ICCJ. Decizia nr. 4339/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4339/2007
Dosar nr. 13834/54/2005
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 9 august 2005 la Curtea de Apel Craiova şi precizată ulterior la data de 9 septembrie 2005, reclamantul P.G. a chemat în judecată pârâta C.J.P. Mehedinţi, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea hotărârii nr. 1132 din 12 iulie 2005 şi obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.
În motivare, reclamantul a arătat că, în perioada 15 noiembrie 1957 - 29 aprilie 1958, a efectuat stagiul militar în localitatea Botoşani iar în perioada 25 iunie 1960 - 25 august 1961 a efectuat stagiul militar la U.M. Alba Iulia în condiţiile dispuse de Legea nr. 309/2002, iar pârâta i-a respins nelegal cererea de acordare a drepturilor cuvenite, potrivit acestei legi.
În susţinerea acţiunii reclamantul a depus mai multe înscrisuri printre care acte de stare civilă şi copia livretului militar de unde rezultă că a satisfăcut stagiul militar la U.M. Botoşani şi U.M. Alba Iulia.
Prin sentinţa civilă n. 126 din 6 aprilie 2007, Curtea de Apel Craiova a respins acţiunea reclamantului.
Pentru a pronunţa această soluţia instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că detaşamentele de muncă din cadrul D.G.S.M. existente la Botoşani şi Alba Iulia au avut ca perioadă de lucru 1950 - 1956 şi respectiv 1953, altele decât cele în care reclamantul susţine că a efectuat stagiul militar.
Detaşamentele unităţile de muncă specificate în tabelul cu evidenţa detaşamentelor şi unităţilor de muncă din cadrul D.G.S.M. nu sunt unităţi militare, cum este cazul UM Botoşani şi respectiv U.M. Alba Iulia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
În motivele de recurs recurentul arată că în mod greşit i-a fost respinsă acţiunea întrucât a fost încorporat la infanterie în data de 15 noiembrie 1957 şi lăsat la vatră la 29 aprilie 1958, ulterior fiind încorporat la 25 iunie 1960 - 25 august 1961.
Se menţionează că batalionul lucra la drumuri şi şosele, fără a face instrucţie militară.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Din probele administrate în dosar rezultă faptul că, reclamantul nu face parte din categoria persoanelor beneficiare ale dispoziţiilor Legii nr. 309/2002 şi, pe cale de consecinţă, nu poate beneficia de indemnizaţia prevăzută de lege, întrucât unitatea militară în care a efectuat stagiul militar, nu a făcut parte din detaşamentele de muncă la care face trimitere textul de lege invocat.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 160 din 1 aprilie 2004, conform cărora legiuitorul este suveran în ceea ce priveşte acordarea de despăgubiri anumitor categorii de persoane, şi anume acelora care au desfăşurat o activitate cu caracter discriminator şi înjositor, ce a corespuns definiţiei date muncii forţate de către O.I.M.
Înalta Curte a constatat faptul că prevederile Legii nr. 309/2002 vizează acordarea unor drepturi specifice, cu caracter reparatoriu, persoanelor care în perioada 1950 - 1961 au efectuat stagiul militar prin muncă prestată în cadrul detaşamentelor de muncă ale D.G.S.M., organizată în baza unor principii proprii de funcţionare, în subordinea fostului Minister al Construcţiilorşi nu al fostului M.F.A., în condiţii discriminatorii şi înjositoare.
Ca atare, există o deosebire esenţială între aceste categorii de persoane şi cele care au efectuat stagiul militar în unităţi militare.
Aşa cum a statuat Curtea Constituţională, în concordanţă şi cu jurisprudenţa C.E.D.O., egalitatea nu presupune uniformitate, putând fi instituite tratamente juridice diferite pentru anumite categorii de persoane, dacă există o justificare obiectivă şi rezonabilă.
Aşa fiind şi întrucât situaţia juridică a persoanelor, cetăţeni români, care au efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul D.G.S.M., în perioada 1950 - 1961, a fost esenţial diferită de aceea a altor categorii de persoane care au prestat muncă forţată în cadrul altor structuri organizate, recunoaşterea unor drepturi doar pentru cei din prima categorie, cu titlu reparatoriu, nu constituie o discriminare, ci un tratament juridic diferenţiat impus şi justificat obiectiv de situaţiile diferite în care s-au aflat beneficiarii.
De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 şi prin Decizia nr. 213 din 4 mai 2004, reţinând faptul că instituirea indemnizaţiei lunare şi a celorlalte drepturi nu reprezintă un privilegiu, ci se justifică în mod obiectiv, constituind o compensaţie parţială pentru privaţiunile suferite de persoanele obligate să efectueze stagiul militar în condiţii deosebite.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.G. împotriva sentinţei civile nr. 126 din 6 aprilie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4336/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4371/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
