunţarea soluţiei nu este impusă de lege, acestea având îndatorirea de a urmării pronunţarea respectivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.R.R., criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, opinând că prin încheierea din data de 29 iunie 2005 instanţa a scos cauza de pe rol, mai puţin cererea de suspendare formulată, încălcând astfel dispoziţiile art. 23 pct. 5 din Legea nr. 47/1992, iar că pentru termenele din 29, respectiv 30 iunie 2005, părţile nu au avut termen în cunoştinţă.
S-a mai susţinut prin cererea de recurs că, în condiţiile în care părţile nu au fost legal citate pentru termenele în speţă, instituţia s-ar fi aflat în imposibilitate de a promova recursul în termenul legal de 5 zile de la pronunţare.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
După cum rezultă din actele dosarului şi după cum în mod corect a reţinut şi instanţa investită cu soluţionarea contestaţiei în anulare, la termenul din 27 iunie 2005 părţile prezente, printre care şi recurenta, au pus concluzii atât în raport cu cererea de suspendare formulată în cauză, cât şi în raport cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de A.R.R.
Aşadar, încheierea din data de 27 iunie 2005 pronunţată în dosarul nr. 2196/COM/2005 a marcat sfârşitul dezbaterilor în ce priveşte chestiunile puse în discuţia părţilor la acel termen de judecată, instanţa urmând a se pronunţa asupra celor două cereri.
Făcând aplicarea art. 260 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a amânat pronunţarea la 29 iunie 2005, dată la care s-a pronunţat asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Totodată instanţa a fixat termen de control pentru soluţionarea dosarului de fond şi a amânat la 30 iunie 2005, în temeiul aceluiaşi text de lege, pronunţarea asupra cererii de suspendare formulată de reclamanţi.
Prin încheierea din 30 iunie 2005 pronunţată în dosarul nr. 2196/COM/2005, instanţa a soluţionat cererea de suspendare în sensul admiterii în parte.
După cum în mod corect a reţinut şi instanţa investită cu soluţionarea contestaţiei în anulare, niciun text procedural nu prevede obligaţia instanţelor de judecată ca, atunci când amână pronunţarea soluţionării, să dispună citarea părţilor pentru data respectivă.
În cazul amânării pronunţării, cele petrecute la termenul când au avut loc dezbaterile se consemnează în încheierea care va face corp comun cu hotărârea ce se va pronunţa.
In raport cu cele mai sus arătate se constată că susţinerea recurentei în sensul că părţile nu au fost citate pentru 29 iunie 2005, respectiv 30 iunie 2005, nu poate fi reţinută, acestea nefiind termene de judecată ci date la care instanţa a amânat pronunţarea asupra cererilor în raport cu care părţile au pus concluzii la 27 iunie 2005.
Curtea constată că pretinsa încălcare a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu se fondează, întrucât raţiunea acestui text de lege este aceea de a nu se proceda la soluţionarea cauzei pe fond, anterior soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate apreciată de instanţă ca având legătură cu litigiul în speţă.
In atare condiţii, soluţionarea de către instanţă a cererii de suspendare formulată de reclamanţi nu aduce atingere voinţei legiuitorului, aşa cum aceasta a fost exprimată prin dispoziţia art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
Totodată, cum potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, iar instanţa nu are obligaţia citării pentru data la care amână pronunţarea, nu se poate reţine nici critica recurentei privind imposibilitatea promovării recursului împotriva încheierii susceptibile de recurs, în termenul legal.
Pentru considerentele arătate, se constată că instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.R.R. împotriva dentinţei civile nr. 106/F/C din 13 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4046/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4065/2007. Contencios → |
|---|
