ICCJ. Decizia nr. 4324/2007. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4324/2007
Dosar nr. 2811/2/2007
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanţii R.M.V. şi I.M.C., în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării au solicitat anularea Ordinelor nr. 871 din 6 aprilie 2007 şi nr. 872 din 6 aprilie 2007 emise de primul pârât, prin care s-a respins contestaţia împotriva Ordinului nr. 902/2006.
Au susţinut că stabilirea drepturilor salariale prin Ordinul nr. 902/2006 nu s-a făcut ţinându-se seama de încadrarea stabilită prin ordinele anterioare, ci de dispoziţiile OUG nr. 27/2006.
Prin neacordarea coeficientului de multiplicare de „17", pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie încalcă şi prevederile art. 2 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare prin aceea că acordând acest coeficient numai unora dintre foştii procurori financiari, indiferent din care motiv, îi dezavantajează pe reclamanţi, fără ca în cauză să existe vreo justificare legitimă.
Reclamanţii au arătat că sunt în termenul de prescripţie de 3 ani reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 pentru a contesta modul de stabilire a drepturilor salariale, beneficiind de protecţia drepturilor dobândite, în cazul în care se produce transferul unei părţi din întreprindere către un alt angajator şi drepturile din raportul de muncă existent la data transferului se transferă integral cesionarului (art. 169 Codul muncii).
Cu privire la situaţia de fapt, au arătat că au fost procurori financiari la Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Teleorman, salarizaţi cu coeficient de multiplicare pentru funcţiile similare din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, conform OG nr. 83/2000, art. 56 alin. (2) şi OUG nr. 177/2002, iar în baza OUG nr. 53/2005 au fost preluaţi de M.P. şi numiţi ca procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman.
Reclamanţii au mai arătat că la Curtea de Conturi au beneficiat de coeficient de multiplicare corespunzător funcţiei de procuror la Parchetul de pe lângă curtea de apel, iar după preluare pârâtul trebuia să respecte drepturile câştigate.
Prin sentinţa civilă nr. 1743 din 20 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că pârâtul a arătat corect împrejurarea că obiectul contestaţiilor este încadrarea reclamanţilor ca procurori cu grad de parchet de pe lângă tribunal, iar această încadrare nu a fost realizată prin Ordinul nr. 902/2006, ci prin Ordinele nr. 1734/2005 şi nr. 1730/2005 emise în baza Decretului Prezidenţial nr. 767/2005.
În speţă, a mai reţinut curtea de apel, nu este aplicabil art. 3 din Decretul nr. 167/1958 întrucât nu este vorba despre o acţiune referitoare la un drept patrimonial, obiectul acesteia vizând atacarea unor acte administrative pentru care legea a prevăzut termene exprese de contestare.
Astfel, OUG nr. 177/2002 a prevăzut la art. 42 alin. (1) un termen de 5 zile pentru contestarea modului de stabilire a drepturilor salariale. Cum gradul de procuror la parchetul de pe lângă tribunal şi stabilirea drepturilor salariale corespunzătoare acestui grad s-a realizat la data de 6 septembrie 2005 prin Ordinele nr. 1734/2005 şi nr. 1730/2005 emise de pârât, pe care reclamanţii nu au înţeles să le conteste, rezultă, conchide prima instanţă, că acţiunea este neîntemeiată.
Împotriva sentinţei sus menţionate au declarat recurs R.M.V. şi I.M.C., invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii susţin că soluţia fondului este greşită întrucât actul administrativ atacat este Ordinul nr. 902/2006 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce le-a fost comunicat la data de 13 februarie 2007. Acesta este un act administrativ de sine stătător iar legalitatea sa nu poate fi apreciată în raport cu faptul că Ordinele anterioare – nr. 1730 şi 1734/2005 nu au fost contestate.
Într-o critică distinctă, recurenţii arată că sentinţa atacată ignoră faptul că actul administrativ atacat îi discriminează fără nici o justificare în raport cu ceilalţi foşti procurori financiari preluaţi de parchete. De altfel, prin Hotărârea nr. 82/2007 C.N.C.D., la sesizarea unor procurori aflaţi în aceeaşi situaţie cu recurenţii, a constatat că, într-adevăr, s-a produs o discriminare în modul de stabilire a drepturilor salariale pentru foştii procurori financiari.
În fine, recurenţii mai invocă şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dar şi a Curţii de Apel Bucureşti în materie, arătând că în cauze similare s-a considerat că noţiunea de „preluare" utilizată de legiuitor în OUG nr. 53/2005 nu poate fi interpretată decât prin analogie cu instituţia transferului întreprinderii sau a unei părţi a acesteia, aşa cum este reglementată de Titlul IV, cap. 5 C. muncii.
În susţinerea recursului lor, potrivit art. 305 C. proc. civ., recurenţii au depus ordinele nr. 394 şi 395 din 5 martie 2007 şi comunicarea FN/2007 adresată procurorului Ţ.A., toate emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dovada înregistrării petiţiei nr. 8323 din 15 august 2007 la C.N.C.D. precum şi practică judiciară relevantă.
Intimaţii-pârâţi nu au formulat întâmpinare.
Examinând sentinţa prin prisma căii de atac formulate, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Prin Ordinul nr. 902 din 28 aprilie 2006 al Procurorului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit ca, începând cu data de 1 aprilie 2006, indemnizaţiile de încadrare brute lunare ale procurorilor din Ministerul Public şi ale personalului asimilat judecătorilor şi procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fie cele prevăzute în anexele nr. 1-17.
Recurenţii-reclamanţi figurează în anexa nr. 7 a acestui ordin, la poziţiile 311 şi 312, cu un coeficient de multiplicare „15", aferent grilei de salarizare aplicabile pentru funcţia de procuror la parchetul de pe lângă tribunal.
Necontestat, ordinul în discuţie le-a fost comunicat recurenţilor la data de 13 februarie 2007, cu adresa emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, contestaţia lor fiind formulată la data de 22 februarie 2007, în interiorul termenului de 15 de zile prevăzut de art. 36 alin. (1) din OUG nr. 27/2006.
În aceste condiţii, Ordinele nr. 871 şi 872 din 6 aprilie 2007, ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-au respins contestaţiile ca tardive, nu au suport legal. De altfel, din modul cum este redactat art. 1 al ordinelor rezultă că cele două contestaţii sunt apreciate ca fiind tardive în raport cu Ordinele anterioare de încadrare, nr. 1730/2005 şi nr. 1734/2005, iar nu în raport cu Ordinul nr. 902 din 28 aprilie 2006. Practic, intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că neatacarea ordinelor iniţiale de încadrare atrage imposibilitatea contestării ordinului „colectiv" examinat.
Un asemenea raţionament este lipsit de substanţă pentru că actul administrativ atacat nu preia încadrările stabilite prin cele două ordine menţionate, emise sub imperiul altui act normativ, OUG nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor.
În plus, atât prin cererea de chemare în judecată cât şi prin recursul de faţă, recurenţii critică Ordinul nr. 902/2006 şi prin prisma dispoziţiilor art. 27 din OG nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, fiindcă, într-adevăr, pentru unii dintre foştii procurori financiari s-au menţinut drepturile câştigate la Curtea de Conturi, în timp ce pentru alţii, între care şi cei doi recurenţi, nu.
Înalta Curte observă, în contextul celor expuse, că instanţa de fond nu a răspuns la motivele de nelegalitate ale actelor administrative atacate de recurenţi, indicate în cererea de chemare în judecată, rezumându-se la a-şi însuşi punctul de vedere al intimatului-pârât, arătat anterior.
Aşa cum susţin recurenţii, din probele administrate a rezultat că foşti procurori financiari aflaţi în aceeaşi situaţie cu ei, preluaţi de Ministerul Public în temeiul art. 1 alin. (1) din OUG nr. 53/ 2005, au fost reîncadraţi corespunzător funcţiilor similare din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, recunoscându-li-se astfel drepturile câştigate.
În lipsa unor norme speciale care să reglementeze toate drepturile şi obligaţiile ce fac parte din conţinutul raportului juridic născut cu ocazia preluării procurorilor financiari de către Ministerul Public, devin aplicabile regulile de drept comun cuprinse în art. 169 C. muncii, în sensul că, în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acesteia către alt angajator, salariaţii beneficiază de protecţia drepturilor lor potrivit legii, toate drepturile şi obligaţiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau raport de muncă existent la data transferului, fiind transferate integral către cesionar.
În condiţiile în care nici OUG nr. 117/2003 şi nici OUG nr. 53/2005 nu prevăd pur şi simplu încetarea mandatului judecătorului sau procurorului financiar, ci „preluarea" de către instanţele judecătoreşti sau de Ministerul Public, nu există temei pentru a considera că beneficiază de coeficientul corespunzător funcţiei de procuror din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel doar procurorii financiari preluaţi efectiv de aceste parchete, nu şi cei care, precum recurenţii, deşi la data preluării erau salarizaţi corespunzător unei funcţii de procuror de la parchetul de pe lângă curtea de apel au fost preluaţi de un parchet de pe lângă tribunal.
Această interpretare a prevederilor legale citate anterior, a fost constant expusă în considerentele hotărârilor judecătoreşti irevocabile pronunţate în materie (de exemplu, în Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 2525 din 29 iunie 2006, sentinţa civilă nr. 526 din 7 martie 2006, sentinţa civilă nr. 3418 din 6 decembrie 2006, sentinţa civilă nr. 3032 din 20 noiembrie 2006, toate ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal).
În plus, prin Hotărârea nr. 82 din 2 aprilie 2007 C.N.C.D. a constatat existenţa efectelor discriminatorii produse ca urmare a modului de încadrare a procurorilor financiari după preluare, în temeiul art. 2 şi 6 din OG nr. 137/2000, având în vedere faptul că preluarea a fost realizată în aceleaşi condiţii pentru toţi. Prin aceeaşi hotărâre s-a recomandat Ministerului Public să ia măsurile necesare în vederea înlăturării efectelor discriminatorii.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., pentru motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul, cu consecinţa admiterii acţiunii şi anulării Ordinelor nr. 871 şi 872 din 6 aprilie 2007 emise de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care va fi obligat să emită noi ordine prin care să le recunoască reclamanţilor dreptul de a beneficia de coeficientul de multiplicare "17„ şi să le plătească acestora despăgubiri constând în diferenţa de drepturi băneşti rezultate din aplicarea noului coeficient de multiplicare, începând cu data de 1 aprilie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de R.M.V. şi de I.M.C. împotriva sentinţei civile nr. 1743 din 20 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea formulată de reclamanţii R.M.V. şi de I.M.C.
Anulează Ordinele nr. 871 şi nr. 872 din 6 aprilie 2007 emise de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Obligă pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită noi ordine prin care să le recunoască reclamanţilor dreptul de a beneficia de coeficientul de multiplicare „17" pentru funcţia de procuror la parchetele de pe lângă curţile de apel.
Obligă pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească fiecăruia dintre reclamanţi despăgubiri constând în diferenţa de drepturi băneşti rezultate din aplicarea noului coeficient de multiplicare, începând cu data de 1 aprilie 2006.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4323/2007. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4326/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
