ICCJ. Decizia nr. 4075/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4075/2007
Dosar nr. 481/2/200.
Şedinţa publică din 25 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ la 22 ianuarie 2007, reclamanta C.F. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei (în prezent Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse), solicitând obligarea acestuia la plata primei de concediu pe anul 2006, actualizată cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului, la data plăţii efective.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat că de la 1 ianuarie 2006 este funcţionar public în cadrul instituţiei pârâtului, iar potrivit dispoziţiilor Legii nr. 188/1999, funcţionarul public are dreptul la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Reclamanta a mai arătat că printr-o serie de reglementări ulterioare s-a dispus suspendarea aplicării textului de lege referitor la prima de concediu.
Prin sentinţa civilă nr. 984 din 11 aprilie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei C.F., obligând pârâtul Ministerul Muncii, Solidarităţii şi Familiei la plata sumelor cuvenite cu titlu de primă de vacanţă pentru anul 2006, actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că, în calitate de funcţionar public, reclamanta avea dreptul la prima de concediu în condiţiile legii, care constituie un drept câştigat al cărui exerciţiu a fost suspendat, ceea ce nu echivalează cu pierderea dreptului născut în baza Legii nr. 188/1999. Instanţa de fond a mai reţinut că suspendarea succesivă a exerciţiului dreptului menţionat a avut ca efect numai imposibilitatea realizării dreptului la prima de concediu.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu apărările formulate şi probele administrate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Este de necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca, pe lângă indemnizaţia de concediu, să li se acorde o prima egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, este de necontestat că prin dispoziţii succesive acordarea primei de vacanţă a fost suspendată în anii 2001 - 2006.
Numai că, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia,
Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M.Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), s-a menţinut prin art.34 alin.2 la republicarea acestui act normativ în M.Of. nr.251 din 22 martie 2004, precum şi prin art. 35 alin. (2) la republicarea în M.Of. nr. 365 din 29 mai 2007.
Aşadar, suspendarea dispusă nu se poate conduce la concluzia că dreptul respectiv nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse împotriva sentinţei civile nr. 984 din 11 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4066/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4081/2007. Contencios → |
|---|
