ICCJ. Decizia nr. 461/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 461/2007
Dosar nr. 10548/1/2006
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2007
Asupra contestaţie în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1550/2005, la Curtea de Apel Bacău, reclamantul B.P. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Neamţ, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se anuleze hotărârea nr. 10621 din 7 ianuarie 2005, emisă de pârâtă.
În motivare, reclamantul a susţinut că a fost refugiat din localitatea de domiciliu, din motive de persecuţie etnică şi că este îndreptăţit să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat tardivitatea contestaţiei reclamantului, întrucât hotărârea a fost comunicată petiţionarului la data de 20 ianuarie 2005, iar acţiunea a fost formulată la 7 martie 2005.
Prin sentinţa civilă nr. 73 din 23 mai 2005, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia tardivităţii, a admis acţiunea reclamantului şi a constatat că acesta are calitatea de persoană persecutată etnic şi beneficiază de drepturile prevăzute de OG 105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 aprilie 1944 - 6 martie 1945 şi i-a acordat drepturile corespunzătoare începând cu data de 1 ianuarie 2005.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că:
Asupra excepţiei invocate de către intimată, contestatorul a primit hotărârea emisă de pârâtă la data de 20 ianuarie 2005, dar din eroare a adresat contestaţia Casei Judeţene de Pensii Neamţ, care a primit-o la data de 10 februarie 2005, iar faptul că pârâta a restituit contestaţia petiţionarului, nu poate constitui motiv de sancţionare a acestuia, cu decăderea din dreptul de a formula calea de atac.
Pe fondul cauzei a reţinut că reclamantul, împreună cu părinţii săi, a fost evacuat din localitatea de domiciliu situat în Roman şi s-au refugiat în comuna Răşinari, judeţul Sibiu, în perioada aprilie 1944 - martie 1945.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Neamţ, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În motivare, recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului, considerând că este beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, întrucât atât localitatea de domiciliu Roman, cât şi localitatea de refugiu, Răşinari, judeţul Sibiu, se aflau sub administraţia Statului român, astfel că schimbul de domiciliu nu poate fi interpretat ca un refugiu din motive de persecuţie etnică.
Prin Decizia nr. 5296 din 3 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Neamţ împotriva sentinţei civile nr. 73 din 23 mai 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a casat sentinţa atacată şi pe fond, a respins acţiunea formulată de B.P., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că, potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate.
A mai constatat instanţa de recurs că localitatea Răşinari din judeţul Sibiu, la acea dată, era un teritoriu aflat sub administraţie românească, iar schimbul de domiciliu al reclamantului nu se justifică prin prisma exercitării persecuţiei etnice.
A concluzionat Înalta Curte, că instanţa de fond a interpretat legea în mod greşit, în sensul că orice schimbare de domiciliu, indiferent care ar fi motivul şi perioada, este echivalentă cu un refugiu în sensul HG nr. 127/2002. În cazul în care legea s-ar interpreta astfel, s-ar ajunge la situaţia în care orice persoană care şi-a schimbat domiciliul dintr-un motiv sau altul în cadrul graniţelor aceluiaşi stat, condus de acelaşi regim politic, poate să obţină statutul de refugiat şi implicit drepturile accesorii acestuia.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare, reclamantul B.P., reiterând motivele invocate în recursul admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin hotărârea nr. 5296/2005.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă şi va fi respinsă pentru următoarele considerente.
Art. 317 C. proc. civ. prevede că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru motivele arătate mai jos, respectiv pentru lipsă de procedură ori când hotărârea a fost dată de judecători, cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privind competenţa, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului ori a recursului.
Art. 3181 C. proc. civ. prevede că mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare, hotărârile instanţelor de recurs, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând sau admiţând în parte recursul, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare ori casare.
Rezultă fără putinţă de tăgadă care sunt condiţiile de admisibilitate ale contestaţiilor în anulare, astfel încât această cale de atac nu se substituie apelului ori recursului, astfel încât nu este admisibilă pentru motive care puteau şi au fost invocate în apel ori recurs.
Faţă de aceste precizări, dispoziţiile art. 317-3181 C. proc. civ. şi de motive pe care se sprijină contestaţia în anulare formulată de B.P., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este inadmisibilă cererea şi o va respinge în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de B.P. împotriva deciziei nr. 5296 din 3 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 46/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 47/2007. Contencios. Anulare certificat de... → |
---|