ICCJ. Decizia nr. 4404/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4404/2007
Dosar nr. 838/35/200.
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 106/C A/2007 - P.I. din 4 iunie 2007, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul O.F., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare şi, anulând hotărârea nr. 295 din 13 noiembrie 2006 emisă de pârâtă, a obligat-o să emită o nouă decizie, prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 189/2000, şi să-i acorde drepturile corespunzătore, pentru perioada 26 octombrie 1940 - 6 martie 1945.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, pe baza probelor administrate în cauză, că reclamantul, împreună cu familia sa, s-a refugiat în perioada octombrie 1940-martie 1945, din motive etnice, din localitatea Cărei, în care îşi aveau domiciliul, în localitatea Timişoara.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, arătând, în esenţă, că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin necomunicarea copiei de pe cererea de chemare în judecată, că acţiunea a fost tardiv formulată şi că, în cauză, nu s-a făcut dovada persecuţiei etnice.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, în ceea ce priveşte motivul referitor la încălcarea dreptului la apărare al recurentei-pârâte, se constată că acesta nu este întemeiat, necomunicarea copiei de pe cererea de chemare în judecată nefiind, în raport cu specificul speţei, de natură să conducă la o asemenea concluzie. în speţa de faţă, în care sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale OG nr. 105/1999 şi în care obiectul procesului îl constituie verificarea legalităţii unui act al cărui emitent este însăşi recurenta-pârâtă, necomunicarea cererii de chemare în judecată nu poate fi considerată o încălcare a dreptului la apărare al pârâtei. Aceasta cu atât mai mult cu cât cererea de chemare în judecată nu era, în conţinutul său, decât o reiterare a cererii iniţiale, adresată direct pârâtei şi respinsă de aceasta; se constată, totodată, că fiind citată cu menţiunea de a formula întâmpinare, pârâta a depus la dosar întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii actului contestat, solicitând judecarea în lipsă.
Cu privire la excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, se va reţine, de asemenea, că este neîntemeiată, cererea de chemare în judecată fiind formulată în termen, în raport cu data de 23 martie 2007, când a fost emis de către pârâtă răspunsul la cererea de revizuire formulată de reclamant.
In ce priveşte fondul cauzei, se va reţine că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, în conformitate cu art.4 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori [alin. (2)].
Or, din declaraţia autentificată a martorilor P.F.T. şi W.M., coroborată cu adeverinţa nr. C-1233 din 21 septembrie 2005, emisă de Direcţia Judeţeană Timiş a Arhivelor Naţionale, care atestă că intimatul-reclamant „a urmat şi terminat şcolile elementare primare în perioada 1942-1945 la Şcoala Romană Catolică de băieţi Timişoara IV Iosefin", rezultă că, într-adevăr, reclamantul, împreună cu familia sa, s-a refugiat, din motive etnice, în octombrie 1940, din localitatea de domiciliu Cărei, în localitatea Timişoara, unde a rămas până în martie 1945.
In cauză, dovada refugiului reclamantului s-a făcut, aşadar, conform legii, instanţa de fond în mod corect admiţând acţiunea şi obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999 şi, în consecinţă, să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei nr. 106/CA/2007 - P.I. din 4 iunie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4401/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4407/2007. Contencios → |
|---|
