ICCJ. Decizia nr. 4323/2007. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4323/2007
Dosar nr. 1698/ 2/2007
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1698/2 din 22 martie2007, reclamanta Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" a chemat în judecată pe pârâţii A.N.A.F. şi D.G.A.M.C., solicitând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 239 din 27 decembrie 2006 cu privire la sumele de 7.861.151 lei reprezentând impozit pe profit rezultat din reîntregirea profitului impozabil, conform procesului - verbal de control financiar din 30 decembrie 2005 şi 7.141.902 lei reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit şi obligarea pârâtelor la plata de cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta arată că în perioada 21 august 2006 – 21 decembrie 2006 a fost supusă unei inspecţii fiscale generale care a vizat perioada 01 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2004, întocmindu-se Raportul de inspecţie fiscală şi ulterior Decizia de impunere prin care au fost reţinute în sarcina societăţii obligaţii suplimentare de plată din totalul cărora reclamanta a contestat sumele de 7.861.151 lei reprezentând impozit pe profit rezultat din reîntregirea profitului impozabil, conform procesului - verbal de control financiar din 30 decembrie 2005 şi 7.141.902 lei reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit.
Reclamanta a susţinut că urmare a actului administrativ atacat este ameninţată de o pagubă iminentă care ar dăuna foarte grav activităţii sale, având în vedere şi caracterul deciziei de titlu de creanţă fiscală, Regia fiind obligată să plătească impozitul stabilit suplimentar până la data de 20 martie2007, termenul limită de plată, după această dată organul fiscal competent teritorial urmând să înceapă executarea silită, în condiţiile art. 133 C. proCod Fiscal
Mai arată reclamanta că, potrivit HG nr. 1217/1990, ulterior HG nr. 567/1993, în baza căreia funcţionează, este o instituţie publică înfiinţată în scopul administrării, păstrării integrităţii şi protejării patrimoniului public destinat asigurării serviciilor publice de interes naţional de reprezentare şi protocol pentru Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţie, Guvern şi Curtea Constituţională, iar emiterea formelor de executare ar fi de natură să paralizeze atât activitatea regiei cât şi activitatea instituţiilor publice cărora le asigură serviciile publice de interes naţional, în condiţiile în care regia are deja un buget de venituri şi cheltuieli aprobat pe anul 2007.
Prin sentinţa civilă nr. 877 din 22 martie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta R.A. – A.P.P.S. în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. şi D.G.A.M.C.
A dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 239 din 27 decembrie 2006 emisă de A.N.A.F. – D.G.A.M.C. cu privire la sumele de 7.861.151 lei reprezentând impozit pe profit şi 7.141.902 lei reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, se poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat până la pronunţarea instanţei de fond în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Cele două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ, iar în speţă, s-a reţinut că reclamanta a invocat în ceea ce priveşte cazul temeinic justificat, care să ducă la luarea măsurii excepţionale a suspendării actului administrativ atacat, în esenţă, nelegalitatea controlului prin depăşirea obiectivului stabilit şi nelegalitatea stabilirii sumelor de plată în sarcina acesteia, pentru fiecare categorie de cheltuieli în parte, în raport de indicatorii stabiliţi în buget de venituri şi cheltuieli .
În ceea ce priveşte paguba iminentă, această condiţie decurge pe de o parte din caracterul de titlu executoriu al deciziei contestate, contestaţia nefiind suspensivă de executare şi din cuantumul sumei stabilite cu titlu de impozit pe profit, majorări şi penalităţi de întârziere, care este de natură să producă disfuncţionalităţi în activitatea reclamantei. Împrejurarea că nu is-a comunicat până acum o înştiinţare de plată şi deci organul financiar nu a pornit executarea silită împotriva reclamantei, nu prezintă relevanţă, întrucât consideră instanţa de fond, nimic nu împiedică organul financiar să procedeze oricând la începerea executării silite.
Împotriva sentinţei sus menţionate au declarat recurs atât A.N.A.F., cât şi D.G.A.M.C., invocând în esenţă aplicarea greşită a legii conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv nu s-a avut în vedere că măsura suspendării actelor administrative este o măsură excepţională care se dispune în situaţia îndeplinirii cumulative a două condiţii, cazul bine justificat, şi prevenirea unei pagube iminente.
Susţin recurentele că aceste două condiţii nu sunt îndeplinite în cauză, întrucât nu s-a demonstrat existenţa unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actelor administrate atacate şi nici dovada unei pagube iminente, conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Arată recurenta D.G.A.M.C. (reorganizată ca direcţie în cadrul A.N.A.F. conform art. 3 din HG nr. 1171/2007 de modificare a HG nr. 495/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea A.N.A.F.) că reclamanta nu a depus probe din care să rezulte faptul că o eventuală punere în executare a Deciziei de impunere ar determina producerea unei pagube.
Prin întâmpinare, conform prevederilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimata R.A. – A.P.P.S. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea soluţiei pronunţate de instanţa de fond ca fiind legală.
Intimata a depus la dosar Decizia nr. 83 din 3 aprilie 2007, emisă de M.F.P. – A.N.A.F., Direcţia de soluţionare a contestaţiilor, prin care în procedura administrativă s-a decis suspendarea soluţionării cauzei referitoare la suma totală contestată de 15.003.053 lei reprezentând impozit pe profit, şi majorări de întârziere, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea definitivă şi irevocabilă a motivului care a determinat suspendarea.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului cu criticile invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".
Suspendarea executării actului administrativ este condiţionatăde îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiţii: iniţierea procedurii de anulare a actului administrativ, existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.
În speţă, intimatul - reclamant a făcut dovada că împotriva actelor de control financiar şi a celor de control fiscal a formulat căile prevăzute de OG nr. 92/2003.
În privinţa deciziei de impunere nr. 239/2006 intimata - reclamantă a formulat contestaţie administrativă şi prin Decizia nr. 81 din 03 aprilie 2007, Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor a decis suspendarea soluţionării cauzei, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea definitivă irevocabilă a motivului ce a determinat suspendarea.
Referitor la acest motiv s-a reţinut că obligaţiile de plată constând în impozit pe profit suplimentar constituie şi implicaţiile fiscale ale celor constatate de organul fiscal într-un control anterior, acestea din urmă fiind supuse cenzurii instanţei judecătoreşti, astfel că soluţionarea cauzei depinde de soluţionarea acţiunii formulate împotriva procesului - verbal de control financiar din 30 decembrie 2005 şi împotriva Deciziei de impunere nr. 239/2006, ce face obiectul Dosarului nr. 4856/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecinţe grave, se poate adresa instanţei pentru a obţine suspendarea actului.
Mai mult, chiar Decizia de suspendare a soluţionării, contestaţiei administrative împotriva deciziei de impunere a fost motivată pe împrejurarea existenţei unui proces, aflat pe rolul instanţei judecătoreşti, privind legalitatea actelor administrative atacate.
În cadrul procedurii de soluţionare a cererii de suspendare a actului administrativ, instanţa de fond a efectuat o cercetare sumară a aparenţei dreptului şi în mod corect a apreciat ca fiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat în sensul art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
În ceea ce priveşte condiţia unei pagube iminente, se constată că paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidenţă sau, după caz perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
În legătură cu susţinerea recurentei că nu s-a făcut dovada începerii executării silite se constată că scopul măsurii suspendării este acela de a preveni paguba iminentă astfel cum este definită de lege.
În mod corect prima instanţă a reţinut şi motivat că şi această condiţie este îndeplinită în cauză în raport de caracterul executoriu al deciziei contestate şi de cuantumul sumei stabilite cu titlu de impozit pe profit, majorări şi penalităţi, care este de natură a creea disfuncţionalităţi în activitatea reclamatei, regie autonomă de interes naţional, înfiinţată cu scopul administrării, păstrării integrităţii şi protejării patrimoniului public destinat asigurării serviciilor publice de interes naţional obligaţii fiscale contestate sub aspectul legalităţii acestora, motiv pentru care o eventuală executare silită ar aduce grave prejudicii în patrimoniul intimatei reclamante.
În acest sens sunt, de altfel şi prevederile unor documente emise de organismele internaţionale în condiţii similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004, cum este de exemplu Recomandarea nr. R/89/8/1989 a Comitetului de miniştri din Cadrul C.E. privitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă care prevede, ca principiu, posibilitatea celui care se consideră vătămat de a cere suspendarea executării unui act administrativ, când executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat şi când există şi argumente juridice valabile faţă de regularitatea actului emis.
Faţă de aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 la cauza dedusă judecăţii, se constată că nu sunt întemeiate criticile de nelegalitate, motiv pentru care în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursurile au fost respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de A.N.A.F. şi de D.G.A.M.C. împotriva sentinţei civile nr. 877 din 22 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4322/2007. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 4324/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
