ICCJ. Decizia nr. 4336/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4336/2007
Dosar nr. 760/64/2007
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 75/ F din 18 iunie 2007, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul P.G.C., în contradictoriu cu pârâta A.N.V., dispunând anularea Deciziei acesteia nr. 20627 din 24 aprilie 2007 şi obligând-o să emită o nouă decizie, prin care să acorde reclamantului spor de mobilitate şi de confidenţialitate în cuantum total de 30% din salariul de bază brut, începând cu data de 06 martie 2006 şi pentru viitor; de asemenea a fost obligată pârâta să plătească reclamantului acest spor începând cu data de 06 martie 2006 şi pentru viitor şi să efectueze cuvenitele menţiuni în carnetul de muncă al reclamantului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Ordinul A.N.V. nr. 456 din 6 martie2006, reclamantul a fost numit în funcţia de consilier juridic clasa I, grad profesional principal, treapta de salarizare 3, la serviciul juridic, urmărire şi încasare a creanţelor din cadrul D.R.V. Braşov.
Printre atribuţiile reclamantului, stabilite prin fişa postului, se regăseşte şi aceea de reprezentare a intereselor A.N.V. şi ale D.R.V. Braşov în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe cu atribuţii jurisdicţionale, aflate în competenţa teritorială a D.R.V. Braşov, pe baza delegării de competenţă date de către conducerea A.N.V.
De asemenea, pe baza probelor administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut că reclamantul îşi desfăşoară activitatea, în calitate de reprezentant al A.N.V. – D.R.V. Braşov în faţa instanţei de judecată şi a altor autorităţi publice, în raza teritorială a judeţelor Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Alba şi Sibiu şi că a asigurat apărarea A.N.V. – D.R.V. şi la Curtea de Apel Bucureşti, precum şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, prin Decizia nr. 29 din 13 iulie 2007 emisă de Directorul D.R.V. Braşov, reclamantul a fost numit în comisia de securitate a informaţiilor clasificate iar prin Decizia nr. 2/8 ianuarie 2007, emisă de acelaşi director, a fost numit în comisia de atribuire a contractelor de achiziţie publică.
Rezultă, deci, se arată în considerentele hotărârii atacate, că reclamantul are atribuţii de serviciu care îl fac să deplaseze în alte oraşe şi judeţe, pentru a asigura reprezentarea şi apărarea intereselor A.N.V. şi D.R.V. Braşov, cât şi să aibă acces la informaţii cu caracter confidenţial.
Potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, „funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii".
Coroborând dispoziţiile art. 3 şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu dispoziţiile art. 60 alin. (1) şi alin. (2) din Statutul consilierilor juridici, potrivit cărora, pentru activitatea sa profesională, consilierul juridic are dreptul la o remuneraţie de bază, stabilită prin negociere pentru consilierul juridic ce are statut de salariat sau conform legilor speciale pentru cel numit în funcţie, instanţa de fond retine că, deosebit de remuneraţia de bază, stabilită în considerarea specificului muncii şi a importanţei sociale a serviciilor profesionale, în temeiul art. 25 şi 26 din Legea nr. 53/2003, cu modificările ulterioare, consilierul juridic poate negocia prestaţii suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate şi clauza de confidenţialitate; reclamantul beneficiază, aşadar, şi el, de spor de mobilitate şi confidenţialitate.
Faptul că art. 15 alin. (1) din OG nr. 6/2007 enumera funcţionarii publici care beneficiază de spor de confidenţialitate nu îngrădeşte dreptul altor funcţionari publici de a beneficia de acest spor dacă, prin natura atribuţiilor de serviciu, au acces la informaţii cu caracter clasificat.
Tot astfel, împrejurarea că reclamantul beneficiază de spor special de 20%, potrivit OUG nr. 10/2004, de asemenea, nu înlătură dreptul la spor de confidenţialitate şi de mobilitate.
Fată de cele arătate, retine instanţa de fond, rezultă că reclamantul este îndreptăţit, ţinând seama de specificul muncii, să beneficieze atât de sporul de mobilitate cât şi de cel de confidenţialitate, astfel cum acestea sunt definite de art. 25 şi 26 C. muncii.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta A.N.V., prin D.R.A.O.V. Braşov, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile legale incidente.
Arată că atât art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003 cât şi art. 60 alin. (1) din Statutul profesiei de consilier juridic stabilesc că în situaţia în care consilierul juridic are calitate de funcţionar public este supus reglementărilor specifice, adică Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Aşa fiind, potrivit art. 29 din Legea nr. 188/1999, recurentului i se cuvine un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Interpretând „per a contrario" prevederea cuprinsă în art. 15 din OG nr. 6/2007 recurenta concluzionează în sensul că intimatul reclamant nu poate beneficia nici de sporul de confidenţialitate, întrucât nu se încadrează în sfera de adresabilitate a normei. Singurele sporuri care se adaugă la drepturile de natură salarială, de care beneficiază intimatul – reclamant în plus faţă de cele stabilite prin reglementările aplicabile funcţionarilor publici, sunt cele care derivă din OUG 10/2004 privind Statutul Personalului Vamal, respectiv sporul de 20% - de personal vamal şi sporul de stabilitate în procent diferit în funcţie de vechime.
În fine, recurenta mai arată că cheltuielile făcute de consilierul juridic pentru reprezentarea A.N.V. în cele 6 judeţe aflate în raza teritorială de activitate au fost decontate potrivit HG nr. 1860/2006, acordându-se, în acelaşi timp, şi indemnizaţie de delegare.
Prin întâmpinarea formulată intimatul – reclamant a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil cât priveşte motivul referitor la indemnizaţia de deplasare în delegaţii şi ca nefondat în rest.
Susţine că A.N.V. a invocat pentru prima dată în recurs prevederile HG nr. 186/2006 (de fapt HG 1860/2006) privind regimul delegării şi detaşării în alte localităţi, caz în care motivul este inadmisibil potrivit art. 292 C. proc. civ., având caracterul unei cereri noi.
Intimatul – reclamant a arătat că drepturile consilierilor juridici prevăzute în legea proprie de organizare a profesiei şi în statut nu intră în contradicţie cu legea privind Statutul funcţionarilor publici, deoarece aceste drepturi sunt reglementate şi în aceasta din urmă, respectiv în art. 29 şi 30 unde se prevede că funcţionarii publici au dreptul la un spor de salariu reprezentând suplimentul postului, la prime şi alte drepturi salariale în condiţiile legii.
A pronunţa soluţia preconizată de recurentă înseamnă, conchide intimatul a discrimina categoria profesională din care face parte, în raport cu consilierii juridici care nu sunt funcţionari publici.
Examinând sentinţa atacată prin prisma recursului formulat, precum şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, văzând şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Invocarea, pentru prima dată în recurs, a prevederilor HG nr. 1860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, nu poate fi asimilată unei „cereri noi" în recurs, în sensul art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C. proc. civ., aceasta constituind în contextul recursului examinat un simplu argument în susţinerea motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Problema de drept dedusă judecăţii vizează stabilirea reglementărilor aplicabile consilierului juridic care are şi calitatea de funcţionar public, în privinţa drepturilor salariale ce i se cuvin.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, modificată şi completată, „consilierul juridic poate să fie numit în funcţie sau angajat în muncă, în condiţiile legii". De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din acelaşi act normativ:
„(1) Consilierul juridic numit în funcţie are statutul funcţionarului potrivit funcţiei şi categoriei acesteia.
(2) Consilierul juridic angajat în muncă are statut de salariat".
În consecinţă, profesia de consilier juridic se exercită, fie în baza unui raport de serviciu, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, fie în baza unui raport juridic de muncă, în urma încheierii unui contract individual de muncă, în conformitate cu reglementările C. muncii.
Intimatul – reclamant P.G.C. a fost numit în funcţia publică de consilier juridic principal prin Decizia A.N.V. nr. 4506 din 6 martie 2006.
Aşa fiind, remuneraţia care i se cuvine pentru activitatea desfăşurată în această calitate se stabileşte potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 514/2003, modificată şi completată, coroborate cu art. 60 alin. (1) din Statutul profesiei de consilier juridic, adoptat la data de 6 martie 2004 de Congresul Extraordinar al Colegiilor Consilierilor Juridici din România, care trimit la „legile speciale pentru cel numit în funcţie".
Drepturile salariale suplimentare care fac obiectul cauzei de faţă au fost stabilite prin art. 60 alin. (2) din Statutul profesiei de consilier juridic, care are următorul conţinut: „Deosebit de remuneraţia de bază… în considerarea specificului muncii şi a importanţei sociale a serviciilor profesionale, în temeiul art. 25 şi 26 din Legea nr. 53/2003, cu modificările ulterioare, consilierul juridic poate negocia prestaţii suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate şi clauza de confidenţialitate".
Prin sintagma „consilierul juridic poate negocia" a fost avută în vedere, în mod clar, numai categoria consilierilor juridici care au statut de salariat, fiind angajaţi în baza unui contract individual de muncă întrucât este de neconceput stabilirea prin negociere a drepturilor salariale cuvenite funcţionarilor publici.
Actele normative care au reglementat sistemul de salarizare a funcţionarilor publici (OUG nr. 92/2004 pentru anul 2005, OG 2/2006 pentru anul 2006) nu au prevăzut, pentru funcţionarii publici care îndeplinesc funcţii publice de consilieri juridici, acordarea sporului de mobilitate şi confidenţialitate şi, prin urmare, nici cuantumul unor asemenea sporuri.
Este real că potrivit art. 117 din Legea 188/1999, republicat, dispoziţiile acesteia se completează cu prevederile legislaţiei muncii, dar aceasta numai dacă acestea din urmă nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.
Or, faptul că prin Statutul profesiei de consilier juridic s-a stabilit explicit că sporurile definite în art. 25 şi 26 C. muncii (clauza de mobilitate şi clauza de confidenţialitate) se acordă „prin negociere", exclude pe consilierii juridici numiţi de a beneficiul reglementării.
Totuşi, prin acte normative succesive, s-au acordat drepturi băneşti suplimentare diferitelor categorii de funcţionari publici, inclusiv sporul de confidenţialitate, dar, cuantumul şi beneficiarii au fost reglementate expres şi limitativ.
Astfel, art. 18 şi 40 din OUG nr. 92/2004 aprobată prin Legea nr. 76/2005 şi ulterior art. 15 şi 41 din OG nr. 6/2007 au stabilit categoriile de funcţionari publici care beneficiază de sporul de confidenţialitate dar intimatul – reclamant nu se încadrează între aceştia.
Totodată potrivit art. 6 din Legea nr. 514/2003, modificată şi completată, consilierii juridici care au calitatea de funcţionari publici beneficiază de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislaţia specifică autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.
Este şi cazul intimatului – reclamant, care, necontestat, beneficiază de un spor de 20%, de personal vamal, precum şi de un spor de stabilitate, calculat în funcţie de vechimea sa.
Cât priveşte cheltuielile pe care le face în calitate de reprezentant al recurentei în alte localităţi acestea se decontează potrivit HG nr. 1860/2006, acordându-se, în acelaşi timp, şi indemnizaţia de delegare prevăzută de cap. 2 al Anexei acestui act normativ.
În aceste condiţii nu există nici un temei pentru a se considera că funcţionarii publici numiţi sunt discriminaţi în raport cu cei angajaţi, întrucât tratamentul legal diferit al celor două categorii profesionale este determinat de natura deosebită a raporturilor reglementate. discriminarea presupune tratament inegal pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie, în baza criteriilor enumerate de art. 2 din OG nr. 137/2000, or, în cauză, cum s-a arătat există diferenţe de substanţă între consilierii juridici-funcţionari publici şi cei angajaţi în baza unui contract individual de muncă.
De altfel şi jurisprudenţa C.E.D.O. a fost constantă în a aprecia că a distinge nu înseamnă a discrimina şi că diferenţa de tratament devine discriminare numai dacă intervine în ipoteze similare, ceea ce nu este cazul (de exemplu cauza V.D.M. contra Belgiei, Hotărârea din 23 noiembrie 1983).
Dacă s-ar accepta teza intimatului-reclamant, însuşită de instanţa de fond prin soluţia pronunţată, s-ar ajunge la situaţia în care consilierii juridici numiţi ar primi pe lângă sporurile pe care le primesc şi ceilalţi consilieri juridici (prin negociere) şi sporurile specifice funcţiei publice, ceea ce este inacceptabil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3), pentru motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de A.N.V. şi se va modifica sentinţa în sensul respingerii acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.N.V., prin D.R.A.O.V. Braşov, împotriva sentinţei nr. 75/ F din 18 iunie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul P.G.C., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4328/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4339/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
